Alertă în Buzău. O femeie abia venită din Italia a fost preluată de ambulanță

coronavirus
News.ro

O femeie de 40 de ani care a venit din Italia, dintr-o localitate aflată în carantină din cauza coronavirusului, a fost preluată, duminică, la sosirea la Buzău, de o ambulanţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Buzău, Denisa Irimia, femeia de 40 de ani a călătorit cu un autocar din Italia, dintr-o zonă aflată în carantină, în autocar fiind şi alte persoane, din Brăila şi Galaţi, relatează News.ro.

În autocar, femeia ar fi primit vestea că o persoană cu care a lucrat în Italia a fost diagnosticată cu coronavirus.

După ce a coborât din autocar, femeia a sunat la 112, fiind preluată de o ambulanţă şi dusă la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Buzău.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii, femeia este supusă în acest moment unor investigaţii şi urmează să se decidă unde va fi transportată.

Citește și
UE
Reacția UE privind epidemia de coronavirus din Italia. „Este dificil de prevăzut”
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Din primele informații, femeia nu ar avea simptome de boală.

Celelalte persoane din autocar şi-au continuat drumul.

Reprezentanţii Prefecturii Brăila spun că acolo nu au coborât pasageri, aceştia îndreptându-se spre Galaţi.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Încă un deces din cauza coronavirusului în Italia. Ce spun autoritățile din Lombardia
Încă un deces din cauza coronavirusului în Italia. Ce spun autoritățile din Lombardia

O femeie care a fost depistată cu noul coronavirus, a murit în Italia, au anunţat duminică autorităţile din Lombardia, ceea ce ridică la trei numărul de decese în Italia, ţara cea mai afectată de epidemie din Europa.

Reacția UE privind epidemia de coronavirus din Italia. „Este dificil de prevăzut”
Reacția UE privind epidemia de coronavirus din Italia. „Este dificil de prevăzut”

Uniunea Europeană nu vede "niciun motiv de panică" pentru epidemia de coronavirus din Italia care a contaminat peste 100 de persoane şi a provocat moartea a trei, a declarat duminică, la Riad, comisarul european pentru afaceri economice, Paolo Gentiloni.

Răspândirea coronavirusului în Italia provoacă îngrijorare printre români. Când este obligatorie carantina
Răspândirea coronavirusului în Italia provoacă îngrijorare printre români. Când este obligatorie carantina

Răspândirea coronavirusului în Italia întărește măsurile de siguranță și în România.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic
Cristian Pîrvulescu: A fost un atac ”farmaceutic”al Israelului, Iranul se va preface că nu a existat nimic

Israelul a lansat vineri dimineață un atac asupra Iranului, după atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute.