ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs accidentul provocat de “gheața neagră”. Marius a murit după ce a sărit în gol zeci de metri

×
Codul embed a fost copiat

Apar detalii despre accidentul provocat de o ploaie înghețată, pe autostrada A1, în județul Sibiu, în urma căruia a murit un bărbat de 48 de ani.

Omul coborâse din duba lui și, încercând să se ferească de o mașină scăpată de sub control, a sărit peste parapetul protecţie de pe marginea drumului.

Nu și-a dat seama, însă, că acolo era un pod, și a căzut de la 20 de metri. În total, șase vehicule au fost prinse în carambolul provocat de gheața de pe șosea.

Marius mergea, duminică seara, spre casă, în Vâlcea. Transporta găini într-o dubă de marfă. În zona unde s-a produs carambolul, coborâse de la volanul mașinii ca să vadă dacă sunt victime. De pe autostradă a căzut în momentul în care a vrut să se ferească din calea unui autoturism care derapa și se îndrepta spre el.

Citește și
acc tren
Accident feroviar în Alba. O mașină a fost lovită din plin de un tren. Șoferița a scăpat cu viață
Românii vor plăti mai mult dacă dispar aceste produse. Ce a spus ministrul Agriculturii

Marius David Stoia, colegul victimei: „I-am spus colegului vezi că ăla intră în noi... Și prietenul meu a vrut să sară în partea cealaltă și a alunecat și a căzut direct în hău.”

Robert Elekes, purtător de cuvânt DRDP Brașov: „S-a refugiat intre parapetul median, de la mijlocul autostrăzii, fără să îşi dea seama ca el se afla foarte sus pe un viaduct şi a căzut în gol între cele două sensuri.”

Accidentul s-a produs în dreptul viaductului Tălmăcel, pe Autostrada A1, în zona localității Tălmaciu. În total, șase mașini au fost implicate.

Cum s-a produs accidentul

Prima care a derapat a fost o șoferiță care - spun polițiștii - conducea un autoturism cu anvelopele uzate. Mașina ei s-a oprit în gardul de protecție de pe margine și a fost lovită de alte două, care veneau din spate. Marius a reușit să evite impactul dintre duba lui și aceste vehicule. În timp ce el și cel care îl însoțea se interesau dacă sunt victime, o mașină de teren le-a lovit duba. Apoi, din spate, cu viteză, a venit un alt autorism. Din calea acestuia a sărit Marius.

Marius David Stoia, colegul victimei: „Cred că avea undeva la o sută la oră.... Am fugit după dubă, a lovit duba.”

Marius a căzut peste 20 de metri, în gol, prin spațiul dintre cele două sensuri de mers ale autostrăzii. Bărbatul de 48 de ani era căsătorit și tatăl uneie fete majore.

Pe autostrada A1, în zona unde a avut loc carambolul, mașinile au alunecat precum săniile pe derdeluș. Drumul era acoperit de polei în urma unei ploi înghețate.

Șofer de TIR:Cu poleiul ăsta nu-i de joacă ca un patinoar și dacă mergi așa cu papucii, ca pe sanie merge.”

Șofer de TIR: „Nu ai cum să controlezi dacă a alunecat, s-a dus. Nu ai cum să frânezi, ar trebui mai multă sare mă gândesc.”

"I se mai spune şi gheaţa neagră pentru că nu se vede pe asfalt"

Administratorii drumului spun că au împrăștiat pe autostradă material antiderapant, dar acesta nu ar fi eficient în cazul ploii înghețate.

Robert Elekes, purtător de cuvânt DRDP Brașov: „Ploaia înghețată este un fel de polei agravat să spunem așa. I se mai spune şi gheaţa neagră pentru că nu se vede pe asfalt. Pare un asfalt ud, dar de fapt are o pojghiţă de gheață deasupra. Am dat cu sare, am dat cu clorură de calciu, orice dăm pe șosea imediat vine ploaia peste și acoperă orice fel de material antiderapant.”

În cazul ploii înghețate singura metodă de prevenire a accidentelor este reducerea vitezei sau închiderea totală a circulației. Aseară, pe autostrada A1 pe panourile de informare a fost afișata limita de viteză de 60 km/h, iar după carabol traficul a fost închis mai multe ore.

Articol recomandat de sport.ro
S-a aflat cauza morții: ce a condus la decesul iubitului Arynei Sabalenka
S-a aflat cauza morții: ce a condus la decesul iubitului Arynei Sabalenka
Citește și...
Șofer mort într-un mod șocant, în urma unui accident în lanț de pe A1. S-a ferit de o mașină scăpată de sub control
Șofer mort într-un mod șocant, în urma unui accident în lanț de pe A1. S-a ferit de o mașină scăpată de sub control

Un bărbat de 48 de ani a murit în mod stupid, în urma unui accident în lanț, provocat de polei pe autostrada A1, în județul Sibiu.

Accident feroviar în Alba. O mașină a fost lovită din plin de un tren. Șoferița a scăpat cu viață
Accident feroviar în Alba. O mașină a fost lovită din plin de un tren. Șoferița a scăpat cu viață

Accident feroviar la Șard, în județul Alba, unde un autoturism a fost lovit în plin de un tren de călători care circula pe ruta Alba-Zlatna.

 

O adolescentă de 17 ani a murit într-un accident în Cluj. Cum s-a întâmplat
O adolescentă de 17 ani a murit într-un accident în Cluj. Cum s-a întâmplat

O adolescentă de 17 ani și-a pierdut duminică seară într-un accident rutier petrecut pe DN1 în localitatea Bucea, între Cluj-Napoca şi Oradea.  

Recomandări
Șeful Consiliului European avertizează: Pentru a avea pace, Europa trebuie să se pregătească de război
Șeful Consiliului European avertizează: Pentru a avea pace, Europa trebuie să se pregătească de război

Europa trebuie să-şi consolideze capacităţile de apărare şi să treacă la o abordare de tipul "economie de război" ca răspuns la ameninţarea reprezentată de Rusia, a declarat luni preşedintele Consiliului European, Charles Michel, citat de Reuters.

Se întorc ninsorile. ANM a emis informare de vremea rea pentru toată țara
Se întorc ninsorile. ANM a emis informare de vremea rea pentru toată țara

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o informare de vreme rea, cu precipitaţii slabe, dar şi ninsori la munte, însoţite de rafale de vânt, valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

„Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a murit”. Ambasada Regatului Unit obligată să dezmintă informaţiile false
„Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a murit”. Ambasada Regatului Unit obligată să dezmintă informaţiile false

Zvonuri despre moartea regelui Charles al III-lea au înfuriat Ambasada Regatului Unit în Ucraina, după ce informaţii false au circulat în masă pe reţele de socializare şi în unele publicaţii ruseşti şi au determinat-o să reacţioneze în mod oficial.