Bolnavii de Covid se plâng de frigul din spitalele modulare. Ce măsuri anunță autoritățile

×
Codul embed a fost copiat

În ziua în care inclusiv prefectul Capitalei a anunțat că este infectat cu SARS-CoV-2, România a înregistrat mai puțin de 4.000 de cazuri noi.

Deși par puține, mai mult de o treime dintre testele prelucrate au ieșit pozitive. În tot acest timp, cei bolnavi deja se plâng de frigul din spitalele modulare, ori din corturi, așa că autoritățile din sănătate încearcă să instaleze mai multe paturi în spitalele suport. La rândul său, președintele Iohannis a declarat că la începutul anului viitor, în România ar putea ajunge două variante de vaccin anti-Covid.

138 de vieți au fost curmate de SARS-CoV-2 numai în ultimele 24 de ore. Astfel, numărul total al deceselor trece acum de 11.000.

Printre cei uciși de infecție este și o tânără de numai 19 ani din Sibiu. A ajuns la spitalul din Mediaș cu insuficiență respiratorie severă și pneumonie. Medicii au dus-o direct la terapie intensivă, dar starea ei s-a deteriorat rapid.

S-a stins după două zile.

Citește și
Traian Berbeceanu
Prefectul Capitalei, infectat cu noul coronavirus. "Sunt în izolare la domiciliu"
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

În secțiile de terapie intensivă Covid sunt acum 1.251 de bolnavi. Conectată la aparatele de respirație este și o copilă de numai șase săptămâni. A fost transferată de la Suceava la Spitalul Sfânta Maria din Iași, iar medicii încearcă să o salveze.

Diana Cimpoeșu, medic Șef UPU SMURD Iași: „A necesitat incubator și ventilator de neonatologie. Un copil la care există suspiciunea de infecție cu SARS-CoV-2, testul rapid fiind pozitiv și având manifestările severe ale insuficienței respiratorii acute.''

Copila s-a născut la termen, cu peste trei kilograme. Două săptămâni a stat împreună cu mama la rude în Bistrița-Năsăud.

Femeia le-a spus doctorilor că a mers cu cea mică la spital când a văzut că starea ei se înrăutățește.

Cătălina Ionescu, director medical al Spitalului de Copii Sfânta Maria din Iași: „Este asistată respirator, în investigații, cu un prognostic, în momentul de față, rezervat. Vom vedea, în cursul anchetei epidemiologice, cum s-a infectat.''

În spitalele din toată țara sunt acum internați 13.261 de bolnavi. Unii sunt însă în spitale modulare sau în corturi, adică în spații care nu pot fi suficient încălzite. Așa se întâmplă ca oameni cu pneumonii și conectați la tuburi de oxigen să tremure la mai puțin de 10 grade Celsius. Ministrul Sănătății spune că va rezolva această problemă prin extinderea locurilor în unitățile sanitare. De pildă, în Capitală, la Spitalul Județean Ilfov se pregătesc încă 50 de paturi.

Între timp, la spitalul modular de la Lețcani, rudele pacienților internați au protestat din cauza condițiilor.

Protestatar: „Avem pe cineva acolo, ne-a trimis un mesaj. Temperatura era de 7 grade Celsius. Acel om a trimis mesaj soției lui și i-a spus că: „Aici mor de frig, tremur, nu pot să mă abțin, dârdăi.''

Protestatar: „13 milioane de euro pentru imaginea voastră, 0 pentru sănătatea noastră. Totul pare un continuu exercițiu de imagine.''

Culmea, responsabilii cu mentenanța, dau vina pe medici și pe pacienți.

Alina Popa, director Euronest: „Pe parcursul nopții, pacienții și personalul umblau la termostat și reduceau temperatura. De aici apăreau anumite dereglări.''

Autoritățile locale așteaptă rezultatul anchetei făcută de Corpul de Control al Ministerului Sănătății.

Costel Alexe, președinte CJ Iași: „La Lețcani nu avem un spital, ci avem o improvizație de spital. Acolo, din păcate, rezolvăm o problemă, identificăm alta.''

În tot acest timp, în Lugoj, oraș aflat în carantină, peste 50 de persoane au participat în acest sfârșit de săptămână la înmormântarea mamei unui lider al comunității de romi.

Polițiștii au dat 20 de amenzi în timpul procesiunii și alte 11 la final.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Președintele Klaus Iohannis: Nimeni nu s-a infectat fiindcă s-a dus la vot
Președintele Klaus Iohannis: Nimeni nu s-a infectat fiindcă s-a dus la vot

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că, la alegerile parlamentare, siguranţa sanitară a secţiilor de votare va fi mai bună decât la alegerile locale.

Prefectul Capitalei, infectat cu noul coronavirus.
Prefectul Capitalei, infectat cu noul coronavirus. "Sunt în izolare la domiciliu"

Prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, anunţă că a fost testat pozitiv în ce priveşte infectarea cu noul coronavirus, că nu are simptome iar analizele au dat rezultate foarte bune.

Județele cu cele mai multe noi cazuri de COVID-19. În Constanța se menține o incidență de 7 la mie
Județele cu cele mai multe noi cazuri de COVID-19. În Constanța se menține o incidență de 7 la mie

Coronavirus România. Judeţul Constanţa a rămas singurul din ţară în care se menţine o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de peste 7 la mia de locuitori în ultimele două săptămâni.

Iohannis: Este posibil ca, la începutul anului, să avem 2-3 tipuri de vaccin, poate chiar 4
Iohannis: Este posibil ca, la începutul anului, să avem 2-3 tipuri de vaccin, poate chiar 4

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România ar putea avea la dispoziție, la începutul anului viitor, două tipuri de vaccin împotriva Covid-19, din cele 3 sau 4 care vor fi disponibile la nivel european.

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.