(P) Început de drum pentru cei 60 de elevi admişi în învățământul profesional dual lansat de ENGIE Romania

Ultimul update: Luni 10 Septembrie 2018 18:04
Data publicarii: Luni 10 Septembrie 2018 17:48
Categorie: a
advertorial engie

10 septembrie înseamnă începutul de drum pentru cei 60 de elevi admiși la primele clase de instalatori în sistem de învățământ profesional dual ale Grupului ENGIE Romania.

ENGIE Romania, în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” şi Asociaţia Hands Across România, a lansat anul acesta primul program de învățământ profesional dual cu specific energetic din municipiul Bucureşti,

„Energie pentru meseria mea”

Grupul ENGIE Romania, prin companiile sale Distrigaz Sud Retele S.R.L. şi ENGIE Servicii S.R.L., a luat iniţiativa înfiinţării a două clase cu calificarea „Instalator instalaţii tehnico-sanitare şi de gaze”, în sistem de învaţământ profesional dual, începând cu anul şcolar 2018-2019. Cei 60 de elevi înscrişi reprezintă aprox. 50% din totalul celor 118 locuri ocupate în sistem de învăţământ profesional dual la nivel de Bucureşti.

În urma campaniei de comunicare derulate în perioada premergătoare înscrierilor atât în şcoli cât şi în alte medii de comunicare, 110 elevi au fost interesaţi de program, numărul înscrierilor depăşind astfel cele 56 de locuri disponibile, fapt pentru care s-a recurs la organizarea unui proces de selecție constând într-un interviu și un test scris la disciplina Educație Tehnologică. Admiterea acestora a luat în considerare şi nota obţinută la Evaluarea naţională. Având în vedere mediile ridicate obținute la admitere de către tinerii candidați, compania a suplimentat cu patru locuri efectivele celor două clase, toate cele 60 de locuri fiind ocupate 100%.

Astfel, au fost admiși 56 de băieți și 4 fete, iar primul loc a fost ocupat de o elevă. În ceea ce privește proveniența elevilor, 20 dintre aceştia sunt din București și 36 din județele proxime ale Bucureștiului (Dâmbovița, Giurgiu și Călărași).

Plec la drum alături de ENGIE Romania și Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” cu încrederea că vom parcurge împreună pași importanţi pentru dezvoltarea mea profesională și pentru evoluția mea personală”, afirmă Denisa Sâmpălean, eleva care a obținuta cea mai mare notă.

În baza parteneriatului existent între companiile Grupului ENGIE Romania şi instituţia de învăţământ parteneră, Colegiul Tehnic „Mihai Bravu” din Bucureşti, elevul beneficiază de formare teoretică și practică de la școală și companie, timp de 3 ani, în baza unui contract de pregătire practică. Școala asigură resurse umane şi financiare pentru formarea teoretică, iar compania asigură resursele umane şi financiare pentru formarea practică a elevilor care se înscriu în această formă de învăţământ.

Suntem bucuroşi că putem contribui la dezvoltarea învăţământului dual în România, acesta reprezentând unul dintre cele mai adecvate răspunsuri la problematica lipsei de personal cu care se confruntă industria în prezent. Suntem încrezători că prin acest program vom contribui la formarea unei generaţii de instalatori de succes.” declară Eric Stab, Preşedinte Director General ENGIE Romania.

Compania a lansat acest program pentru a le oferi elevilor o experiență educațională de înalt nivel, care va îmbina aspectele teoretice cu cele practice, menită să contribuie la dezvoltarea învăţământului tehnic din România. Este o bucurie să pornim pe acest drum având elevi valoroși în clasele noastre și acest lucru ne dă încrederea că viitoarea generaţie de profesionisti, pe care o pregătim acum, se va ridica la înălţimea exigenţelor pe care le au clienţii noştri” afirmă Diana Ghiţă, Director Resurse Umane şi Relatii Sociale al Grupului ENGIE Romania.

Avantajele înscrierii în această formă de învăţământ sunt multiple: elevii acumulează experiență practică în companie, pot dobândi o calificare la absolvirea şcolii, iar în cazul în care decid să îşi continue studiile, pot obține bacalaureatul. De asemenea, cei care se înscriu au posibilitatea de a obține burse lunar (în valoare de 500 de lei, acordată de companie, suplimentar față de bursa lunară suportată de statul român, în valoare de 200 de lei), la care, în funcție de rezultatele școlare, se poate adăuga bursa de merit de 200 de lei/lună, acordată de companie. În plus, pot beneficia de acoperirea cheltuielilor de transport pre-urban, în limita a 140 lei/lună, precum şi de asigurarea mesei de prânz pe durata practicii.

Despre programul Energie pentru meseria mea

Programul s-a derulat în perioada aprilie – iunie 2018 și a fost adus la cunostinţă copiilor şi familiilor acestora printr-o amplă campanie de informare constând în sesiuni şi materiale de informare dedicate, care s-a derulat în 73 de școli din municipiul București şi 83 de școli din zonele rurale și orașe mici ale județelor Ilfov, Călărași, Dâmbovița, Prahova, Ialomița și Giurgiu. În cadrul celor 230 de sesiuni de informare, avantajele învățământului profesional dual au ajuns la peste 5.000 de copii și 2500 părinți. Dintre aceștia, 650 de elevi au fost interesați de program, completând un formular de preînscriere, 112 elevi depunând dosarul pentru înscrierea la colegiu.

Despre ENGIE în România

Grupul ENGIE este prezent în România în trei sectoare de activitate: gaze naturale, energie electrică şi servicii energetice. Compania activează în următoarele domenii: furnizare de gaze naturale și electricitate, distribuţie de gaze naturale, servicii tehnice pentru instalaţiile de gaze naturale şi centrale termice şi producţie de electricitate. ENGIE Romania şi filialele sale deservesc un portofoliu de 1,7 milioane de clienţi, au aproximativ 3.700 de angajaţi.

Despre Hands Across România

Asociaţia Hands Across România (HAR) este o organizaţie non-guvernamentală, membră a Alianţei pentru Sănătate din România, care acţionează ca un „hub” între societatea civilă şi instituţiile guvernamentale şi/sau sectorul privat. În prezent, asociaţia implementează proiecte menite să aducă o valoare adăugată serviciilor sociale, culturale şi educaţionale, contribuind în mod semnificativ la dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor în care activează.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

advertorial engie Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer
copii engie Seymour Hersh, jurnalist castigator al premiului Pulitzer

Sursa: Pro TV

Tags: engie, elevi,

VIDEO PROTVPLUS.RO
Adi Despot şi Mirela Bucovicean,
Adi Despot şi Mirela Bucovicean, invitaţi la o lansare în Japonia. "Parcă eram într-o navă spaţială"
De acest Black Friday e momentul să ai şi tu unul din best seller-urile FOREO!
(P)Telekom România a marcat un an de la lansarea promisiunii #BUSINESSLIBER
Cum ne putem crește calitatea vieții fără să așteptăm 100 de ani?
(P) Focşani zâmbeşte: McDonald's a deschis primul restaurant din oraş
(P) Modelele Daisy Tech, cele mai căutate case de marcat cu jurnal electronic
fortuna
(P) Un gorjean a câștigat aproape 145.000 de lei la sloturile Fortuna
(P) HOSPICE Casa Speranței, reabilitată printr-o finanțare ENGIE Romania
(P) Îndrăzneşte să mergi până la capăt pentru iubirea ta, cu Teilor
Eragon, filmul cu 180.000 de candidați pentru rolul principal masculin
Fast & Furious 6. Detalii despre blockbusterul la a cărui filmare s-au distrus 100 de mașini
Tudor Chirilă, momentul memorabil din carieră: Am simțit cum calc deasupra pământului