Maria, studenta de 20 de ani din Iași, a fost găsită după aproape două săptămâni. Unde se afla

Maria

Tânăra de 20 de ani, studentă la Facultatea de Litere din Iași, a fost găsită la aproape două săptămâni după ce a fost dată dispărută. Familia credea că a fost răpită.

Maria, tânăra de 20 de ani, a fost găsită teafără în Republica Moldova. Părinţii ei au fost informaţi să vină să o preia.

„Astăzi, 23 mai a.c., tânăra a cărei dispariție a fost sesizată la data de 10 mai a.c., a fost găsită. Polițiștii ieșeni continuă verificările pentru clarificarea întregii situații de fapt”, au precizat reprezentanții IPJ Iași, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Maria dispăruse de acasă după ce își luase adio, subtil, de la apropiați

Maria Gheorghiu dispăruse de acasă pe 9 mai. Își anunțase părinții că în acea zi va avea cursuri la Facultatea de Litere din Iași toată ziua, de dimineață, până seara la 8.

Familia spune că Maria s-a comportat normal și nu a dat de bănuit că plănuia să plece. Era foarte apropiată de mama și de mătușa ei, pe care a chemat-o să o vadă, cu o seară înainte de dispariție, la ea acasă. Deși le spunea că merge la facultate, tânăra ar fi lipsit de la cursuri aproape tot semestrul. Semn că ceva în viața ei se schimbase.

Citește și
fata disparuta
O fată care a fost dată dispărută în 2017 a fost găsită după 6 ani. Fusese răpită de mama ei
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Cazul Madeleine McCann, dispărută cu 16 ani în urmă. Poliția face căutări într-un lac de acumulare din Portugalia
Cazul Madeleine McCann, dispărută cu 16 ani în urmă. Poliția face căutări într-un lac de acumulare din Portugalia

Poliția care investighează dispariția lui Madeleine McCann va efectua căutări într-un lac de acumulare din Portugalia.

 

O fată care a fost dată dispărută în 2017 a fost găsită după 6 ani. Fusese răpită de mama ei
O fată care a fost dată dispărută în 2017 a fost găsită după 6 ani. Fusese răpită de mama ei

O fată din SUA care a fost dată dispărută de tatăl său în anul 2017 a fost găsită după 6 ani în Carolina de Nord. Ea fusese răpită de mama ei, care nu avea drept de custodie.

O femeie a supraviețuit timp de cinci zile cu vin și acadele, după ce mașina în care se afla s-a blocat în noroi
O femeie a supraviețuit timp de cinci zile cu vin și acadele, după ce mașina în care se afla s-a blocat în noroi

O femeie, care a fost dată dispărută timp de cinci zile, a reușit să supraviețuiască doar cu vin și acadele.

 

O adolescentă din Dâmboviţa, aflată în grija statului, a fost dată dispărută. Poliția face apel la populație pentru a o găsi
O adolescentă din Dâmboviţa, aflată în grija statului, a fost dată dispărută. Poliția face apel la populație pentru a o găsi

O adolescentă în vârstă de 13 ani din judeţul Dâmboviţa, aflată în grija statului, a fost dată dispărută, marţi. Fata a plecat de la şcoala din oraşul Găeşti unde este elevă şi nu a mai ajuns în centrul în care locuieşte, potrivit News.ro.

Loredana a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Fata de 15 ani din Cluj a fost dată dispărută
Loredana a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Fata de 15 ani din Cluj a fost dată dispărută

Poliţia din Cluj-Napoca a fost sesizată, sâmbătă, cu privire la faptul că Farkas Loredana Tunde, 15 ani, a plecat voluntar, la aceeaşi dată, în jurul orei 13.00, de la domiciliul din comuna Floreşti, localitatea Luna de Sus şi nu a revenit.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.