DNA vrea să afle prejudiciul adus statului în dosarul Belina. Liviu Dragnea: "Este foarte periculos"

×
Codul embed a fost copiat

Contractele de închiriere a zeci de hectare din baltă Belina şi braţul Pavel vor fi verificate de experţi.

Anchetatorii de la DNA vor să afle dacă statul a avut de pierdut din afacerea cu Tel Drum, după ce suprafeţe mari din bazinul hidrografic al Dunării au ajuns la compania ce ar fi controlată din umbră de liderul PSD.

Liviu Dragnea se delimitează însă de afacere, ba chiar spune senin că a aflat abia aseară cine administrează lacul unde obsinuiește el să meargă la pescuit.

Liderul PSD se oferă să fie audiat şi el în dosarul Belina şi să le spună procurorilor anticorupţie cât îl costau partidele de pescuit în care i-a avut că paterneri pe Sorin Grindeanu sau Victor Ponta.

Reacţia lui vine după ce doi miniştrii, Sevil Shaiddeh şi Rovana Plumb, au fost acuzaţi de corupţie. Procurorii spun că cele două au promovat două hotărâri de guvern care au permis că insula Belina şi braţul Pavel să se mute de la stat la Consiliul Local Teleorman, apoi dat pe mâna unei firme private.

Citește și
Laura Codruta Kovesi
Kovesi, despre anchetarea lui Shhaideh şi Plumb: DNA îşi face treaba
UN ALT NUME SONOR a fugit din țară. Avea o pedeapsă de 12 ani de închisoare

Liviu Dragnea: “Aseară am aflat că o parte din ele, sunt mai multe, au fost închiriate către Tel Drum, această companie care a distrus România în ultimii 12 ani. Nu înţeleg de ce. Eu nu am făcut parte din nicio firme care să administreze bălţile. Din câte ştiu această firma a intrat mai târziu şi nu ştiu dacă mai există.

Procurorii DNA investighează nu doar posibile ilegalităţi privind trecerea Insulei Belina şi a braţului Pavel de la Apele Române la Consiliul Judeţean Teleorman, ci şi eventualul prejudiciu pe care l-ar fi suferit statul român din această afacere prin încheierea zecilor de hectare din zone către companii şi persoane fizice între care regăsim şi Tel Drum. Dacă a fost sau nu prejudiciul urmează să stabilească experţii.

Suprafeţe importante din zonă erau deja închiriate de Tel Drum, iar după transferul dintre Apele Române şi Consiliul Judeţean Teleorman, compania din Alexandria şi-a prelungit cu zece ani contractele de închiriere şi a păstrat tarifele.

Aşa încât pentru 29 de hectare din Balta Belina plătea o chirie de 2792 de lei pe lună, iar pentru cele 39 de hectare din braţul Pavel - 3988 de lei pe lună.

Liviu Dragnea: “Este foarte periculos să se discute despre prejudiciu. Din punctul nostru de vedere nu se poate discuta despre asta.”

Iar cei doi miniştri resping ideea că au făcut ceva ilegal.

Sevil Shhaideh: “Vizele sunt toate pozitive şi conforme cu legea”

Rovana Plumb: “Nu sunt vinovată. Întotdeauna am respectat legea şi întotdeauna o voi respectă.”

Laura Codruţa Kovesi: “Am făcut investigaţii pentru o faptă de corupţie, o presupusă faptă de corupţie faţă de care o să strângem probe. Suntem într-o etapă intermediară, persoanele care sunt suspecte în dosar au dreptul să îşi propună probe.”

În acelaşi dosar sunt deja urmăriţi penal sucesorul lui Dragnea la şefia Consiliului Judeţean Teleorman, dar şi fostul administrator al judeţului.

Articol recomandat de sport.ro
Belgienii ironizează un român după tragere: "Bani aruncați pe fereastră! Lukaku îi va face sandvici"
Belgienii ironizează un român după tragere: "Bani aruncați pe fereastră! Lukaku îi va face sandvici"
Citește și...
PNL cere revocarea din funcţiile guvernamentale a Rovanei Plumb şi a lui Sevil Shhaideh
PNL cere revocarea din funcţiile guvernamentale a Rovanei Plumb şi a lui Sevil Shhaideh

PNL cere revocarea din funcţiile guvernamentale a Rovanei Plumb şi a lui Sevil Shhaideh.

Kovesi, despre anchetarea lui Shhaideh şi Plumb: DNA îşi face treaba
Kovesi, despre anchetarea lui Shhaideh şi Plumb: DNA îşi face treaba

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Koveşi a declarat la Europa FM, referindu-se la dosarul "Belina", că nu este o noutate pentru DNA să ancheteze miniştri, precizând că dosarul nu este din 2014, ci din mai 2017.

Dragnea, despre dosarul Belina: ”Un atac violent la adresa Guvernului”
Dragnea, despre dosarul Belina: ”Un atac violent la adresa Guvernului”

Preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a spus, duminică că se aşteaptă să fie chemat la DNA în "dosarul Belina".

Ponta îl atacă dur pe Dragnea în cazul ”Belina”. ”Lăcomia bolnavă a unui singur om”
Ponta îl atacă dur pe Dragnea în cazul ”Belina”. ”Lăcomia bolnavă a unui singur om”

Victor Ponta l-a atacat dur pe Liviu Dragnea în cazul dosarului DNA privind lacul Belina, menționând că totul a plecat de la ”lăcomia” sa.

Recomandări
34 de ani de când România a scăpat de dictatură. Cercetător: „Ceaușescu este expresia unei aberații istorice, comunismul”
34 de ani de când România a scăpat de dictatură. Cercetător: „Ceaușescu este expresia unei aberații istorice, comunismul”

Se împlinesc 34 de ani de la Revoluţia care ne-a schimbat destinul. Peste trei decenii de la care am avut așteptări mari şi despre care avem, fiecare, o opinie. Decenii în care s-a depus însă praful uitării peste ceea ce s-a întâmplat cu adevărat.

VIDEO. Imagini cu Cătălin Cherecheș în Budapesta, după ce a fugit din țară. Filmat într-un magazin de cartele
VIDEO. Imagini cu Cătălin Cherecheș în Budapesta, după ce a fugit din țară. Filmat într-un magazin de cartele

O nouă înregistrare video cu primarul fugar Cătălin Cherecheș a fost dată publicității. El a fost filmat în timp ce își cumpăra două cartele de telefon dintr-un magazin din Ungaria, pentru a putea vorbi fără să fie localizat.  

Bugetul pe anul viitor va fi prezentat în Parlament pe 18 decembrie, cu două luni întârziere față de ceea ce prevede legea
Bugetul pe anul viitor va fi prezentat în Parlament pe 18 decembrie, cu două luni întârziere față de ceea ce prevede legea

Proiectele bugetului de stat şi al asigurărilor sociale pe 2024 vor veni în Parlament în 18 decembrie, estimându-se ca votul final în forul legislativ să fie dat pe 22 decembrie, a precizat, luni, deputatul PNL Florin Roman, conform Agerpres.