La Blaj, lumea a așteptat în ploaie să se vaccineze, peste așteptările autorităților

Dată publicare: 16-05-2021 16:26
Dată actualizare: 16-05-2021 16:30


vaccinare, Blaj

Prezenţa la maratonul de vaccinare anti-COVID organizat duminică în municipiul Blaj a fost mult peste aşteptările organizatorilor, fiind epuizate în primele trei ore cele 200 de doze estimate a fi folosite în cadrul acţiunii.

 

Astfel, au fost trimise în regim de urgenţă de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba încă 300 de doze.

"La Blaj, lumea aşteaptă în ploaie vaccinarea. Prezenţa este mult peste aşteptări. Cele peste 200 de doze estimate a fi folosite s-au epuizat până la ora 11,00, iar la solicitarea primarului Gheorghe Valentin Rotar şi a echipei de vaccinare, DSP Alba a trimis în regim de urgenţă încă 300 de doze. La acest moment sunt peste 300 de persoane vaccinate la maratonul de la Blaj", a transmis directorul executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea, potrivit Agerpres.

Spre comparaţie, la maratonul de tip drive-thru organizat la Alba Iulia s-au prezentat vineri 217 persoane, iar sâmbătă 228, iar la Sebeş 216, respectiv 222 de persoane.

Maratonul de vaccinare a populaţiei împotriva SARS-CoV-2 se desfăşoară duminică în municipiul Blaj între orele 8,00 - 20,00, la Centrul Cultural "Iacob Mureşianu", fiind administrat ser produs de Pfizer BioNTech.

Se pot prezenta la vaccinare toate persoanele care au împlinit vârsta de 16 ani, fără programare, doar cu buletinul de identitate. Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani se pot prezenta doar însoţiţi de un părinte sau de reprezentantul legal.

Pentru persoanele vârstnice şi fără posibilitate de deplasare, domiciliate în Blaj, Tiur, Mănărade, Spătac şi Petrisat, Primăria Municipiului Blaj a asigurat transportul la maratonul de vaccinare.

Maratonul de vaccinare de la Blaj este organizat de Primăria Municipiului Blaj şi DSP Alba.

 

 

Sursa: Agerpres

Tags: vaccinare, vaccin, blaj,


VIDEO PROTVPLUS.RO