Mărturiile rudelor pacienților bolnavi de cancer care dădeau șpagă doctoriței din Suceava: Am ieșit plângând de acolo

×
Codul embed a fost copiat

Șefa secției de Oncologie a Spitalului Județean din Suceava acuzată că, deseori, condiționa acordarea tratamentului pentru bolnavii de cancer de primirea unor atenții, a fost plasată în arest la domiciliu.

Între timp, în documentele procurorilor au apărut detalii revoltătoare despre comportamentul acesteia. Un pacient ar fi murit în lipsa tratamentului, și altul ar fi trebuit să dea șpagă o sumă dublă pentru că suferea de două tipuri de cancer.

Buzunarele doctoriței Anca Ababneh, șefa secției de Oncologie a Spitalului Județean din Suceava se umpleau zilnic cu bani.

În doar șapte zile lucrătoare, cât a fost supravegheată de polițiștii DGA, doctorița a primit bani, cafea, brânză, cașcaval și miere de albine de la 62 de persoane. Într-o zi a strâns, în mai puțin de cinci ore, peste 500 de lei. În alta, într-un interval similar de timp, a primit 1.200 de lei de la 21 oameni care sufereau de cancer ori de la apropiații lor, iar ziua următoarea a continuat să încaseze.

Citește și
DNA
Un director din Primăria Timișoara, trimis în judecată de DNA: Ar fi cerut șpagă câte 500 de lei pentru fiecare mort de Covid

Pe 15 decembrie anul trecut, în mai puțin de 20 de minute, a primit mită de șase ori. Suma pe care doctorița a strâns-o în săptămâna cât a fost filmată și înregistrată depășește trei mii de lei.

Ion Popa avea 63 de ani când a ajuns la medicul Anca Ababneh, ca să fie luat în evidență cu neoplasm colono-rectal, o formă de cancer. Fusese trimis la ea de un medic chirurg din Suceava și avea recomandarea de la o clinică din Iași să urmeze un anumit tratament. Doctița Ababneh i-a dat, însă altul, pe motiv că cel care îi fusese prescris este foarte scump. Cu un tratament schimbat, Ion Popa a început să se simtă tot mai rău, iar doctorița șefă de secție la Oncologie, în Suceava, a găsit tot felul de motive ca să nu îi administreze alte medicamente, spune, acum, soția pacientului.

Soția lui Ion Popa:Dumneaei îmi zice 'Trebuie să vii pe la mine'. M-am dus, s-a uitat la mine. Îi zic 'M-ați chemat, doamna doctor. Soțul meu nu se simte bine'. Mă uitam la dumneaei, dumneaei la mine. 'Mai faceți analizele astea'. Și tot așa vreo cinci luni de zile, poate mai mult. Tot m-a amânat, a amânat tratamentul”.

Mai târziu, soția lui Ion Popa a realizat că, de fapt, doctorița aștepta șpagă.

Soția lui Ion Popa: I-am spus 'Doamna doctor, prea mult trece timpul și boala avansează, este cancer. Ei, nu-i nimica'. Am ieșit plângând de acolo. În fața ușii spitalului Oncologic erau foarte mulți pacienți, peste 30, și m-au întrebat 'De ce plângeți?'. Doi bărbați zic: 'Doamnă, dar n-ați căzut la pace cu dumneaei? Două, trei sute'”.

Soția lui Ion Popa povestește că doctoriția Anca Ababneh i-a prescris bărbatului ei tratamentul de care avea nevoie doar în momentul în care i-a transmis că va face un împrumut la CAR, ca să cadă cu ea la pace, așa cum îi spuseseră cei doi bărbați în fața spitalului. Însă până când au ajuns medicamentele, soțul ei a murit.

Fiica lui Ion Popa:Am asistat neputincioși la colapsul tatălui meu”.

În referatul cu propunerea de arestare preventivă a doctoriței Anca Ababneh, procurorii descriu pe larg și cazul unui pacient care suferea de cancer la stomac și la rinichi. Camerele polițiștilor DGA au surprins momentul când acesta îi oferă medicului 50 de lei, dar suma este refuzată pe motiv că bărbatul suferă de două cancere. Apoi, bolnavul plusează cu încă 50 de lei și între cei doi are loc următorul dialog.

Anca Ababneh: Noi trebuie să facem chimioterapie. În primul rând, pentru cancerul de la stomac. Știți?

Pacient: N-aveți camere aici, nu?

Anca Ababneh: Nu. Aici nu. Doamne ferește!

Pacient: Apăi, luați asta!

Anca Ababneh: Dar nu trebuie să vă deranjați cu nimica”.

Medicul Anca Ababneh este, acum, în arest la domicliu, după ce contestat la Curtea de Apel Suceava decizia de arestare preventivă.

Andrei Cristof este președintele Sindicatului Medicilor din Spitalul Județean de Urgență din Suceava. Nu o consideră vinovată de nimic pe colega lui de la Oncologie.

Andrei Cristof, președintele Sindicatului Medicilor din Spitalul Județean de Urgență din Suceava:Faptul că se spune că a primit niște bunuri... În societatea noastră balcanică se consideră niște atenții. Se spune că a primit niște plicuri. Camera video montată nu cred că poate vedea ce era în plicuri. Putea să fie o felicitare, de mulțumire”.

Anca Elena Popovici, avocata doctoriței Anca Ababneh: În prezent, doamna doctor se bucură de căldura familiei, de căldura căminului său și nu dorește să iasă cu o declarație în presă. Se vorbește, sunt informații care arată că s-ar fi pretins anumite sume de bani. Țin să precizez că aceste informații sunt false, total. Nici vorbă de a condiționa actul medical sume de bani”.

Doctorița Anca Ababneh are 39 de ani. Este căsătorită cu un doctor gastroenterolog și împreună au un copil de patru ani. În afara programului de la Spitalul Județean din Suceava, doctorița Ababbneh colabora cu o clinică privată din oraș. În ultima ei declarație de avare a trecut un venit anual de circa 300.000 de lei. Adică, într-o lună, câștiga din salariu 25.000 de lei.

Citește și...
Șefa de la oncologie primea șpagă la fiecare 10-15 minute de la pacienții cu cancer. Cu cât pleca acasă la final de zi
Șefa de la oncologie primea șpagă la fiecare 10-15 minute de la pacienții cu cancer. Cu cât pleca acasă la final de zi

Șefa secției de oncologie a Spitalului Județean din Suceava primea bani de la pacienții cu cancer sau de la membri ai familiilor acestora la fiecare 10-15 minute, potrivit anchetatorilor care au analizat înregistrările camerelor de supraveghere.

Un director din Primăria Timișoara, trimis în judecată de DNA: Ar fi cerut șpagă câte 500 de lei pentru fiecare mort de Covid
Un director din Primăria Timișoara, trimis în judecată de DNA: Ar fi cerut șpagă câte 500 de lei pentru fiecare mort de Covid

Un director din Primăria Timișoara a fost trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru mai multe acuzații, printre care luare de mită și trafic de influență.

Cum se dă șpagă. Un polițist a arătat cum a încercat un tânăr de 18 ani să îl mituiască. ”Ce sunt aia? 200 de lei?”
Cum se dă șpagă. Un polițist a arătat cum a încercat un tânăr de 18 ani să îl mituiască. ”Ce sunt aia? 200 de lei?”

Un polițist din București a postat un videoclip pe rețelele de socializare în care a prezentat cum un tânăr de 18 ani, care a trecut pe culoarea roșie a semaforului, a încercat să îi dea șpagă 200 de lei.

Fostul șef Oracle România a scăpat de închisoare, deși a recunoscut că a luat șpagă un milion de euro. Cum a fost posibil
Fostul șef Oracle România a scăpat de închisoare, deși a recunoscut că a luat șpagă un milion de euro. Cum a fost posibil

Fostul șef al companiei Oracle România vreme de 15 ani, Sorin Mîndruțescu, scapă de condamnare, deși a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției.

 

Foşti inspectori ANAF Alexandria, acuzați că au cerut șpagă pentru a aplica o amendă mai mică decât cea prevăzută de lege
Foşti inspectori ANAF Alexandria, acuzați că au cerut șpagă pentru a aplica o amendă mai mică decât cea prevăzută de lege

Doi foști inspectori din cadrul ANAF Alexandria au fost trimişi în judecată de DNA după ce ar fi cerut o mită 2.000 de lei.

 

Recomandări
Noi scumpiri de la 1 aprilie. Rate mai mari la credite după ce a crescut indicele IRCC. Facturile la gaze cresc cu până la 5%
Noi scumpiri de la 1 aprilie. Rate mai mari la credite după ce a crescut indicele IRCC. Facturile la gaze cresc cu până la 5%

1 aprilie a venit cu noi scumpiri. Românii care au credite cu dobânzi variabile vor plăti rate mai mari, după ce noul indice IRCC a crescut din nou. La rândul lor, și fumătorii vor da în plus pentru un pachet de țigări pentru că se majorează accizele.

„Speculaţii nefondate”. Comisia Europeană dezminte candidatura preşedintei Ursula von der Leyen la conducerea NATO
„Speculaţii nefondate”. Comisia Europeană dezminte candidatura preşedintei Ursula von der Leyen la conducerea NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu candidează la funcţia de secretar general al NATO, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Comisiei, citat de dpa.

Cum au murit cei 4 români la granița dintre SUA și Canada. Șef de poliție: ”Oamenii plătesc unor bande de traficanți”
Cum au murit cei 4 români la granița dintre SUA și Canada. Șef de poliție: ”Oamenii plătesc unor bande de traficanți”

Patru români - doi părinți și doi copii mici - s-ar număra printre victimele tragediei în care a virat încercarea a două familii de a trece ilegal frontiera în Statele Unite, dinspre Canada.