DOCUMENT. În ce condiții se poate renunța la mască în aer liber. Decizia CNSU

×
Codul embed a fost copiat

Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă a anunțat luni modificarea legii care impune portul măștii în aer liber în anumite localități sau județe.

Astfel, CNSU a adoptat o hotărâre prin care clarifică situaţiile în care masca de protecţie poate fi îndepărtată în spaţiile deschise, pentru perioade scurte de timp: când se fumează, se consumă produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, dar şi când se desfăşoară activităţi sportive individuale.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a luat această decizie pentru a înlătura orice confuzie și pentru că au existat cazuri în care, atunci când erau luați la întrebări de poliție pentru că nu poartă mască, oamenii motivau fie că fumează, fie că manancă.

Art. 3 În localitățile sau județele în care portul măștii de protecție este obligatoriu în spațiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât și pentru desfășurarea activităților sportive individuale sau altor asemenea activități, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal și la minim 2 metri față de alte persoane.

Documentul complet poate fi descărcat de la finalul articolului.

Citește și
Ludovic Orban, despre explozia cazurilor de Covid-19: Îmbolnăvirea elevilor nu se produce în şcoală
Ludovic Orban, despre explozia cazurilor de Covid-19: Îmbolnăvirea elevilor nu se produce în şcoală
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Totodată, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista cu ţările/zonele de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
LISTA țărilor din zona galbenă, actualizată de CNSU. Se va impune carantină la domiciliu timp de 14 zile
LISTA țărilor din zona galbenă, actualizată de CNSU. Se va impune carantină la domiciliu timp de 14 zile

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a anunțat luni actualizarea listei țărilor din Zona Galbenă.

Ludovic Orban, despre explozia cazurilor de Covid-19: Îmbolnăvirea elevilor nu se produce în şcoală
Ludovic Orban, despre explozia cazurilor de Covid-19: Îmbolnăvirea elevilor nu se produce în şcoală

Premierul Ludovic Orban a declarat, sâmbătă la Timişoara, că îmbolnăvirea elevilor cu noul coronavirus nu se produce în şcoli, deoarece în instituţiile de învăţământ aceştia sunt supravegheaţi de către cadrele didactice şi poartă mască de protecţie.

Purtarea măștii de protecție ar putea salva 130.000 de oameni în SUA
Purtarea măștii de protecție ar putea salva 130.000 de oameni în SUA

Purtarea măştii de protecţie ar putea preveni 130.000 de decese în Statele Unite, potrivit unui studiu.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.