(P) Mii de cutii de carton din care a fost construită instalația care a găzduit târgul Creative Collective vor fi recliclate

rr

Romanian Creative Week (RCW) anunță că cele 4.000 de cutii din carton din care a fost construită, în incinta Palas Iași, instalația care a găzduit, în perioada 26-28 mai 2023, târgul de design vestimentar Creative Collective vor fi reciclate.

Cutiile vor fi reciclate în baza unui parteneriat între UniCredit Bank, Palas și SalubrIS, compania publică de salubritate a municipiului Iași.

Inițiativa privind reciclarea celor 4.000 de cutii de carton este parte a preocupării constante a Romanian Creative Week și a celor trei parteneri – UniCredit Bank, Palas și SalubrIS – pentru protejarea mediului înconjurător, în deplin acord cu agenda eurpeană privind dezvoltarea durabilă a societăților. Parteneriatul are, totodată, și o componentă educativă a publicului larg, având ca obiectiv organizarea unor acțiuni pe teme privind reciclarea.

„Sustenabilitatea este un element esențial al Romanian Creative Week, fiind preocupați, în egală măsură, atât de promovarea industriilor creative și de tot ce înseamnă artă, cât și de protejarea mediului. De-a lungul celor trei ediții ale RCW, prin acțiunile noastre, de la cele care țin de creații vestimentare până la expoziții sau conferințe, am pus accentul pe reciclare. Suntem foarte bucuroși să avem acest parteneriat între UniCredit Bank, Palas și Salubris, care ne arată că putem face lucruri frumoase, unice în țară, având și grijă de natură. Având grijă de cum va arăta, de fapt, pe parcursul generațiilor următoare, lumea în care trăim”, a declarat Irina Schrotter, președintele Federației Patronatelor Industriilor Creative (FEPIC), organizatorul Romanian Creative Week.

Instalația care a găzduit târgul de design românesc în incinta Palas Mall a fost realizată la inițiativa UniCredit Bank.

Citește și
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

„UniCredit Bank susține în mod tradițional industriile creative, dar ceea ce ne propunem în mod constant, în linie cu angajamentele de ESG, este să integrăm principiile sustenabilității în tot ceea ce facem. Ne bucurăm că am găsit în cadrul Romanian Creative Week nu doar contextul care să ne susțină viziunea, dar și niște parteneri care împărtășesc aceleași valori cu noi”, a menționat Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare UniCredit Bank.

Gazda ineditei instalații care a găzduit Târgul Creative Collective a fost Palas Mall, partener strategic al Romanian Creative Week.

„Viaţa unui ambalaj nu se termină odată ce ai despachetat un produs sau un cadou. De la această idee am pornit toamna trecută, când am organizat campanii de colectare a caietelor vechi, sau în iarnă, atunci când, în toate mall-urile noastre din ţară, am instalat decoraţiuni realizate din hârtie reciclată. Astfel că a fost mai mult decât firesc să susţinem iniţiativa RCW, UniCredit Bank şi SalubrIS, de a da o nouă utilitate miilor de cutii de carton care au compus decorul târgului de design vestimentar Creative Collective, din Atriumul Palas. Fiecare dintre noi, oameni sau companii, poartă responsabilitatea viitorului, iar orice gest, prin care demonstrăm că avem grijă de mediul înconjurător, contează”, a declarat Ovidiu Galan, Head of Marketing IULIUS.

Efortul de colectare și reciclare a componentelor de carton care au fost folosite în realizarea instalației târgului a fost realizat de partenerul local de salubritate, SalubrIS.

„Misiunea SalubrIS S.A. este de asigurare a unor servicii moderne şi performante de salubrizare a localităţilor, care să contribuie la eforturile comunităţii de dezvoltare economico-socială durabilă şi de protejare a mediului. Colectarea separată a deşeurilor reprezintă nu doar o obligație legală, ci și o problemă de

educaţie civică şi trebuie să devină o obişnuinţă pentru locuitorii municipiului Iaşi; de aceea toți angajații noștri sunt pregătiți și instruiți pentru a realiza o activitate de colectare separată a deșeurilor, în conformitate cu legislația”, au declarant reprezentanții SalubrIS.

Aflat la a treia ediție, Creative Collective, susținut de UniCredit Bank, este singurul târg din țară de unde diferite ținute prezentate în premieră de designerii români pe catwalk-ul Romanian Fashion Week au putut fi achiziționate ulterior de doritori chiar în cadrul târgului.

Romanian Creative Week a fost organizat în perioada 19 – 28 mai 2023, la Iași, fiind desemnat de către Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală drept evenimentul care adună la un loc cel mai mare număr de industrii creative, la nivel european, 11 în total. Cea de-a treia ediție a RCW a găzduit peste 100 de evenimente, din domenii precum arte, dans, muzică, design, new media, film, la care au participat, fizic sau prin lucrările lor, 1.000 de artiști. Pe parcursul celor 10 zile, peste 1 milion de oameni au interacționat cu evenimentele Romanian Creative Week.

DESPRE ROMANIAN CREATIVE WEEK

Aflat la cea de-a treia ediţie, Romanian Creative Week este organizat de Federaţia Patronatelor din Industriile Creative (FEPIC), singura federaţie patronală reprezentativă la nivel naţional ce activează în sectorul Industriilor Creative din România. Înfiinţată la Iaşi, în 2011, FEPIC a organizat peste 50 de acţiuni de promovare naţională şi internaţională a industriilor creative româneşti.

DESPRE UNICREDIT BANK

UniCredit Bank este parte a Grupului UniCredit, o Bancă Comercială Pan Europeană cu o ofertă unică de servicii în Italia, Germania, Europa Centrală și de Est. În România, UniCredit Bank este una dintre principalele instituții financiare, oferind servicii și produse de înaltă calitate pentru toate categoriile de clienți. UniCredit Bank își propune să mențină permanent clientul în centrul activităților sale, să fie un partener cu care se lucrează ușor și să fie o parte activă a comunităților în care își desfășoară activitatea. Grupul răspunde unei game variate de nevoi a clienților săi printr-o rețea de parteneri specializați: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Services, UniCredit Insurance Broker.

DESPRE COMPANIA IULIUS

Compania IULIUS este singurul dezvoltator și operator de proiecte mixed-use de regenerare urbană din România, cu o experiență de peste 25 de ani în real estate și cu o prezență în patru mari orașe din țară – Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava. Palas Iași reprezintă o investiție de peste 320 milioane de euro, care a impactat major dezvoltarea orașului și întregii regiuni, la nivel economic, turistic și social. Palas Iași înseamnă un pol de business cu şapte clădiri de birouri clasa A, cea mai mare destinație de shopping din nord-estul țării, centru de evenimente cu patru săli premium, hotel de 4 stele, parc de 50.000 mp, carusel, patinoar sezonier și alte facilități de timp liber, precum și cea mai mare parcare subterană din România. Prin mixul inedit și complex de shopping și entertainment, Palas atrage anual peste 20 de milioane de vizitatori.

DESPRE SalubrIS

Politica managerială a Salubris S.A., compania de salubrizare a municipiului Iași, se bazează pe valori, principii şi obiective moderne de management, fiind permanent orientată spre a asigura servicii de salubrizare performante – în conformitate cu cerinţele legale precum şi cu cerinţele clienţilor în acest domeniu. Performanţele companiei se bazează pe optimizarea continuă a proceselor de producţie şi, bineînţeles, pe îmbunătăţirea permanentă a calităţii resurselor umane.

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Accelerarea logisticii și a eliminării deșeurilor din ambalaje pentru o planetă sănătoasă mâine. Acțiunile Mars
(P) Accelerarea logisticii și a eliminării deșeurilor din ambalaje pentru o planetă sănătoasă mâine. Acțiunile Mars

Mars, unul dintre cei mai mari producători mondiali de dulciuri, ciocolată, alimente și hrană pentru animale de companie, nu face compromisuri atunci când vine vorba de protejarea planetei noastre.

(P) 7 din 10 români consideră că este mai puțin stresant să acceseze un credit 100% online decât unul tradițional
(P) 7 din 10 români consideră că este mai puțin stresant să acceseze un credit 100% online decât unul tradițional

Provident lansează primul produs 100% digital din portofoliul său. Creditele rămân o soluție de rezervă viabilă pentru români în 2024. Dar care sunt emoțiile sau stările asociate cu ideea de a lua un împrumut?

(P) Lansarea noului Lexus LBX
(P) Lansarea noului Lexus LBX

Lansăm în România un model revoluționar marca Lexus. Noul LBX este un crossover compact, care redefinește standardele în clasa sa, oferind un echilibru perfect între exigențele vieții urbane și aventura în natură.

Recomandări
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim
În plin an electoral, oficialii PSD-PNL au în plan o nouă majorare a salariilor. Cu cât ar crește, din iulie, salariul minim

Deși presați de cheltuieli prea mari la buget, oficialii au în plan o nouă majorare a salariilor, în an electoral. 

Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor
Europenii vor să-și întărească armatele, în timp ce Ucraina primește un nou pachet de ajutor

Noul pachet de ajutor american pentru Ucraina va include și rachete ghidate cu o rază de acțiune de 300 de km.  

Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu
Filmul evenimentelor. Cum s-a rupt coaliția PSD-PNL la Primăria Capitalei, din cauza medicului Cătălin Cîrstoiu

După două luni de căutări și încă una în care au făcut campanie pentru medicul Cătălin Cîrstoiu, liderii PNL și PSD au anulat toate planurile comune pentru Primăria generală a Capitalei.