Mai mulți români se află printre victimele groaznicului accident din Ungaria. Informații oficiale de la MAE

accident

Cel puțin trei români se află printre cele 36 de persoane rănite în uriașul accident care a avut loc sâmbătă după amiază pe o autostradă din Ungaria, potrivit MAE. Unul ditre români este în stare gravă.  

Cel puțin trei români au fost răniți, din care unul grav, în accidentul produs sâmbătă pe o autostrada din Ungaria, potrivit informațiilor transmise de MAE.  

”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că Ambasada României la Budapesta a fost notificată de către un cetățean român, prin intermediul numărului de telefon de urgență, cu privire la un accident rutier, produs la data de 11 martie 2023, în jurul orelor 14:25, pe autostrada M1 din Ungaria, între localitățile Tatabanya și Budapesta, în care au fost implicate mai multe autovehicule.

Reprezentanții misiunii diplomatice au întreprins demersuri, în regim de urgență, pe lângă autoritățile locale, inclusiv cu sprijinul Biroului Atașatului de Afaceri Interne, pentru a obține informații cu privire la cetățenia, identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate”, a anunțat MAE.

Toate persoanele rănite au fost transportate la spital

Citește și
Accident
De ce ar fi mers haotic, cu viteză, șoferul care a provocat accidentul cu patru morți și trei răniți grav, în Olt
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

Ministerul precizează că românii răniți au fost transportați imediat la spital.

”Potrivit datelor preliminare comunicate de către autoritățile locale, până la acest moment, printre persoanele implicate în accident se află și trei cetățeni români, dintre care unul a fost grav rănit. De asemenea, autoritățile ungare au precizat că toate persoanele rănite în accident au fost transportate la unități medicale din zonă, identificarea completă a acestora urmând a se realiza după acordarea îngrijirilor medicale de urgență.

Ambasada României la Budapesta continuă dialogul cu autoritățile locale pentru informații legate de unitățile medicale la care au fost transportate persoanele rănite și cu membrii de familie ai persoanelor afectate, fiind pregătită să acorde asistență consulară, în funcție de solicitări.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Budapesta: 0036-1-384 76 89, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție numărul de telefon al ambasadei: +36 30 535 69 12”, a mai transmis MAE.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Accident grav în Drobeta Turnu Severin. Trei ambulanțe și trei mașini de pompieri au internevit de urgență
Accident grav în Drobeta Turnu Severin. Trei ambulanțe și trei mașini de pompieri au internevit de urgență

Trei persoane au fost rănite, vineri, la Drobeta Turnu Severin, în urma unui accident produs în centrul orașului.

De ce ar fi mers haotic, cu viteză, șoferul care a provocat accidentul cu patru morți și trei răniți grav, în Olt
De ce ar fi mers haotic, cu viteză, șoferul care a provocat accidentul cu patru morți și trei răniți grav, în Olt

Accident tragic pe Drumul Național 65 Pitești-Craiova. Patru oameni au murit, iar alți trei au ajuns în stare gravă la spital, după ce două mașini s-au ciocnit frontal.

Doi tineri care înregistrau un podcast au scăpat miraculos după ce o mașină a intrat frontal în cafeneaua în care stăteau
Doi tineri care înregistrau un podcast au scăpat miraculos după ce o mașină a intrat frontal în cafeneaua în care stăteau

Doi tineri care înregistrau o emisiune pentru un canal de Youtube au scăpat ca prin urechile acului dintr-un accident rutier neobișnuit.

Patru morți și trei răniți grav, în Olt, după un accident produs de un șofer care făcea slalom printre mașini
Patru morți și trei răniți grav, în Olt, după un accident produs de un șofer care făcea slalom printre mașini

Accident tragic pe Drumul Național 65 Pitești-Craiova. Patru oameni au murit, iar alți trei au ajuns în stare gravă la spital, după ce două mașini s-au ciocnit frontal.

Accident grav în județul Ialomița. Două persoane au fost rănite după ce au căzut cu maşina de pe un pod. GALERIE FOTO
Accident grav în județul Ialomița. Două persoane au fost rănite după ce au căzut cu maşina de pe un pod. GALERIE FOTO

Două persoane au fost grav rănite, marţi, în urma unui accident rutier produs la ieşirea din municipiul Urziceni către Buzău. Mașina în care se aflau a ieşit de pe şosea, la traversarea unui pod, şi a căzut în gol într-un canal de irigaţii betonat.

Recomandări
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat victime. Reacția companiei | VIDEO
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat victime. Reacția companiei | VIDEO

O explozie a avut loc vineri dimineață la Rafinăria Petromidia. La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Ce a găsit armata în locul în care a căzut drona militară, în Brăila. Reacția MApN | VIDEO
Ce a găsit armata în locul în care a căzut drona militară, în Brăila. Reacția MApN | VIDEO

Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunţă vineri că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei.

20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”
20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”

S-au împlinit 20 de ani de la aderarea României la NATO, iar responsabilii Apărării și politicienii s-au întrecut în mesaje care evidențiază garanțiile de securitate pe care ni le oferă Alianța în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina.