(P) Clincile Dentare Dr. Leahu au deschis Centrul Regional de Excelență Dr. Leahu Cluj Napoca

×
Codul embed a fost copiat

Clincile Dentare Dr. Leahu au deschis Centrul Regional de Excelență Dr. Leahu Cluj Napoca.

Este vorba despre un spital de stomatologie cu 18 cabinete, bloc operator, centru de radiologie dentară și “Academia Spatiala” concept unic in Romania dedicat serviciilor pentru copii. Pacienții clujeni o să primească toate opțiunile de tratament la problemele dentare de orice nivel de complexitate. Investiția totală pentru dezvoltarea clinicii integrate a fost de peste 2 milioane de euro.

Dr. Ionuț Leahu: „Inaugurăm în Cluj-Napoca cea mai mare clinică a noastră și, probabil, cel mai avansat centru de servicii stomatologice din țară. Am gândit întotdeauna că pacientul trebuie să beneficieze de sănătate reală si o experiență excepțională, iar aceasta se traduce prin servicii moderne, rapide, personalizate și eficiente, realizate printr-o abordare integrată de competențe. Aceasta este standardul de servicii pe care l-am propus județului Cluj încă de acum trei ani de când am făcut prima investiție în județ, la Turda, și pe care îl aducem aproape nu doar de comunitatea locală, ci și de întreaga regiune”.

Articol recomandat de sport.ro
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG
Ce mesaj a transmis fotbalistul eliminat de Istvan Kovacs în Barcelona - PSG

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Altex dă startul campaniei Black Friday de primavara
(P) Altex dă startul campaniei Black Friday de primavara

Altex, liderul pieței electro-IT din România, dă startul evenimentului devenit tradiție, Black Friday de Primavara, care începe joi, 18 aprilie.

(P) Acceptarea necondiționată a propriei persoane. Cheia către relațiile sănătoase și fericirea interioară
(P) Acceptarea necondiționată a propriei persoane. Cheia către relațiile sănătoase și fericirea interioară

Vrei o relație bună cu ceilalți? Atunci trebuie să îți răspunzi la câteva întrebări.

 

(P) Enayati Hospital dezvăluie #roboterapeutul, un aparat inovator care redă mobilitatea și încrederea pacienților
(P) Enayati Hospital dezvăluie #roboterapeutul, un aparat inovator care redă mobilitatea și încrederea pacienților

Neputința și imobilitatea, consecințe ale anumitor diagnostice, ar trebui să nu mai învingă niciun pacient.

Recomandări
Politico:
Politico: "Ucraina se îndreaptă spre înfrângere". Marile atuuri pe care Putin le are în lupta pentru victorie

Întrebați un soldat ucrainean dacă mai crede că Occidentul va sta alături de Kiev "atât timp cât va fi nevoie".

Gafă rușinoasă a lui Marcel Ciolacu în Qatar. Premierul a încurcat „lecția” cu „erecția”. VIDEO
Gafă rușinoasă a lui Marcel Ciolacu în Qatar. Premierul a încurcat „lecția” cu „erecția”. VIDEO

Marcel Ciolacu a făcut o gafă jenantă în timpul unor declarații de presă susținute în Qatar. Deși avea discursul scris, premierul s-a încurcat și în loc de „lecție” a pronunțat... „erecție”.

Explozie puternică într-un bloc din Craiova. Fațada s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu. O femeie a murit | FOTO
Explozie puternică într-un bloc din Craiova. Fațada s-a prăbușit. A fost activat Planul Roșu. O femeie a murit | FOTO

O explozie de proporții a avut loc, miercuri, în municipiul Craiova. Deflagrația a fost atât de puternică încât fațada blocului s-a prăbușit.