Două persoane au murit în Neamț după ce o parte dintr-un pod feroviar a căzut peste un microbuz de pasageri

Dată publicare: 11-05-2021 16:43
Dată actualizare: 11-05-2021 19:41


Două persoane au murit şi alte trei au fost rănite într-un accident rutier cumplit, petrecut marți dimineaţa în judeţul Neamţ.

Un camion, pe platforma căruia era încărcat un excavator, a lovit un limitator de înălţime. O bucată metalică de câteva tone s-a prăbuşit peste microbuzul care, chiar în acele secunde venea din sens opus. Conducătorul acestuia a murit pe loc, la fel şi unul dintre pasageri.

Şoferul microbuzului care a fost ucis pe loc avea 41 de ani şi se căsătorise anul trecut. Pasagerul avea 47 de ani. Ambii au fost striviţi de bucata de metal, grea de câteva tone.

Nicolaie Cojocaru, localnic: „Un zgomot foarte puternic. Eram pe pod acolo. L-a lovit drept în parbriz în piept pe şofer. Pe loc a murit. Şi pasagerul din dreapta”.

Traversa metalică a fost acroşată de camionul pe platforma căruia se afla excavatorul. Şoferul acestuia s-a oprit imediat după ce a simţit impactul cu limitatorul de înălţime.
Era însă deja prea târziu. Bucata metalică se prăbuşise pe microbuz. Pe lângă cei doi oameni ucişi la impact, alţi trei au fost răniţi.

Dragoş Dimon, martor: „Într-o fracţiune de secundă s-a auzit o bubuitură. Eram în curte. Cât am ajuns până la poartă, un nor de praf. Am fugit în casă, am luat telefonul şi am sunat la 112. Şoferul era decedat, era prins sub bara de metal. Doamna din spate şi cu încă un domn comunicau. Toţi erau blocaţi între scaune. Erau prinşi”.

Răniții, doi bărbaţi şi o femeie, au fost duşi la spital. Mai întâi, unul dintre ei a avut nevoie de manevre de resuscitare la locul accidentului.

Irina Popa, purtător de cuvânt al ISU Neamţ: „Trei victime rezultate în urma acestui accident au fost transportate la spital în stare conştientă”.

Poliţiştii au deschis o anchetă.

Mihai Osoianu, IJP Neamţ: „Șoferul unui trailer ce tracta un excavator cu direcţia Bicaz-Piatra anterior podului de cale ferată nu a respectat indicatorul de înălţime, limitarea de 4,4 metri, şi a acroşat bară de susţinere care, după impact, a căzut pe microbuzul ce transporta persoane pe traseul Piatra-Borca”.

Şoferul tirului are 40 de ani. Poliţiştii au stabilit că nu consumase alcool. Va fi cercetat acum în dosarul tragicului accident.


VIDEO PROTVPLUS.RO