Florii, tradiţii şi obiceiuri. Ce sărbătorim în Duminica Floriilor

×
Codul embed a fost copiat

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Floriile, zi care aminteşte de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de mulţimi de oameni cu ramuri de finic.

Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile) este sărbătorită în Duminica dinaintea Învierii Domnului. Intrarea lui Iisus în Ierusalim este singurul moment din viaţa Sa pământească în care a acceptat să fie aclamat ca Împărat. De data aceasta, îşi pregăteşte singur intrarea, conform profeţiilor din Vechiul Testament, ca să fie recunoscut după Lege că este Mesia, Mântuitorul lumii. Poporul îl întâmpină pe Iisus cu ramuri de finic şi de măslin, strigând: 'Osana! Bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului'. Prin aceste cuvinte, oamenii simţeau că însuşi Dumnezeu a venit în lume, pentru a aduce mântuirea ei. Intrând ca Împărat în Ierusalim, Isus anticipează biruinţa Sa apropiată asupra morţii, ca şi biruinţa întregii omeniri pe care o purta în Sine.

Primele menţiuni despre această sărbătoare provin din secolul al IV-lea. Cei dintâi care o pomenesc sunt Sfântul Epifanie, căruia i se atribuie două predici la această sărbătoare, şi pelerina apuseană Egeria, care, în însemnările ei de călătorie, descrie modul în care se celebra această duminică în Ierusalim, spre sfârşitul secolului al IV-lea. De la unii dintre marii părinţi ai Bisericii, între care se află Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Ambrozie şi Sfântul Chiril al Alexandriei, există predici celebre ţinute în cinstea ei.

În vechime, Duminica Floriilor, începutul săptămânii Paştilor, mai era numită Duminica aspiranţilor sau a candidaţilor la botez, pentru că în această zi catehumenii (cei care urmau să se boteze) mergeau cu mare solemnitate la episcop spre a-i cere să fie admişi la botez, iar acesta le dădea să înveţe Simbolul credinţei (Crezul). Se mai numea şi duminica graţierilor, pentru că, în cinstea ei, împăraţii acordau graţieri.

De Florii, oamenii merg la biserică pentru a sfinţi crenguţe de salcie pe care le pun la geamuri, la uşi sau la porţi. În unele părţi ale ţării, locuitorii de la sate se încing cu ramurile de salcie peste mijloc. Credinţa spune că acest ritual îi apără de boli şi îi face mai robuşti. De asemenea, apără casa de rele şi o protejează de evenimente neplăcute.

Citește și
ANPC, peste
Imagini greu de privit. Ce au găsit inspectorii ANPC într-un magazin, înainte de Florii
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Ramurile de salcie care se împart în biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de finic cu care l-au întâmpinat mulţimile în Ierusalim pe Isus.

Cu ziua de Florii începe ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Mii de oameni din toată țara au participat la pelerinajul de Florii
Mii de oameni din toată țara au participat la pelerinajul de Florii

Sute de oameni, cu flori şi ramuri verzi de salcie în mâini, sau chiar de finic, aşa cum sunt la Ierusalim, au cinstit încă de sâmbătă intrarea Mântuitorului Iisus în cetatea sfântă.

Imagini greu de privit. Ce au găsit inspectorii ANPC într-un magazin, înainte de Florii
Imagini greu de privit. Ce au găsit inspectorii ANPC într-un magazin, înainte de Florii

Mai sunt două zile până la Florii, când este dezlegare la pește, iar inspectorii ANPC au început să îi verifice pe cei care comercializează astfel de produse. Surprizele nu au întârziat să apară.

Momentul în care un migrant român a rostit „Rugăciunea universală” la Vatican
Momentul în care un migrant român a rostit „Rugăciunea universală” la Vatican

Un imigrant român a rostit, duminică, „Rugăciunea universală” sau „Rugăciunea credincioșilor” pentru Papa și toți episcopii Bisericii Catolice, la slujba de Florii de la Vatican.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară
Nicolae Ciucă, despre introducerea serviciului militar obligatoriu: Nu avem pregătită infrastructura necesară

Nicolae Ciucă, a declarat, joi, că România nu are pregătită infrastructura necesară pentru introducerea serviciului militar obligatoriu în următorii doi ani, el menţionând şi că "s-au dus vremurile" în care oamenii să fie aduşi cu arcanul la armată.

Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic
Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic

Israelul a lansat vineri dimineață un atac asupra Iranului, după atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.