(P) Sissi a premiat aprecierea la gala ”Din apreciere pentru tine”

×
Codul embed a fost copiat

De 8 Martie, la Palatul Parlamentului, peste 1.000 dintre cele mai apreciate persoane din lumea business-ului şi antreprenoriatului românesc s-au reunit la gala ”Din apreciere pentru tine”.

 

Pornind de la ideea că o femeie care se simte apreciată poate schimba lumea, evenimentul a fost organizat cu ocazia lansării Federaţiei Patronatelor Femeilor Antreprenor şi a inclus şi festivitatea de premiere a celor mai emoţionante scrisori de apreciere din ampla campanie de apreciere a Sissi România, precum şi un super concert Direcţia 5.

Cei 6 ambasadori de top ai aprecierii au desemnat trofeele mult râvnite în momentul culminant al serii, iar toţi participanţii la eveniment au avut parte de o experienţă magică, sub formă de concursuri, activări și surprize dedicate în exclusivitate lor, putând chiar să cânte pe scenă alături de Direcţia 5 sau să câştige o excursie la Viena, oraşul Prinţesei Sissi.

Anamaria Băjan, director executiv de marketing Caroli Foods Group: ”Sissi te încurajează să îţi arăţi aprecierea cât mai des. Efectul aprecierii naşte entuziasm, motivaţie, determinare. Aşa că arată-ţi şi tu aprecierea cât mai des şi poţi schimba lumea”.

Citește și
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Cristina Chiriac, preşedinte Federaţia Patronatelor Femeilor Antreprenor: ”E o poveste, un vis frumos, în care am atras oameni frumoşi și de aceea trebuie să spun că sunt mândră de parteneriatul pe care îl avem cu Sissi România”.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Lansarea noului Lexus LBX
(P) Lansarea noului Lexus LBX

Lansăm în România un model revoluționar marca Lexus. Noul LBX este un crossover compact, care redefinește standardele în clasa sa, oferind un echilibru perfect între exigențele vieții urbane și aventura în natură.

(P) Zilele Enayati Medical City aduc împreună profesioniștii pentru schimb de cunoștințe și colaborare în medicină
(P) Zilele Enayati Medical City aduc împreună profesioniștii pentru schimb de cunoștințe și colaborare în medicină

Acest eveniment de prestigiu își propune să reunească profesioniști medicali din întreaga țară în cadrul unor sesiuni științifice de excepție și dezbateri de ultimă oră în domeniul medical privat.

(P) Altex dă startul campaniei Black Friday de primavara
(P) Altex dă startul campaniei Black Friday de primavara

Altex, liderul pieței electro-IT din România, dă startul evenimentului devenit tradiție, Black Friday de Primavara, care începe joi, 18 aprilie.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.