(P) Sănătate și frumusețe. Iată câteva activități sportive perfecte pentru a fi practicate în aer liber

Sănătate și frumusețe

Zilele de vara ne îmbie să ieșim din casă, din birou și din orice alt spațiu închis, pentru a ne bucura de soare, de căldură și de nenumărate prilejuri de distracție și aventură.

Și oricât de încărcat ne-ar fi programul, tot găsim câte o fereastră de timp liber în care să ne plimbam prin parc, să savurăm o limonadă rece la terasă preferată sau, de ce nu, să ne urcăm în mașină și să pornim într-o mini-vacanță de weekend.

Vara este plină de efervescență, nivelul nostru de energie, la cote maxime, bronzul, cu fiecare zi tot mai intens și zâmbetul nu ni se mai șterge de pe chip.

Așadar, ce context poate fi mai potrivit pentru a ne îmbunătăți condiția fizică, așa, ca efect colateral al spiritului de aventură și al chefului de distracție pe care îl avem în sezonul cald. Ai la dispoziție foarte multe alternative de a face sport în aer liber, atât pe cont propriu, cât și cu gașcă de prieteni.

Trebuie doar să îl alegi pe cel care îți face plăcere și se pliază stilului tău de viață.

Citește și
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Să trecem în revista, în continuare, câteva dintre cele mai plăcute activități sportive, perfecte pentru a fi practicate în aer liber:

1. Mersul pe bicicletă

Mersul pe bicicletă este, cu siguranță, printre cele mai distractive moduri de a te menține în formă în timp ce te deplasezi rapid și ușor. Fie că alegi să mergi la birou pe bicicletă, să faci o plimbare prin parc la inserat sau să te aventurezi pe trasee mai lungi, prin natură, bicicleta este opțiunea ideală pentru a face mișcare în aer liber. Sfatul nostru este să alegi un mediu ferit de poluare, în care să te relaxezi și să-ți lași plămânii să se încarce cu aer curat, în timp ce tu admiri din mers, minunatele peisaje naturale. Intră pe dectahlon.ro și vezi oferta variată de biciclete, începând de la cursiere, city bike, mountain bike până la biciclete pentru copii și adolescenți.

2. Jogging în natură

Alergatul este una dintre cele mai eficiente variante de mișcare fizică pe care le poți face în aer liber, fiind în același timp extrem de accesibil, financiar, ca spațiu de mișcare dar și ca timp. Așadar, poți alerga oriunde, în orice perioada a zilei preferi, cu sau fără companie, pe distanțe de 2 sau 15 km. Acest sport îți oferă completă libertate de a-ți face propria ta rutină personalizată în așa fel încât să devină o adevărată plăcere să inspiri aerul proaspăt în timp ce alergi, iar corpul tau parcă se desprinde de la sol iar tu simți că nimic nu mai e prea departe sau imposibil de atins. Citește pe acest site mai multe idei de activități sportive pe care le poți desfășura în aer liber și câteva argumente pro și contra pentru fiecare în parte.

3. Înot

Înotul este una dintre cele mai complexe forme de mișcare, activând toate grupele de mușchi ale corpului, fără a forța articulațiile. Și ce să mai spunem de plăcerea de a ne răcori trupul încins de arșița soarelui, într-un lac de munte, o piscină sau în mare. Așadar, chiar dacă suntem sau nu profesioniști la înot, orice fel de mișcare fizică în apă este extrem de benefică pentru sănătate, iar distracția cu gașcă de prieteni este și ea parte din program.

Sportul îmbunătățește nu doar tonusul fizic ci și starea mentală și emoțională, la care se adaugă și minunatele efecte terapeutice, revigorante și relaxante ale naturii. Așadar, să ne bucurăm de vremea bună, făcând mișcare în timp ce ne distrăm, explorăm locuri noi și mai adunăm experiențe noi și frumoase în colecția de amintiri.

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund. Noi oportunități de investiții pentru români
(P) UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund. Noi oportunități de investiții pentru români

UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund, aducând noi oportunități de investiții pentru piața românească, prin lansarea a 14 noi fonduri mutuale.

Opt cursuri și workshop-uri intensive și peste 20 de speakeri internaționali și români la GPeC SUMMIT 20-21 mai 2024
Opt cursuri și workshop-uri intensive și peste 20 de speakeri internaționali și români la GPeC SUMMIT 20-21 mai 2024

PRO TV și VOYO sunt parteneri media principali ai GpeC. Aflat la a 19-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din CEE și se va desfășura în București pe 20-21 Mai.

(P) Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara
(P) Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara

Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.