Ce a pățit elevul din Bacău care a bătut și a băgat cu capul în toaletă doi colegi. Cu câteva zile înainte, mușcase alt copil

bullying
Shutterstock

Elevul în vârstă de 15 ani care a bătut şi umilit doi colegi cu cerinţe educaţionale speciale, în toaleta Colegiului Tehnic "Dumitru Mangeron" din municipiul Bacău, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 ore.

 

"În urma probatoriului administrat, poliţiştii au luat măsura reţinerii pentru o perioada de 24 de ore a tânărului în vârstă de 15 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe.

Totodată, facem precizarea că, atât poliţiştii din cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, cât şi cei ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii desfăşoară activităţi preventive în unităţile de învăţământ de pe raza întregului judeţ, pe tot parcursul anului şcolar, în vederea preîntâmpinării unor evenimente negative în rândul elevilor", a declarat joi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.

În paralel cu ancheta poliţiştilor, şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Bacău desfăşoară verificări în acest caz.

Elevii agresați sunt consiliați psihologic

Citește și
Cozmin Mihai, medic psihiatru
Cum tratăm bullying-ul în cabinetul psihiatrului? sau Bullying-ul la psihiatru
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

"Din primele verificări rezultă că incidentul s-ar fi petrecut joi, 26 ianuarie. Din păcate, acesta survine altor momente - unul care a avut loc în noiembrie 2022 şi altul cu o săptămână în urmă - în care elevul agresor a şicanat, respectiv a muşcat un coleg de clasă, motiv pentru care a fost sancţionat cu scăderea cu două puncte a notei la purtare şi cu avertisment. Acum a reacţionat şi mai violent, lovindu-i pe doi colegi cu cerinţe educaţionale speciale", a declarat conducerea ISJ Bacău.

Măsurile dispuse imediat au vizat oferirea de consiliere psihologică şi protecţie copiilor agresaţi.

De asemenea, inspectorul şcolar general Ana-Maria Egarmin a dispus o cercetare prealabilă, în vederea realizării cercetării disciplinare a conducerii liceului.

Poliţiştii băcăuani s-au autosesizat şi au demarat o anchetă la Colegiul Tehnic "Dumitru Mangeron", după ce pe reţelele de socializare a apărut un filmuleţ în care un elev agresează şi umileşte doi colegi, forţându-i să bage capul în vasul de toaletă a şcolii.

 

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Cazul unei adolescente din Timiș care a bătut două copile în trei luni. Gelozia ar fi fost motivul în ambele situații
Cazul unei adolescente din Timiș care a bătut două copile în trei luni. Gelozia ar fi fost motivul în ambele situații

După doi ani de pandemie, fenomenul de bullying a luat amploare în România, spun psihologii. Copiii care provin din familii dezorganizate sunt cei mai predispuși să fie agresivi și să creeze probleme.

Cum tratăm bullying-ul în cabinetul psihiatrului? sau Bullying-ul la psihiatru
Cum tratăm bullying-ul în cabinetul psihiatrului? sau Bullying-ul la psihiatru

Dr. Cozmin Mihai, medic specialist psihiatru, a publicat un text, alături de Dr.Ramona Octaviana Gheorghe, psihiatru de copii și adolescenți, despre bullying, în care a accentuat suferința societății prin acceptarea, perpetuarea și netratarea agresorului.

A fost înființată Poliţia Siguranţă Şcolară. Polițiștii vor combate violența și bullying-ul în școli
A fost înființată Poliţia Siguranţă Şcolară. Polițiștii vor combate violența și bullying-ul în școli

Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, marţi, că în cadrul Poliţiei Române a fost înfiinţată Direcţia pentru Siguranţă Şcolară, care va fi alcătuită din 270 de poliţişti.

Tatăl fetei bătute și umilite la Târgu Jiu:
Tatăl fetei bătute și umilite la Târgu Jiu: "Au ameninţat-o că dacă spune ceva o omoară"

Un nou caz revoltător de violenţă ne reaminteşte ca tinerii români sunt printre fruntaşii Europei la bullying, iar numărul cazurilor ar putea creşte odată cu începerea şcolii.

VIDEO. Reacția terifiantă a unui copil de 9 ani, hărțuit la școală. „Să mă omoare cineva”
VIDEO. Reacția terifiantă a unui copil de 9 ani, hărțuit la școală. „Să mă omoare cineva”

O mamă a postat pe o rețea de socializare un clip emoționant cu fiul ei de 9 ani care plânge în hohote după ce a fost hărțuit la școală pentru că suferă de nanism.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.