Cărțile de identitate se modifică. Cum vor arăta noile documente

Buletin electronic
Pro TV

Cărțile de identitate ale cetățenilor Uniunii Europene vor fi modificate, UE urmând să introducă măsuri de securitate mai stricte.

Modificările au fost decise în cadrul unui acord informal cu privire la un regulament care va spori securitatea cărţilor de identitate ale cetăţenilor Uniunii Europene la care au ajuns reprezentanţii Preşedinţiei române a Consiliului şi ai Parlamentului European.

Potrivit acordului, cărţile de identitate vor avea un format uniform de card de credit, o zonă de citire optică şi va respecta standardele minime de securitate stabilite de OACI (Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale). Acestea vor trebui, de asemenea, să includă o fotografie şi două amprente digitale ale titularului, stocate în format digital, pe un cip fără contact, informează News.ro.

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că noile norme propuse vor îmbunătăţi securitatea acestor documente prin introducerea unor standarde minime, atât pentru informaţiile conţinute, cât şi pentru elementele de securitate comune tuturor statelor membre care le emit.

”Securitatea pe întreg teritoriul UE nu poate fi realizată decât prin asigurarea securităţii în fiecare stat membru. Noile norme privind standardele de securitate pentru documentele de identitate ne vor permite să depistăm mai uşor cazurile de fraudare a documentelor şi de furt de identitate, îngreunând acţiunile teroriştilor şi infractorilor şi facilitând totodată libera circulaţie a călătorilor de bună credinţă”, a declarat Carmen Daniela Dan, ministrul Afacerilor Interne.

Citește și
acte ascunse in pantofi
Bărbaţi prinşi cu acte româneşti false în pantofi. Cât plătiseră pentru ele
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Cărţile de identitate vor indica, de asemenea, codul de ţară al statului membru emitent, în interiorul unui steag al UE.

Cărţile de identitate vor avea o perioadă minimă de valabilitate de 5 ani şi o perioadă maximă de valabilitate de 10 ani. Statele membre pot elibera cărţi de identitate cu o perioadă de valabilitate mai lungă persoanelor cu vârsta peste 70 de ani. În cazul în care se emit cărţi de identitate pentru minori, acestea pot avea o perioadă de valabilitate mai mică de 5 ani.

Ministerul Afacerilor Interne are deja un proiect prin care să adapteze legislaţia naţională la cerinţele europene.

”În noile cărţi de identitate ale cetăţenilor români vor fi introduse elemente de siguranţă în plus faţă de cele actuale în scopul de a facilita călătoria în afara ţării, dar şi pentru a facilita accesul la anumite sisteme informatice ale unor instituţii publice. De asemenea, după modificarea legislaţiei vor putea fi eliberate cărţi de identitate şi pentru minorii cu vârste sub 14 ani, la solicitarea părinţilor sau a reprezentanţilor legali”, au mai transmis oficialii MAI.

Potrivit acestora, mandatul de negociere prevede că noile norme vor intra în vigoare la 2 ani de la adoptare, aceasta însemnând că până la data respectivă toate documentele noi eliberate trebuie să îndeplinească noile criterii.

 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Încă o țară din Europa legalizează canabisul în scop terapeutic
Încă o țară din Europa legalizează canabisul în scop terapeutic

Parlamentul cipriot a votat vineri în favoarea legalizării cultivării şi utilizării de canabis în scopuri medicale, raliindu-se astfel mai multor ţări membre din Uniunea Europeană (UE), informează AFP.

Bărbaţi prinşi cu acte româneşti false în pantofi. Cât plătiseră pentru ele
Bărbaţi prinşi cu acte româneşti false în pantofi. Cât plătiseră pentru ele

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni au descoperit ascunse în pantofii unor bărbaţi şapte cărţi de identitate cu însemnele autorităţilor române, care s-au dovedit a fi false.

Percheziții în Capitală într-un dosar uriaș. 15.000 de persoane au buletin la trei adrese din Sectorul 3
Percheziții în Capitală într-un dosar uriaș. 15.000 de persoane au buletin la trei adrese din Sectorul 3

Mai multe percheziţii s-au desfășurat joi dimineaţă, în Capitală, într-un dosar privind fals în declaraţii în legătură cu obţinerea de cărţi de identitate româneşti, în schimbul unor sume cuprinse între 150 şi 200 de euro.

Recomandări
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.