Arafat: Măsurile de relaxare ar putea să nu fie luate pe 15 mai

×
Codul embed a fost copiat

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că, dacă situaţia se înrăutăţeşte în zilele următoare, atunci măsurile de relaxare s-ar putea să nu fie luate din 15 mai.

El a insistat ca până atunci oamenii să respecte reglementările care sunt acum în vigoare.

“Nu putem astăzi când suntem încă în aprilie să spunem că pe 15 mai vor fi luate cutare măsuri. Sunt unele deziderate pe care nu trebuie să le transformăm în speranţe pentru oameni până nu vedem cum evoluează în următoarele două săptămâni şi care depinde foarte mult de respectarea măsurilor care sunt impuse în perioada asta. Mai avem aproximativ două săptămâni şi, către sfârşitul celor două săptămâni, înainte de 15 mai, o să se cristalizeze realmente situaţia, ce decizii vor fi luate, ce poate fi relaxat. Sper ca oamenii să ne înţeleagă”, a spus şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, la Antena 3, citată de news.ro.

El a precizat că, dacă situaţia se înrăutăţeşte, atunci măsurile de relaxare ar putea să nu fie luate în data de 15 mai.

“Acest lucru e foarte greu de făcut şi, dacă acum începe să dăm măsuri clare care vor fi luate, că asta sigur se va lua, înseamnă că noi păcălim oamenii sau suntem iresponsabili. Trebuie să aşteptăm să ne apropiem cât de mult de perioada respectivă ca să spunem ce măsuri se vor lua. Dacă vedem că situaţia se înrăutăţeşte, s-ar putea să nu mai fie 15 mai. De aici noi insistăm să se respecte toate regulile. Dacă vedem că situaţia merge altfel decât sperăm, poate că măsuri pe care am vrut să le luăm nu le mai luăm”, a explicat Arafat.

Citește și
Şedinţă la Cotroceni privind măsurile împotriva COVID-19
Klaus Iohannis: Grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai deschide anul acesta școlar
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

El a menţionat că măsurile de relaxare ar putea fi reanalizate în cazul în care se va înregistra o creştere semnificativă a cazurilor de Covid-19, cu un impact serios pe sistemul sanitar.

Şeful DSU a mai spus că, dacă în data de 15 mai situaţia este bună, atunci pot începe măsurile de relaxare graduală.

“Trecem printr-o perioadă dificilă, dar mai avem de răbdat două săptămâni. Dacă astea le răbdăm şi vedem în data de 15 că situaţia e chiar ok, atunci e un lucru bun pentru toţi că pot începe măsurile de relaxare graduală, cu măsurarea impactului între măsurile respective şi luând măsurile cel mai puţin riscante la început şi încet, încet crescând gama măsurilor de relaxare. Dacă începem înainte de 15 şi ne bucurăm o săptămână că nu a fost nimic şi brusc ne trezim într-o săptămână, două că avem deja mii de cazuri, că avem sute de cazuri în Terapie Intensivă şi ne transformăm în alt scenariu, va fi mult mai rău pentru ei”, a mai declarat Arafat.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că după 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţiile publice închise şi în transportul în comun, măsură valabilă până anul viitor. Preşedintele a subliniat că nu vor fi prelungite restricţiile privind deplasările individuale, vor rămâne în vigoare interdicţiile pentru adunări publice şi alte manifestări.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Document oficial: Măsurile adoptate de Ordonanța Militară numărul 10
Document oficial: Măsurile adoptate de Ordonanța Militară numărul 10

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a emis, luni, Ordonanţa Militară numărul 10, privind adoptarea unor măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19.

Klaus Iohannis: Grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai deschide anul acesta școlar
Klaus Iohannis: Grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai deschide anul acesta școlar

Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă în care a anunțat că grădinițele, școlile și universitățile nu se vor mai deschide anul acesta școlar, iar persoanele peste 65 de ani vor avea mai mult timp pentru a ieși din casă. 

Ce presupune relaxarea restricțiilor începând cu 15 mai. Mesajul lui Vela pentru vârstnici
Ce presupune relaxarea restricțiilor începând cu 15 mai. Mesajul lui Vela pentru vârstnici

Șeful MAI, Marcel Vela, a făcut miercuri un apel către români să respecte actualele reglementări referitoare la epidemia de coronavirus, de acestea depinzând mai departe sănătatea populaţiei, dar şi măsurile de relaxare din 15 mai.

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.