(P) Succesul Wörwag Pharma: de la farmacie la companie farmaceutică internațională

advertorial

O istorie de 50 de ani care ajunge pe cinci continente. Pe piața din România de 24 de ani, Wörwag Pharma este condusă și azi de primul angajat: Norina Gâvan.

Compania farmaceutică Wörwag Pharma aniversează 50 de ani de existență, ocazie cu care reprezentanții din Germania și România își amintesc traseul constant ascendent – de la o farmacie de cartier în orașul Stuttgart, Germania la un grup ce operează în 37 de țări de pe cinci continente.

50 de ani împreună pentru o sănătate mai bună

 

Povestea Wörwag Pharma a început într-o farmacie în Stuttgart-Zuffenhausen, la sfârșitul anilor ‘60. Aici, farmacistul Dr. Fritz Wörwag a descoperit beneficiile benfotiaminei în tratamentul unor afecțiuni neurologice și al complicațiilor diabetului zaharat. A dezvoltat ideea unei companii farmaceutice care să le ofere oamenilor posibilitatea de a se bucura în viață de sănătate și stare de bine datorită unor medicamente la standarde înalte de calitate și eficacitate. Așa a apărut Wörwag Pharma, în anul 1971.

De la înființare și până în prezent, compania a crescut continuu, ajungând să opereze în 37 de țări de pe cinci continente. În prezent, compania este condusă de Jochen Schlindwein, CEO și Gerhard Mayer, CFO. Obiectivul lor este de a stimula în continuare direcția de dezvoltare a Wörwag Pharma, păstrând în același timp valorile afacerii de familie. „Angajații noștri își asumă responsabilitatea și participă la modelarea companiei noastre, pentru o creștere sustenabilă și de lungă durată”, spune Gerhard Mayer. „În peste 35 de țări, echipa noastră internațională contribuie la succesul companiei”, adaugă Jochen Schlindwein.

România: primul angajat – actualul CEO

 

România a fost a cincea țară din extinderea internațională a companiei. Primul angajat, Norina Gâvan, a dezvoltat constant filiala și o conduce și în prezent.

„În 1997, m-am întors în țară după un stagiu de doctorat la University of California în San Francisco, în cadrul Clinicii de Dermatologie, în specialitatea biochimie a pielii, în absorbție percutanată. Eram biochimist specialist la Clinica de Dermatologie a Spitalului Clinic Județean Cluj. Am simțit nevoia unei schimbări, dar care să mă mențină în domeniul medical, fiind pasionată de cercetare. Nici nu mă gândeam pe atunci că voi ajunge într-o poziție de top management! Mi-am trimis CV-ul și scrisoarea de intenție la un anunț de reprezentant medical și în noiembrie 1997 am fost primul angajat al companiei germane Wörwag Pharma în România”, povestește Norina Gâvan, CEO-ul Wörwag Pharma România.

Pe podium

 

Sub coordonarea ei, traseul companiei pe piața românească a fost unul constant crescător, peste media pieței farmaceutice. De aproape zece ani, Wörwag Pharma este pe locul 25 dintre cei peste 270 de producători de medicamente înregistrați în România, conform cercetărilor Cegedim.

În cadrul grupului, astăzi, firma din România ocupă poziția a treia ca volum de vânzări, după Rusia și Germania.

Calitate germană

 

În România, portofoliul de produse Wörwag Pharma cuprinde, în principal, medicamente utilizate în tratamentul afecțiunilor asociate diabetului, cum este neuropatia diabetică, precum și în tratamentul afecțiunilor cardiovasculare și neurologice. Paleta este completată de biofactori, produse farmaceutice pe bază de minerale, oligoelemente și vitamine, medicamente destinate reducerii riscului de apariție a bolilor asociate stilului de viață, precum și tratamentului acestora.

Produse în Germania, medicamentele Wörwag Pharma sunt realizate conform devizei „calitate înaintea cantității”. Toate substanțele active provin doar de la fabricanți acreditați good manufacturing practice. Planurile de viitor ale companiei includ lansarea, în următorii doi ani, a trei noi medicamente fără prescripție, aflate în prezent în procedura de înregistrare.

Proiectele educaționale – o constantă în filosofia companiei

 

Wörwag Pharma România este implicată în activități de educare a persoanelor cu diabet zaharat și a profesioniștilor din domeniul sănătății, pentru creșterea gradului de conștientizare a neuropatiei diabetice, de prevenție a piciorului diabetic și de reducere a numărului de amputații. Până în prezent, compania a organizat peste 350 de simpozioane, a participat ca expozant la peste 700 de congrese și conferințe naționale în domeniul sănătății și a dezvoltat o serie de proiecte speciale dedicate tinerilor medici și farmaciști.

Anul trecut, pentru a veni în sprijinul studenților farmaciști, compania a lansat un program de susținere și orientare profesională dedicat acestora: WÖRWAG STARt UP. Programul își propune să le ofere viitorilor farmaciști acces la programe de orientare profesională de cea mai bună calitate, experiențe care să completeze cunoștințele acumulate în facultate și o perspectivă completă despre profesia de farmacist.

În 2021, cu ocazia aniversării de 50 de ani, Wörwag Pharma România a demarat campania educațională „Biofactori pentru sănătate”, ce cuprinde webinarii adresate atât profesioniștilor din domeniul sănătății, cât și pacienților și publicului larg.
50 de ani împreună pentru o sănătate mai bună – aceasta a fost motivația Wörwag Pharma până acum și rămâne promisiunea companiei pentru viitor.

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Kaufland România susține turneele din seria Wheelchair Tennis Open, organizate la Pitești și București
(P) Kaufland România susține turneele din seria Wheelchair Tennis Open, organizate la Pitești și București

Performanța nu are limite, iar fiecare persoană se poate bucura de un stil de viață activ și sănătos.

(P) Moment magic la UNTOLD. O trupă de dans a marcat noul Genius, cel mai mare abonament de cumpărături din România
(P) Moment magic la UNTOLD. O trupă de dans a marcat noul Genius, cel mai mare abonament de cumpărături din România

Moment magic la UNTOLD. O trupă de dans finalistă America’s Got Talent a marcat noul Genius, cel mai mare abonament de cumpărături din România în 4 aplicații de top: eMAG, Tazz, Fashion Days și Freshful.  

(P) ROG Flow X16 (GV601): cel mai puternic laptop convertibil conceput pentru gaming
(P) ROG Flow X16 (GV601): cel mai puternic laptop convertibil conceput pentru gaming

Republic of Gamers (ROG) este un nume sinonim cu performanța.  

Recomandări
Mandatul FBI. Ce căutau agenții pe proprietatea lui Trump. Posibilă încălcare a Legii spionajului de către fostul peședinte
Mandatul FBI. Ce căutau agenții pe proprietatea lui Trump. Posibilă încălcare a Legii spionajului de către fostul peședinte

Printre documentele confiscate, luni, de către agenții FBI din proprietarea Mar-a-Lago a fostului președinte al SUA Donald Trump s-au aflat și câteva marcate ca fiind „top secret”.

Scriitorul Salman Rushdie a fost înjunghiat pe scenă, în SUA | VIDEO
Scriitorul Salman Rushdie a fost înjunghiat pe scenă, în SUA | VIDEO

Scriitorul Salman Rushdie a fost atacat, vineri, în timpul unui eveniment desfăşurat în statul american New York.

Golul din bugetul României se tot adâncește. Care sunt calculele Guvernului și cine va primi cei mai mulți bani
Golul din bugetul României se tot adâncește. Care sunt calculele Guvernului și cine va primi cei mai mulți bani

Cu venituri mai mici decât încasările, golul din bugetul României se tot adâncește, iar datoriile cresc. Noua împărțire a banilor din buget prevede mai mulți bani pentru salarii și pensii, însă unele ministere vor primi mult mai puțin decât au cerut.