Cazul așa-zisului lider spiritual din Hunedoara, care ar fi violat și abuzat sexual mai multe adepte, capătă amploare.

Autoritățile au vrut să preia copiii crescuți în comunitatea respectivă, dar atât ei, cât și mamele lor au dispărut. Au plecat chiar înainte ca reprezentanții Protecției Copilului să ajungă la ei. Fostul miner, în vârstă de 59 de ani, este acuzat și că nu i-a lăsat pe minori la școală, iar cei mici erau crescuți în condiții spartane.

Reprezentanții Protecției Copilului au mers prima dată în comunitatea „Copiii Soarelui” din Dumbrava de Sus, marți, împreună cu polițiștii care au percheziționat locul. La acea dată, Ardelean Farcaș era încă acolo. Au găsit 12 copii, cu vârste între 4 luni și 12 ani. Unii locuiau doar cu mamele lor, alții, cu ambii părinți.

Geanina Ianc, director la DGASPC Hunedoara: „Minorii ne-au declarat că ei nu merg la nicio formă de școlarizare. Dorm în pătuțuri din lemn supraetajate, nu au saltele. În toate spațiile de locuit a fost observată o dezordine și o dezorganizare. În unele băi se simțea un miros de fum, iar chiuvetele erau murdare și neîngrijite”.

Nici la medic nu sunt înscriși copiii. Erau tratați cu produse naturiste, făcute în comunitate. În schimb, părinții susțin că minorii fac școală. Și le-au arătat autorităților niște documente care atestă că ar fi înscriși la o unitate de învățământ din Colorado, Statele Unite.

Copiii și mamele lor au dispărut

A doua zi, autoproclamatul lider spiritual, Ardelean Farcaș, a fost reținut și, ulterior, arestat. Vineri, autoritățile s-au întors în comunitate. Voiau să ia copiii și mamele care ar fi dorit și să îi ducă într-un centrul social. Însă niciunul dintre minorii cu care au vorbit nu mai era acolo. Și nici mamele.

Geanina Ianc, director la DGASPC Hunedoara: „O să facem cerere la Tribunalul Hunedoara, pentru instituirea măsurii de plasament în regim de urgență, prin ordonanță preșidențială și, ulterior, să o punem în executare silită și, de asemenea, decăderea din drepturile părintești. Important e să-i găsim. Domnii de la organele de cercetare de ieri au dat în urmărire acei copii”.

Ceilalți adepți ar fi rămas în comunitate. Unii dintre ei sunt acolo de mulți ani.

Ioan Faur, primarul comunei Ribița: „Au cumpărat proprietăți la Dumbrava de Sus, s-au stabilit acolo în case părăsite de 30-40 de ani de proprietari. Aveau niște cursuri de un anumit fel, meditații. Vara, aveau în anumite perioade zeci de oameni din toată țara”.

De altfel, Farcaș spunea, încă de acum 15 ani, că este căutat de tot felul de oameni.

„Am și psihologi care vin aici, filosofi, profesori universitari, doctori. Am avut și oameni din sate. Am o geantă vrăjită, nu vă vine să credeți. O pun seara, dimineața sunt bani”, spunea „guru”.

Banii de care vorbea atunci așa-zis-ul lider spiritual ar fi provenit, în bună parte, de la adepți.

O fosta cântăreață, Damia Salloum, una dintre persoanele care a a părăsit locul, a mărturisit că a donat până de curând bani pentru comunitate.

Damia Salloum: „Acest centru funcționează, în principiu, pe bază de donații. Oamenii donează acolo de mult timp, foarte mulți bani. Eu, personal, am donat”.

Și cu toate că sute de oameni veneau în fiecare an să învețe tehnica de meditații a fostului miner, puțini ar fi avut acces până în zona în care locuia el.

Localnic: „Acolo unde era zona era interzis. Se pare că numai cei ce erau din anturajul lui”.

Aurel Moldovan, avocatul lui Ardelean Farcaș: „Este un abuz nu este niciun gram de infracțiune dovedită din probele administrate în această cauză.”

Ardelean Farcaș este acuzat de șantaj, viol, împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.