Bacalaureatul 2024 începe luni, cu proba orală la limba și literatura română. Calendarul desfășurării examenelor

Bacalaureat 2
Shutterstock

Bacalaureatul 2024 începe luni, cu proba de limba și literatura română-oral. Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni prima probă la Limba şi literatura română - oral.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de evaluare a competenţelor din cadrul primei sesiuni (iunie - iulie) a examenului naţional de bacalaureat 2024 sunt programate în intervalul 17 - 27 iunie.

Probele la bacalaureat 2024 se vor desfăşura după următorul calendar:

-17 - 19 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A);

-19 - 20 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B);

Citește și
Bacalaureat 2023
Ligia Deca: Vineri este ultima zi de înscriere la Bacalaureat, dar şi ultima zi de cursuri pentru clasele a XII-a/a XIII-a
VIDEO. Momentul în care Diana Șoșoacă e dată afară din plenul PE. „Am dreptul să vorbesc. Am fost votată de români

-19 - 21 iunie: evaluarea competenţelor digitale (proba D);

-25 - 27 iunie: evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C);.

Potrivit datelor înregistrate şi furnizate de comisiile judeţene/comisia ISMB de organizare a examenului, peste 134.000 de candidaţi (119.000 din promoţia curentă şi 15.000 din seriile anterioare) sunt aşteptaţi să susţină examenul în această sesiune (toate probele sau, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, doar probele nepromovate).

Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă şi un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate din unitatea de învăţământ). În situaţiile în care această condiţie nu poate fi îndeplinită sau în cazurile în care cadrele didactice se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte şcoli.

Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanţă cu grilele naţionale sau europene (aşadar, nu se acordă note sau calificative de tip admis /respins).

În aceeaşi manieră, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă, de asemenea, prin stabilirea nivelului de competenţă în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.

Ce nu au voie să aducă cu ei candidații

Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/ comunicare. Încălcarea dispoziţiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu au fost utilizate.

În situaţia în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.

Conform calendarului examenului naţional de Bacalaureat, probele scrise din sesiunea iunie - iulie 2024 încep luni, 1 iulie (Limba şi literatura română). Proba obligatorie a profilului este programată marţi, 2 iulie, fiind urmată joi, 4 iulie, de proba la alegere a profilului şi specializării. Probă la Limba şi literatura maternă se va desfăşura vineri, 5 iulie.

Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 8 iulie (până la ora 12,00), iar contestaţiile se pot depune în intervalul orar 12,00 - 18,00, în aceeaşi zi. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 12 iulie.

Un candidat este declarat promovat la examenul naţional de bacalaureat dacă îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise şi a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea, obţinând, în final, cel puţin media 6 la probele scrise.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala Ungariei, cădere liberă în clasamentul FIFA după Euro 2024
Naționala Ungariei, cădere liberă în clasamentul FIFA după Euro 2024
Citește și...
Cât costă o simulare online a examenului de Bacalaureat pentru elevii care au absolvit liceul
Cât costă o simulare online a examenului de Bacalaureat pentru elevii care au absolvit liceul

„Ce nu am învățat în patru ani de liceu recuperez acum, în câteva zile!”. Asta spun, mult prea încrezători, unii dintre liceenii care vor susține săptămână viitoare Bacalaureatul.  

Ligia Deca: Vineri este ultima zi de înscriere la Bacalaureat, dar şi ultima zi de cursuri pentru clasele a XII-a/a XIII-a
Ligia Deca: Vineri este ultima zi de înscriere la Bacalaureat, dar şi ultima zi de cursuri pentru clasele a XII-a/a XIII-a

Vineri este ultima zi de înscriere la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat, dar şi ultima zi de cursuri pentru clasele a XII-a/a XIII-a, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Au început înscrierile la Bac 2024. Documente necesare pentru înscriere și calendarul examenului de Bacalaureat
Au început înscrierile la Bac 2024. Documente necesare pentru înscriere și calendarul examenului de Bacalaureat

Începând de luni, între 3 și 7 iunie, elevii de clasa a XII-a au posibilitatea de a se înscrie pentru prima sesiune a examenului de Bacalaureat din 2024.

Cât costă o simulare a Evaluării Naționale sau a Bacalaureatului. Elevii se pregătesc intens
Cât costă o simulare a Evaluării Naționale sau a Bacalaureatului. Elevii se pregătesc intens

Mai este puțin până la Evaluarea Națională și Bacalaureat, iar elevii se pregătesc intens. În centrele educaționale se fac încontinuu simulări pentru examene și se dau meditații.

Ligia Deca, despre examenul de bacalaureat: „Certifică nişte competenţe ale absolventului, subiectele nu sunt grele”
Ligia Deca, despre examenul de bacalaureat: „Certifică nişte competenţe ale absolventului, subiectele nu sunt grele”

Examenul de bacalaureat certifică nişte competenţe ale absolventului, iar subiectele nu sunt grele şi sunt create pentru nivelul mediu, a declarat luni ministrul Educaţiei, Ligia Deca.  

Recomandări
Analiști, după scandalul făcut de Diana Șoșoacă în Parlamentul European: ”Imaginea României, afectată!”
Analiști, după scandalul făcut de Diana Șoșoacă în Parlamentul European: ”Imaginea României, afectată!”

Moment rușinos provocat de Diana Șoșoacă în Parlamentul European. În noua sa calitate, de europarlamentar, a întrerupt ședința pentru alegerea președintelui Comisiei Europene.  

Cel mai intens moment politic al discursului Ursulei von der Leyen din plenul Parlamentului a fost cel legat de Viktor Orban
Cel mai intens moment politic al discursului Ursulei von der Leyen din plenul Parlamentului a fost cel legat de Viktor Orban

A fost un vot cu emoții pentru Ursula von der Leyen, care și-a negociat candidatura cu eurodeputații de câteva luni. Ultimele întâlniri le-a avut chiar înaintea discursului din plen, unde și-a prezentat prioritățile pentru următorul mandat.  

Nu au uitat ce sunt. Românii din Diaspora au pompat în economia României o sumă record în 2023
Nu au uitat ce sunt. Românii din Diaspora au pompat în economia României o sumă record în 2023

Potrivit datelor Băncii Naționale, românii plecați la muncă în străinătate au trimis în țară 6,5 miliarde de euro în 2023, echivalentul a 2 la sută din PIB.