24 ianuarie, 163 de ani de la Mica Unire. LIVE UPDATE Iohannis: Să prețuim lucrurile care ne unesc

×
Codul embed a fost copiat

Autorităţile centrale şi locale organizează ceremonii militare şi religioase pentru marcarea a 163 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. La rândul lor, liderii politici au transmis câteva mesaje cu această ocazie. 

Citește în acest articol:

►Mesajul președintelui Klaus Iohannis

►George Simion a fost atacat cu cerneală 

►Mesajul transmis de premierul Ciucă

Citește și
Nicolae Ciuca
Mesajul premierului Nicolae Ciuca de Mica Unire: „Uniți am trecut prin cele mai dificile momente ale istoriei”
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

►Programul evenimentelor din țară

Citește cele mai importante evenimente ale zilei legate de Mica Unire:

UPDATE 14.04 Klaus Iohannis a mers la ceremoniile de la Muzeul Militar din București.

UPDATE 11.49 La Iași, oamenii au avut pancarte cu mesaje împotriva AUR, a lui George Simion și împotriva Dianei Șoșoacă.

UPDATE 11.33  Președintele Klaus Iohannis a susținut un mesaj.

"Complexitatea acestei perioade reclamă soluții coerente și durabile. Așa cum am dovedit de atâtea ori în momentele de cumpănă, vom continua să facem tot ce este necesar pentru progresul României, pentru apărarea valorilor democratice și pentru protejarea drepturilor și a libertăților fundamentale. La fel ca în perioada care a urmat Unirii Principatelor Române, avem astăzi instrumentele și resursele necesare pentru a moderniza România. Națiunea română este mai puternică atunci când este solidară și trebuie să prețuim lucrurile care ne unesc pentru a ne fi mai ușor să luptăm cu cele care ne dezbină. Să acționăm, așadar, zi de zi, cu aceeași tenacitate pentru consolidarea parcursului european și democratic al țării noastre! Vă mulțumesc și vă doresc multă sănătate! La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români!", a transmis șeful statului. 

Citelte AICI tot discursul președintelui

UPDATE 11.30 Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a transmis un mesaj de Ziua Unirii Principatelor Române în care afirmă că românii au nevoie de unitate şi de stabilitate.

La 163 de ani de la Unirea Principatelor, românii au nevoie mai mult ca oricând de #unitate şi de #stabilitate! Românii au nevoie de #fapte şi decizii corecte care să demonstreze că le suntem alături! Dezbinarea nu ne va salva în aceste momente dificile, dezbinarea nu ne va salva în faţa provocărilor economice, sanitare şi de securitate, ci tocmai idealurile care i-au animat pe unioniştii de la 1859 şi care încă îi mai animă pe români! La mulţi ani, dragi români!”, a transmis Marcel Ciolacu.

UPDATE 11.25 Preşedintele USR, Dacian Cioloş, consideră că Ziua Unirii Principatelor Române poate fi văzută ca un exemplu în contextul ameninţărilor actuale, precum „ameninţările de la graniţa de est”.

Putem vedea ziua Unirii drept o horă într-o piaţă publică sau ca un exemplu la care să ne întoarcem privirea de fiecare dată când ne-apucă deznădejdea şi ne sperie extremismul local, ameninţările de la graniţa de est, disoluţia autorităţii publice sau dezamăgirile politice.

Când ne întrebăm dacă ne lipseşte ceva ca să progresăm şi să fim cu adevărat un stat puternic, ne putem uita la momentul Unirii Principatelor din 24 ianuarie 1859. Unirea s-a făcut cu ambiţie, cu inteligenţă diplomatică, cu energia oamenilor pusă în slujba unui ideal şi cu sacrificii ale unor politicieni dintre care unii şi-au vândut averile pentru a avea resurse cu care să alimenteze discursul unificator, alţii au renunţat la funcţii ca să se poată constitui un singur guvern în loc de două şi o bună parte şi-au riscat viaţa.

Însă o mână de idealişti din politică şi administraţie şi mai mulţi intelectuali activi au reuşit să insufle populaţiei viziunea unui singur stat, cu un singur domnitor, iar oamenii i-au urmat, în ciuda presiunii a trei imperii cu armatele la graniţe şi a comploturilor interne. Asta este lecţia Unirii de care avem nevoie astăzi”, a transmis Dacian Cioloș cu ocazia săbătorii Micii Uniri.

UPDATE 11.01 Preşedintele PNL Florin Cîţu le-a transmis, luni, românilor, în mesajul cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române, că singura soluţie pentru a dezvolta România, pentru a continua ceea ce au început înaintaşii noştri, rămâne liberalismul.

"24 ianuarie reprezintă mai mult decât Unirea Principatelor Române. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al ambelor principate este dovada clară că avem nevoie de unitate pentru a scrie istorie. Dragi români, mesajul meu pentru voi e simplu: singura soluție pentru a dezvolta România, pentru a continua ceea ce au început înaintașii noștri, rămâne LIBERALISMUL. La mulți ani!", a scris Cîțu pe Facebook. 

UPDATE 10:45 Prezent la Iași, George Simion, a fost atacat cu cerneală, în timpul manifestațiilor.

 

UPDATE 10:30 Premierul Nicolae Ciuca a transmis un mesaj important de Mica Unire. 

"Uniți am trecut prin cele mai dificile momente ale istoriei, am luptat în nenumărate războaie, am învins boli necruțătoare și am răsturnat sisteme totalitare. De fiecare dată, am făcut-o împreună și tot împreună vom reuși și acum! Unitatea, solidaritatea, grija și respectul față de semenii noștri sunt reperele care ne vor călăuzi în continuare. Să ne dăm mâinile și, cu speranță, să depășim toate problemele și să fim uniți pentru viitorul românilor și al României!", a transmis șeful Guvernului. 

****

În toate bisericile vor avea loc slujbe, iar la fialul acestora clopotele vor răsuna pentru un minut.

”Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu autorităţile centrale şi locale, va organiza luni, 24 ianuarie, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 163 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române”, a transmis Ministerul Apărării, potrivit News.ro.

În Bucureşti, de la ora 11.00, la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol I, va avea loc o ceremonie în cadrul căreia vor fi decorate Drapelele de Luptă ale Brigăzii 282 Blindată „Unirea Principatelor”, Brigăzii 8 Rachete Operativ Tactice „Alexandru Ioan Cuza” şi Batalionului 284 Tancuri „Cuza Vodă”. La eveniment vor fi prezenţi preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă.

De la ora 12.30, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, din Dealul Patriarhiei Române, va avea loc, de asemenea, o ceremonie de depunere de coroane de flori, în organizarea Prefecturii Capitalei şi a MApN.

Un moment dedicat Zilei Unirii Principatelor se va desfăşura, de la ora 14.00, şi la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, din Bucureşti, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis şi a şefului Executivului. Cu acest prilej, va avea loc vernisajul expoziţiei intitulată „Armata Română în epoca Principelui Alessandru Joan 1”.

Slujbe de Mica Unire la Patriarhie

Patriarhia Română anunţă că, la Sfânta Liturghie oficiată începând cu ora 09:30, în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.

”La ora 12:00, va fi săvârşită slujba de TE DEUM ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, act la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ. După oficierea slujbei de TE DEUM, va fi depusă o coroană de flori la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din apropierea Catedralei Patriarhale”, a transmis Patriarhia Română.

În ziua de 24 ianuarie 2022, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română.

”La sfârşitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut. Aniversarea Unirii Principatelor Române şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea acesteia sunt un act solemn care menţine aprinsă candela unităţii şi demnităţii noastre naţionale”, a mai transmis Patriarhia.

Ce s-a întâmplat la 24 ianuarie 1859

În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859, realizată sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un act de voinţă politică al liderilor din cele două principate româneşti (Moldova şi Ţara Românească) şi prima etapă în crearea statului unitar român modern.

Ziua de 24 ianuarie 1859, ziua alegerii lui Alexandru Ioan Cuza la Bucureşti ca domnitor al Ţării Româneşti, după ce la 5 ianuarie fusese ales la Iaşi domnitor al Moldovei, este ziua când s-au împlinit aspiraţiile naţionale ale revoluţionarilor de la 1848 care înscriseseră în programele lor idealul unirii Principatelor drept „cheia de boltă fără de care s-ar prăbuşi întreg idealul naţional”.

Actul istoric al Unirii de la 24 ianuarie 1859, despre care Mihail Kogălniceanu spunea că este „actul întregii naţiuni române”, a rămas un moment decisiv în istoria românilor, pentru că recunoaşterea internaţională a Unirii şi măsurile adoptate în anii care au urmat au dus la obţinerea şi recunoaşterea independenţei României în anii 1877 – 1878 şi la îndeplinirea idealului naţional de unire a tuturor românilor în 1918. În egală măsură, momentul 24 ianuarie 1959 a fost primul pas făcut de naţiunea română pe drumul modernităţii şi al integrării europene.

Articol recomandat de sport.ro
Bye, Rangers! Ianis Hagi nu revine în Scoția. "Acord total" cu noul club
Bye, Rangers! Ianis Hagi nu revine în Scoția. "Acord total" cu noul club
Citește și...
24 ianuarie 1859: Mica Unire sau Unirea Principatelor Române s-a înfăptuit cu ajutorul marilor puteri
24 ianuarie 1859: Mica Unire sau Unirea Principatelor Române s-a înfăptuit cu ajutorul marilor puteri

La 24 ianuarie 2023 se împlinesc 164 de ani de la Unirea Principatelor Române. Cunoscut şi sub numele de "Mica Unire", acest eveniment major este considerat a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român.

Mesajul premierului Nicolae Ciuca de Mica Unire: „Uniți am trecut prin cele mai dificile momente ale istoriei”
Mesajul premierului Nicolae Ciuca de Mica Unire: „Uniți am trecut prin cele mai dificile momente ale istoriei”

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de Mica Unire în care a vorbit despre România de acum 163 de ani și România din prezent.

Recomandări
Klaus Iohannis cumpără arme din Coreea de Sud. Un contract de 725,7 milioane de dolari ar fi fost încheiat la Seul
Klaus Iohannis cumpără arme din Coreea de Sud. Un contract de 725,7 milioane de dolari ar fi fost încheiat la Seul

Liderii sud-coreean şi român s-au angajat să stimuleze cooperarea în industria de apărare, în timp ce Seulul încearcă să se impună ca al patrulea exportator de armament din lume.

Împreună, dar despărțiți. Alianța PSD-PNL îi aruncă în lupta pentru Primăria Capitalei pe Firea și Burduja
Împreună, dar despărțiți. Alianța PSD-PNL îi aruncă în lupta pentru Primăria Capitalei pe Firea și Burduja

Medicul Cătălin Cîrstoiu nu va mai fi candidatul PSD-PNL pentru Primăria Capitalei. Decizia a fost luată de Coaliție după o ședință maraton, care a durat peste 14 ore. 

Kievul se mai și refuză. Statele NATO care nu vor să furnizeze Ucrainei arma pe care o cere cu insistență
Kievul se mai și refuză. Statele NATO care nu vor să furnizeze Ucrainei arma pe care o cere cu insistență

În așteptarea ajutorului american, Kievul face presiuni la nivel european pentru a obține sisteme de apărare anti-rachetă. Ucraina are nevoie urgentă de șapte astfel de baterii și, până acum, a obținut un angajament și multe promisiuni.