Ce este ivermectina și de ce nu trebuie folosită pentru tratarea Covid-19

27-01-2021 16:33


Ivermectină

Ivermectina este un medicament antiparazitar, fiind utilizat în tratamentul bolilor parazitare atât în medicina veterinară cât și în medicina umană. Este folosită de asemenea și în tratamentul unor afecțiuni ale pielii.

Cu toate acestea, autoritățile române și internaționale nu au aprobat medicamentele ce conțin ivermectină pentru tratarea Covid-19.

„Recomandăm pacienților să nu utilizeze acest medicament pentru prevenția sau tratamentul COVID-19, deoarece, până la acest moment nu sunt disponibile date certe privind eficacitatea și siguranța utilizării ivermectinei în COVID-19”, a transmis ANMDMR într-un comunicat.

Ce este ivermectina și cine o poate folosi

 

Ivermectina este un medicament antiparazitar, folosit atât în România cât și la nivel internațional pentru tratarea bolilor la animale și în cazuri izolate, și la oameni, conform Agenției Naționale a Medicamentului.

În România este aprobat un singur medicament de uz uman care conține ivermectină, sub formă de unguent, și se administrează în tratamentul acneei rozacee.

În prezent sunt în desfășurare, atât la nivel european cât și global, o serie de studii clinice controlate care includ pacienții cu Covid-19 sau contacți ai acestora pentru a demonstra posibile beneficii ale ivermectinei în această patologie. Pe baza studiilor desfășurate in vitro, care au arătat că ivermectina are un efect antiinflamator și antiviral, au fost concepute aceste studii clinice la om. Cu toate acestea, studiile clinice desfășurate în prezent nu au ajuns momentan la niciun rezultat concret.

Ce spun autoritățile din România despre utilizarea ivermectinei

 

Agenția Națională a Medicamentului din România a explicat clar că medicamentele ce conțin ivermectină nu trebuie folosite pentru tratarea infecției cu Covid-19.

De asemenea, Colegiul Medicilor din Municipiul București adresează un apel public pentru responsabilitate în privința comunicării legate de așa-numite ”tratamente-minune”, deoarece există informații că mulți pacienți, în urma discuțiilor din spațiul public, au decis să își achiziționeze astfel de tratamente, în unele cazuri fiind vorba de medicamente destinate zonei veterinare.

„Tratamentele administrate pacienților trebuie să aibă în spate dovezi științifice, ghiduri și protocoale. Vorbim despre o medicină bazată pe dovezi științifice. Administrarea către pacienți de către medici trebuie să vină obligatoriu numai după ce un tratament este avizat de către organele de reglementare, iar această aprobare vine în urma studiilor efectuate”, a declarat prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.

ANSVSA a transmis, marţi, că toate produsele medicinale veterinare care conţin ivermectină sunt autorizate doar pentru utilizarea la animale şi trebuie folosite doar sub supravegherea medicilor veterinari, conform News.ro.

„În ceea ce priveşte utilizarea ivermectinei la oameni în combaterea COVID-19, precizăm faptul că sunt în desfăşurare numeroase studii clinice umane, studii care au fost înscrise în Registrul Uniunii Europene. Odată ce respectivele studii vor fi finalizate, în funcţie de rezultatele obţinute, acestea pot sta la baza depunerii unor cereri de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor de uz uman pe bază de ivermectină în scopul combaterii COVID-19. Vă avertizăm ca utilizarea la oameni a produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină poate avea consecinţe dintre cele mai grave asupra sănătăţii umane, a mai precizat ANSVSA.

Ce spun autoritățile internaționale despre utilizarea ivermectinei

 

Agenția Europeană a Medicamentului listează ivermectina drept medicament pentru uz veterinar.

În schimb, Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a aprobat utilizarea ivermctinei atât pentru traterea unor boli la animale, cât și la oameni. Cu toate acestea, FDA a subliniat clar că acest medicament nu poate fi folosit în tratarea Covid-19.

„Deși ivermectina a fost aprobată pentru folosire la om și animale, nu este aprobat pentru prevenirea sau tratarea Covid-19”, conform FDA.

În Statele Unite, ivermectina este aprobată pentru uz uman pentru tratarea unor infecții parazitare interne și externe, precum și pentru tratarea acneei rozacee.

Deși au recunoscut faptul că nu există dovezi privind eficacitatea sa în tratarea Covid-19, autoritățile din Bolivia au aprobat utilizarea ivermectinei, în mod restrâns, în luna mai 2020.

Cum au ajuns informațiile eronate privind utilizarea ivermectinei în spațiul public

 

Printre persoanele care au promovat în România utilizarea ivermectinei se numără Gigi Becali.

Într-un interviu pentru ziare.com, din data de 17 ianuarie, patronul FCSB a promovat utilizarea acestui medicament și a pretins că este singurul posesor al „tratamentului minune” din România.

„Cel mai bun este ivermectina. Se găsește doar la mine, acum în România. Eu nu am nicio treabă, eu îl cumpăr aici. E din Ucraina, dar nu-l aduc eu. Eu am Invermectină ser. Invermectina pastilă e slabă”, a spus Gigi Becali.

Sursa: StirilePROTV


VIDEO PROTVPLUS.RO