Eroare umană sau defecţiune tehnică? Filmul tragediei de la Victor Babeș, unde trei femei cu murit în TIR-ul ATI

×
Codul embed a fost copiat

Eroare umană sau defecţiune tehnică? Ăsta încearcă să afle poliţiştii şi procurorii, care au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă după ce trei femei au murit în terapia intensivă mobilă din curtea spitalului bucureştean Victor Babeş.

Ele erau bolnave de COVID şi se aflau în stare gravă în TIR-ul ATI, unde primeau oxigen. Nu se ştie încă motivul pentru care presiunea oxigenului a crescut brusc, ceea ce a făcut ca ventilatoarele să intre în auto-protecție şi să se oprească, lăsând bolnavii fără oxigenul care îi ţinea în viaţă.

Opt pacienţi erau internaţi în TIR-ul de Terapie Mobilă de la Spitalul Victor Babeş atunci când s-a produs incidentul. 3 dintre ei, care erau intubaţi şi ventilaţi mecanic, nu au mai putut fi salvaţi. Ceilalţi au fost resuscitaţi de doctori până când au sosit ambulanţele.

Luni după amiază, la 16:25, cele 6 ventilatoare funcţionale, din cele 8 instalate la terapia intensivă mobilă - un TIR parcat în curtea spitalului de boli infecţioase Babeş, s-au oprit brusc.

Primele date ale anchetei arată că toate ventilatoarele din TIR au intrat în avarie în acelaşi timp, ca urmare a unui flux de oxigen mai mare de 6 bari, atât cât este limita admisă.

Citește și
Florin Cîțu
Anchetă pentru omor după tragedia de la Victor Babeș. ”Toți vinovații trebuie să răspundă”
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

Raed Arafat, secretar de stat, şeful DSU: „La un anumit moment, această presiune a crescut peste 6 bari. Cum, de ce, ce robinet s-a deschis mai mult, ce întrerupător s-a deschis mai mult, asta, deja, face obiectul anchetei.”

Aparatura medicală s-a oprit şi nu a mai putut fi pusă în funcţiune.

Raed Arafat, secretar de stat, şeful DSU: „Ventilatoarele respective, când se depăşeşte presiunea de 6 bari, intră în autoprotecţie şi se opresc, pentru că altfel se distruge tot mecanismul ventilatorului. Asta se pare că s-a întâmplat cu toate ventilatoarele din TIR, care s-au oprit împreună şi au creat situaţia de urgenţă din interiorul terapiei intensive mobile.”

Era deja trecut de ora 17 când medicii de la Victor Babeş au reuşit să stabilizeze cinci bolnavi. Trei femei de 63, 74 şi 84 de ani au murit însă. Sunt chemate ambulanţele, iar spitalul anunţă Situaţiile de Urgenţă şi Ministerul Sănătăţii, în jurul orei 17:20.

Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei intră în curtea spitalului şi preia ancheta, împreună cu procurorii Tribunalului Bucureşti, chiar în timp ce Raed Arafat şi Vlad Voiculescu evaluau, la faţa locului, situaţia.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii: „Am aflat despre problema de acolo, am luat legătura imediat cu dl doctor Arafat, am transmis premierului, am încercat să contactez primarul, am fost la faţa locului, s-a făcut tot ce se putea face din momentul în care nenorocirea s-a întâmplat.”

Acuzaţiile sunt grave: ucidere din culpă. Primele şapte persoane, atât din corpul medical al spitalului, cât şi din cel tehnic, sunt deja audiate, chiar acolo, la Victor Babeş. Apar şi primele detalii.

Raed Arafat, secretar de stat, şeful DSU: „Era un reprezentant al firmei care întreţine ventilatoarele, în curtea spitalului, când s-a întâmplat această situaţie, din informaţiile care le avem, dar nu a dorit să intre în TIR şi să ajute acolo, având în vedere că în TIR sunt pacienţi COVID. Chiar dacă i se ofereau materiale de protecţie şi tot, a preferat să rămână afară.”

Specialistul venise la Babeş să schimbe un ventilator defect şi nu are nici o implicare în incidentul care a dus la creşterea bruscă a presiunii. Anchetatorii nu au spus până în acest moment, dacă o eventuală intervenţie a tehnicianului ar fi îmbunătăţit situaţia, când oxigenul căzuse şi medicii erau disperaţi.

Târziu în noapte, prim-ministrul iese cu o declaraţie publică la Palatul Victoria, după ce fusese informat de secretarul de stat, Raed Arafat şi de ministrul de interne Lucian Bode .

Florin Cîțu, prim-ministru: „Am cerut ca această anchetă să fie cât mai rapidă şi mai transparentă, pentru că toţi vinovaţii pentru ce s-a întâmplat în această seară să răspundă.”

Ministrul Sănătăţii a anunţat la rândul său că va solicita un control tehnic asupra problemelor care au dus la această dramă. TIR-ul de la Spitalul Victor Babeş a fost pus în funcţiune la sfârşitul săptămânii trecute, după ce secţiile interioare ale instituţiilor sanitare au ajuns arhipline.

Maşina era alimentată cu oxigen de la stocatorul spitalului, o butelie uriaşă, unde oxigenul sta la presiuni înalte. La ieşirea din butelia de oţel, gazul trece prin reductoare şi presiunea este micşorată. Apoi ajunge prin ţevi, la TIR, care la rândul său are reductoare de presiune, pentru că oxigenul vital să ajungă prin ventilatoare la pacienţi, la presiunea necesară. Presiunea nu trebuie să treacă de 5.8 bari.

Această valoare a presiunii a fost însă depăşită. Anchetatorii vor să afle ce instalaţie nu a funcţionat şi dacă e o defecţiune tehnică sau eroare umană. În acest caz, cineva trebuie să plătească. În cazul în care e dovedeşte că o instalaţie s-a stricat, ar trebui ca poliţiştii să stabilească dacă situaţia putea fi prevăzută, remediată din timp şi, iarăşi, dacă cineva este responsabil.

Articol recomandat de sport.ro
Starul din Premier League care le-a lăsat însărcinate pe soție și pe amantă în aceeași perioadă a devenit tată pentru a șasea oară
Starul din Premier League care le-a lăsat însărcinate pe soție și pe amantă în aceeași perioadă a devenit tată pentru a șasea oară
Citește și...
Cadrele medicale de urgență de la Victor Babeș au sunat la 112 pentru a cere ajutor de la alte cadre medicale de urgență
Cadrele medicale de urgență de la Victor Babeș au sunat la 112 pentru a cere ajutor de la alte cadre medicale de urgență

Cadrele medicale de la Spitalul Victor Babeș, care asigură și servicii de urgență, au sunat la 112 pentru a solicita sprijin de specialitate de la cadrele medicale pentru Situații de Urgență de la SMURD București.

Anchetă pentru omor după tragedia de la Victor Babeș. ”Toți vinovații trebuie să răspundă”
Anchetă pentru omor după tragedia de la Victor Babeș. ”Toți vinovații trebuie să răspundă”

"Ancheta să fie cât mai rapidă și cât mai transparentă, pentru ca toți vinovații trebuie să răspundă" - asta a cerut luni seară, la câteva ore după tragedie, premierul României.

Recomandări
FMI: Războiul din Ucraina face ca economia Rusiei să crească anul acesta mai rapid decât toate economiile avansate
FMI: Războiul din Ucraina face ca economia Rusiei să crească anul acesta mai rapid decât toate economiile avansate

Rusia s-a adaptat la ”noua normalitate”, iar trecerea sa la economia de război, pe fondul agresiunii pe care o derulează împotriva Ucraina, a făcut FMI să estimeze că economia sa va crește anul acesta mai rapid decât ale statelor avansate.

Care ar fi cauza exploziei de la blocul din Craiova. O persoană a murit, alte trei au ajuns la spital
Care ar fi cauza exploziei de la blocul din Craiova. O persoană a murit, alte trei au ajuns la spital

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova, în urma căreia o persoană a murit, iar alte trei persoane au ajuns la spital, este o posibilă acumulare de gaze.

Cod galben de vânt puternic în mai multe județe şi Bucureşti. În unele zone noaptea se va forma brumă
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe şi Bucureşti. În unele zone noaptea se va forma brumă

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, până sâmbătă dimineaţă, iar în unele zone noaptea se va forma brumă, anunţă meteorologii.