(P) Cele mai importante 4 turnee de tenis ale unui an

tenis
Pixabay

Tenisul este unul dintre cele mai îndrăgite sporturi din întreaga lume, popularitatea sa cuprinzând mai toate zonele importante de pe Glob.

“Vina” pentru această reputație de necontestat poate fi împărțită între: marile rețele de televiziune, promovarea unor celebrități din tenis la rang de superstar, rețelele de socializare și, ca o cupolă pentru toate cele mai sus, întreaga mașinărie de marketing ce susține tot acest organism viu.

Agenda competițională a tenisului (în decursul unui an) este una cum nu se poate mai bogată: de la turnee de copii și juniori, până la competiții de seniori, tenisul este o parte vitală a sportului internațional.

Însă cele mai urmărite competiții din tenis aduc în fața televizoarelor sute de milioane de fani din întreaga lume, acestea fiind marile 4 turnee de Grand Slam, susținute atât la fete, cât și la băieți: Wimbledon, US Open, Australian Open, Roland Garros. Mai multe despre acestea, în rândurile de mai jos:

Care este cel mai important turneu de Grand Slam?

 

Citește și
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Oficiali din tenis, staruri din ATP și WTA, fani din întreaga lume, tipsteri și jucători de pariuri la tenis, toți aceștia afirmă la unison faptul că cel mai important turneu de Grand Slam al anului este cel de la Wimbledon. Trofeul de la Wimbledon, reprezintă cea mai importantă realizare pe care un jucător profesionist de tenis o poate avea in palmares. Anul trecut, pe 13 iulie 2019, Simona Halep scria istorie la Wimbledon, câștigând marele trofeu al competiției după o victorie în fața Serenei Williams. Așadar, în ordinea faimei lor, vor vom vorbi mai jos despre cele mai importante 4 turnee de Grand Slam din an:

1. Turneul de Grand Slam “Wimbledon”

Cel mai faimos mare turneu de Grand Slam datează din 1877, atunci când primul meci s-a disputat pe gazonul de iarbă din cadrul “All England Club”, în imediata apropiere a Londrei. Prezența familiei regale în lojă, celebrul dress code pentru jucători (ținuta albă obligatorie), jocul pe iarbă - iată doar câteva tradiții ce susțin, de la an la an, prestigiul acestui turneu de top. Pe lângă fanii din toate colțurile lumii, veniți la Londra pentru a se bucura de un tenis jucat la cel mai înalt nivel, lojele turneului de la Wimbledon adună în fiecare an sute de celebrități, de la fotbaliști la actori de Hollywood, de la cântăreți la politicieni etc.

2. Turneul de Grand Slam “US Open”

Turneul “US Open” este ultima competiție de Grand Slam a anului, prima sa ediție desfășurându-se în 1881, sub denumirea de US National Championship. Este un turneu ce îmbină sportul cu turismul local, în cel mai “USA” mod posibil. Fiind organizat la US National Tennis Center, la doar câțiva pași de Manhattan, cei prezenți la turneu aleg să se cazeze în aceasta zona cunoscută a orașului New York, profitând de parcurile, muzeele, restaurantele și magazinele de acolo.

3. Turneul de Grand Slam “Roland Garros”

Este singurul turneu de Grand Slam desfășurat pe zgură, o suprafață ce le poate pune mari probleme jucatorilor, din cauza modului în care mingea reacționează la contactul cu terenul. Cu toate acestea, zgura pare să fie suprafața preferată a unora dintre cei mai mari jucători de tenis din lume, cel mai bun exemplu fiind Rafael Nadal, deținătorul recordului de 12 French Open-uri câștigate. Românii au făcut și ei performanță la turneul de Grand Slam desfășurat la Paris, Simona Halep (2018) fiind ultima dintr-un șir de unsprezece conaționali, toți câștigători ai marelui trofeu, atât la seniori, cât și la juniori.

4. Turneul de Grand Slam “Australian Open”

În calendarul competițional, Australian Open deschide seria marilor turnee de Grand Slam. Este cel mai mare eveniment sportiv din întreaga emisferă sudică, prima ediție a sa desfășurându-se în 1905. Din 1988, edițiile Australian Open sunt gazduite de Melbourne Park. Suprafața pe care se joacă această competiție-cheie a tenisului mondial este una dură, ce determină viteze foarte mari ale mingii, la contactul cu aceasta. În ultimii ani, ediția masculină a turneului a fost dominată clar de Novak Djokovic.

Calendar turnee tenis Grand Slam 2020

 

Australian Open (Melbourne, Australia): 20 ianuarie - 2 februarie;

Roland Garros (Paris, Franta): 24 mai - 7 iunie;

Wimbledon (Londra, Marea Britanie): 29 iunie - 10 iulie;

US Open (New York, USA): 24 august - 13 septembrie.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Lansarea noului Lexus LBX
(P) Lansarea noului Lexus LBX

Lansăm în România un model revoluționar marca Lexus. Noul LBX este un crossover compact, care redefinește standardele în clasa sa, oferind un echilibru perfect între exigențele vieții urbane și aventura în natură.

(P) Zilele Enayati Medical City aduc împreună profesioniștii pentru schimb de cunoștințe și colaborare în medicină
(P) Zilele Enayati Medical City aduc împreună profesioniștii pentru schimb de cunoștințe și colaborare în medicină

Acest eveniment de prestigiu își propune să reunească profesioniști medicali din întreaga țară în cadrul unor sesiuni științifice de excepție și dezbateri de ultimă oră în domeniul medical privat.

(P) Altex dă startul campaniei Black Friday de primavara
(P) Altex dă startul campaniei Black Friday de primavara

Altex, liderul pieței electro-IT din România, dă startul evenimentului devenit tradiție, Black Friday de Primavara, care începe joi, 18 aprilie.

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran
Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran

Oficiali politici îndeamnă în primele reacţii - foarte pruente - după riposta Israelului în Iran, la ”evitarea unei escaladări”, relatează AFP.