Într-un exces de furie, un bărbat din Popești-Leordeni și-a omorât viitorul ginere

×
Codul embed a fost copiat

Clipe dramatice, joi seară, în Popești-Leordeni, după ce un bărbat și-a omorât viitorul ginere.

Bărbatul nu ar fi fost de acord cu relația dintre fiica sa și victimă, iar de aici până la crimă nu a mai fost decât un pas.

Tânăra ar fi fost trimisă la magazin de către iubitul ei, care a vrut să sărbătorească împăcarea cu socrul. Însă când s-a întors, l-a găsit într-o baltă de sânge.

Tatăl ei nu a ezitat și a lovit-o și pe ea, după cum spune mama victimei. Femeii i s-a făcut rău în faţa secţiei de poliţie, unde era audiat cel care i-a ucis cu sânge rece fiul.

Presupusul criminal nu este la prima acuzare. Acesta ar fi coordonat, în 2017, un grup infracţional, care a comis mai multe ilegalităţi.

Citește și
Administrator NHS, mort de COVID la două zile de la prima doză de vaccin Pfizer
Administrator NHS, mort de COVID după prima doză de vaccin Pfizer. A fost testat pozitiv la două zile de la vaccinare
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

În 2018, a fost cercetat pentru trafic de droguri, proxenetism, dar şi punerea în circulaţie a unor bancnote false. De acestă dată a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru omor.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Simptomele de COVID, resimțite și la nouă luni după infectare. Explicațiile lui Anthony Fauci
Simptomele de COVID, resimțite și la nouă luni după infectare. Explicațiile lui Anthony Fauci

Datele sugerează că simptomele de COVID-19 pot să fie resimţite de persoanele care au contractat boala până la nouă luni de la infectare, a declarat, miercuri, consilierul medical şef al Casei Albe, Anthony Fauci.

Administrator NHS, mort de COVID după prima doză de vaccin Pfizer. A fost testat pozitiv la două zile de la vaccinare
Administrator NHS, mort de COVID după prima doză de vaccin Pfizer. A fost testat pozitiv la două zile de la vaccinare

Un reprezentant al sistemului de sănătate britanic a murit de COVID-19, fiind diagnosticat la doar două zile după ce fusese vaccinat.

INSP: Tot ce trebuie să știm despre noul coronavirus. Simptomele infecției și ce sunt, de fapt, contacții direcți
INSP: Tot ce trebuie să știm despre noul coronavirus. Simptomele infecției și ce sunt, de fapt, contacții direcți

Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat definiţiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19).

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.