Cum ar putea Trump să-l forțeze pe Putin să facă pace. “Dăm și mai mult armament Ucrainei, să le facem rușilor viața grea”

×
Codul embed a fost copiat

Donald Trump nu va accepta ca războiul din Ucraina să se încheie cu o victorie a Rusiei, pentru că asta ar însemna, practic, o înfrângere strategică inacceptabilă a SUA în fața Chinei, de care Rusia este legată printr-un “parteneriat fără limite”.

În aceste condiții, dacă Putin nu se va așeza la masa negocierilor, administrația Trump pregătește, cel mai probabil, un "plan B", care prevede înarmarea și mai puternică a Ucrainei, astfel încât “să le facă rușilor viața și mai grea”.

Declarațiile au fost făcute, pentru Știrile PRO TV, de expertul în securitate Iulian Fota, fost secretar de stat pentru afaceri strategice în MAE și fost consilier pe probleme de Securitate Națională al președintelui Traian Băsescu.

“Rușii nu vor ceda din prima, iar Trump se va înfuria și va schimba foaia”

“Rușii nu vor ceda din prima, nu vor fi rezonabili, pentru că lor li se pare în continuare îl pot păcăli pe Trump”, spune Fota, care e convins că acesta “se va înfuria și o să schimbe foaia”.

“Va da atâta ajutor militar ucrainenilor încât să le facă viața rușilor și mai grea. (…) Generalul Kellogg (n.r.- trimisul lui Trump în Ucraina) a publicat un articol în care omul care răspunde de Ucraina și Rusia acum la Casa Albă exact asta spune: "Hai, într-o primă fază, să le dăm și mai mult armament decât Biden, ca să creăm condiții egale de negociere între ucrainieni și ruși, pentru că acum rușii stau mai bine decât ucrainienii. Și de-abia după aia să intrăm în negocieri. Deci, discuția telefonică pe care o așteptăm (între Trump și Putin), de fapt asta o să ne spună.(…)

Citește și
Donald Trump
Reuters: Consilierii lui Trump recunosc că acordul de pace din Ucraina este la luni distanţă

(Putin) așteaptă SUA să facă concesii, ceea ce nu se va întâmpla. Și atunci revenim la scenariul B. Deci, și mai mult sprijin militar ucrainienilor. Îi întărim și mai tare, și hai să vedem dacă rușilor le place așa, în cazul în care nu au vrut varianta cealaltă.”

“Dacă ar fi o victorie pentru Rusia, atunci cine a mai câștigat Războiul Rece?”

Iulian Fota: “În momentul ăsta, rușii se mențin pe abordarea maximală, din perspectiva lor, inclusiv ca NATO să se retragă la linia din 1997 (n.r. - înaintea extinderii spre Est). Ucraina să nu intre, bineînțeles în NATO, să se schimbe regimul - că asta înțeleg ei prin "denazificare"-, armata ucraineană să fie una simbolică, deci să nu mai constituie o problemă. (…)

O parte importantă din establishmentul american nu va accepta așa ceva, pentru că asta ar fi o victorie pentru Rusia. Și atunci întrebarea e: 1) Dacă e o victorie pentru Rusia, cine a mai câștigat Războiul Rece? Și 2), dacă e victorie pentru Rusia, e o victorie pentru China.

Păi, după toate teoriile geopolitice, asta e o înfrângere americană, e defavorabilă intereselor americane. Adică nu-l văd pe Trump, care a arătat cu degetul spre Biden când bine s-a retras în dezordine din Afganistan, (...) să fie pus în postura în care pierde mai mult decât a pierdut Biden. Poți să spui ok, Biden a pierdut Afganistanul, dar Trump pierde Europa, pierde Eurasia.

Cum ar putea Trump să sprijine și mai mult Ucraina decât a făcut-o Biden

Iulian Fota: “Uitați-vă, americanii au în momentul ăsta în deșert - pentru că acolo se conservă bine metalul, și nu ruginește - vreo 5000-6000 de tancuri Abrams. Ei le-au dat până acum ucrainenilor vreo 30 sau 40 de bucăți, ceva de genul ăsta.

Deci, vă dați seama, din câteva mii, păi dacă ia 1000 de acolo, nici nu se simte. Și, hai să fim serioși, nu-i atacă nimeni pe americani în perioada următoare, ca să aibă nevoie de toate miile alea de tancuri.

America poate să vină peste noapte - și Trump e genul de om care să facă chestia asta- și să spună “ia mai dați 200 de tancuri Abrams ucrainienilor!”. 200 de tancuri ar schimba semnificativ ecuația războiului pentru ruși. Și asta ar fi doar o parte din ajutorul pe care americani îl pot da, peste ceea ce a dat administrația Biden.

Deci Trump are ambele variante de joc pentru Putin: și buna înțelegere, compromisul, dar și varianta de forță în relația cu Rusia.”

Articol recomandat de sport.ro
Un român legendar și un francez celebru. ”Dacă m-aș întâlni cu el, aproape ar lua poziția de drepți și s-ar înclina”
Un român legendar și un francez celebru. ”Dacă m-aș întâlni cu el, aproape ar lua poziția de drepți și s-ar înclina”
Citește și...
Şefa guvernului danez i-a spus lui Trump că revine Groenlandei să decidă asupra independenţei
Şefa guvernului danez i-a spus lui Trump că revine Groenlandei să decidă asupra independenţei

Mette Frederiksen a anunţat că a avut o convorbire telefonică cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, şi i-a spus acestuia că Groenlanda trebuie să ia o decizie asupra unei eventuale declarări a independenţei faţă de Danemarca.

Reuters: Consilierii lui Trump recunosc că acordul de pace din Ucraina este la luni distanţă
Reuters: Consilierii lui Trump recunosc că acordul de pace din Ucraina este la luni distanţă

Consilierii lui Donald Trump recunosc acum că războiul din Ucraina va dura luni de zile sau chiar mai mult pentru a fi rezolvat.

Traian Băsescu îl numește ”măciucar” pe Elon Musk, iar pe Donald Trump ”fanfaron”: ”Este doar un vremelnic preşedinte al SUA”
Traian Băsescu îl numește ”măciucar” pe Elon Musk, iar pe Donald Trump ”fanfaron”: ”Este doar un vremelnic preşedinte al SUA”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, îl critică pe președintele ales al SUA, Donald Trump, pentru pozițiile politice afișate recent față de Europa, alături de miliardarul Elon Musk, pe care Băsescu îl numește ”măciucar”.

Recomandări
Furtul tezaurului dacic din Assen, un dezastru anunțat. Marile erori comise în comparație cu expozițiile din Roma și Madrid
Furtul tezaurului dacic din Assen, un dezastru anunțat. Marile erori comise în comparație cu expozițiile din Roma și Madrid

Apar primele concluzii ale verificărilor făcute Corpul de Control al Premierului, în cazul furtului pieselor de tezaur din Olanda.

Interceptări în dosarul Nordis. Jurista firmei își sfătuia apropiații să nu investească: „N-aș lua la ei nici să mă împuști”
Interceptări în dosarul Nordis. Jurista firmei își sfătuia apropiații să nu investească: „N-aș lua la ei nici să mă împuști”

Arestați preventiv miercuri seară, soții Vicol-Ciorbă și alți trei inculpați din dosarul „Nordis” au contestat deja măsura. Între timp, procurorii DIICOT dezvăluie cum au cheltuit aceștia aproape un milion de euro doar pe zboruri private.

Românii mănâncă prea multă sare, dublu față de recomandarea OMS. Riscurile țin de hipertensiune și AVC
Românii mănâncă prea multă sare, dublu față de recomandarea OMS. Riscurile țin de hipertensiune și AVC

Putem să ne considerăm printre campionii Europei la consumul excesiv de sare. Mâncăm de cel puțin două ori mai multă pe zi decât recomandă Organizația Mondială a Sănătății, iar acest lucru ne afectează grav sănătatea.