Detalii despre starea de sănătate a Sorinei Pintea, scoasă din arest în lacrimi și șchiopătând

×
Codul embed a fost copiat

Sorina Pintea, arestată preventiv pentru luare de mită, a primit din nou marţi seară îngrijiri medicale.

Sub escortă, fostul ministru al Sănătății a ajuns la Policlinica Ministerului de Interne, și nu la un spital, așa cum s-a întâmplat luni.

În primele imagini surprinse după ce a fost trimisă în spatele gratiilor, Sorina Pintea apare vizibil marcată de scandalul de corupție care o vizează.

Plângând şi şchiopătând. Aşa a fost adusă Sorina Pintea, puţin după ora 19.00, la Policlinica Ministerului de Interne. Încătuşat, fostul ministru al Sănătăţii nu a răspuns întrebărilor jurnaliştilor.

Pentru că s-a simţit rău toată ziua şi a acuzat parestezia care i-a dat bătăi de cap după ce a fost arestată preventiv, Sorina Pintea a cerut din nou ajutorul medicilor. Iar şefii arestului au apelat la un neurolog de la policlinica MAI. Aşa că la ceas de seară a fost adusă pentru un consult de specialitate.

Citește și
Sorina Pintea
Sorina Pintea a fost dusă din nou la spital. Imagini de la Policlinica MAI
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Decizia nu a fost văzută cu ochi buni de apropiaţii Sorinei Pintea. Mai ales că, spun ei, ar fi trebuit să rămână internată în Spitalul Sfânta Maria, unde fusese dusă luni dimineaţa.

După o oră şi jumătate petrecută în Policlinica şi după câteva investigaţii, fostul ministru a fost dus de aceeaşi escortă înapoi în arestul poliţiei.

Sorina Pintea şi-a dat demisia din funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Baia Mare. Susţine că nu vrea să fie bănuita că ar încerca să îşi influenţeze subalternii. Mai ales ca judecătorul care a hotărât arestarea ei spune că, revenită în funcţie, ar putea comite şi alte infracţiuni. Sorina Pintea a respins categoric aceste bănuieli. Ea a contestat arestarea preventivă, iar procesul se va judeca vineri. De acum nu mai are nici susţinerea colegilor din PSD, care au decis să o suspende din partid.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Încă o lovitură pentru Sorina Pintea. Decizia luată de liderii PSD împotriva sa
Încă o lovitură pentru Sorina Pintea. Decizia luată de liderii PSD împotriva sa

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a avut marţi o întâlnire informală cu preşedinţii organizaţiilor judeţene ale partidului, ocazie cu care a fost discutat şi cazul fostului ministru al Sănătăţii Sorina Pintea, care este arestată preventiv.

Sorina Pintea a fost dusă din nou la spital. Imagini de la Policlinica MAI
Sorina Pintea a fost dusă din nou la spital. Imagini de la Policlinica MAI

Fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea, arestată preventiv pentru luare de mită, a fost dusă din nou la spital marți seară.

Fiul Sorinei Pintea l-a reclamat la DNA pe Liviu Pop. Reacția senatorului
Fiul Sorinei Pintea l-a reclamat la DNA pe Liviu Pop. Reacția senatorului

Unul dintre băieții Sorinei Pintea l-a reclamat la DNA pe cel care a denunțat-o pe mama sa și i-a ajutat pe procurori să-i organizeze un flagrant și să obțină arestarea ei, pentru luare de mită.

Recomandări
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu

Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei.

VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.