(P) Cauți o dietă ușoară, de vară? Încearcă și tu seminte de cannabis!

canabis

Fiind cunoscută ca un puternic panaceu, planta de cânepă a fost folosită încă din Antichitate pentru a trata numeroase afecțiuni.

De asemenea, cânepa era folosită și în industria textilă, iar primilor coloniști din America li se impunea să aibă o plantație de cânepă, care folosea atât la producerea de seminte de cannabis cât și pentru uzul industrial.


Cu toate acestea, în secolul trecut, planta a intrat într-un con de umbră, datorită asocierii cu efectele psihoactive ale "rudei" mai potente, marijuana. Doar recent, cercetătorii și-au direcționat atenția către planta de cannabis, descoperind o serie de beneficii care, deși erau cunoscute în medicina populară, nu fuseseră încă omologate din punct de vedere științific.


Prin urmare, rezultatele cercetărilor au luat multe persoane prin surprindere, iar în prezent, pe piață există o multitudine de produse și remedii naturale, de la ulei de cânepă, obținut din seminte de cannabis presate la rece, până la creme pentru ten cu ulei de canabis, dulciuri, băuturi și alte produse.


Înainte de toate, va trebui să clarificăm o serie de detalii în privința semintelor de cannabis. Acestea, indiferent de proveniență (marijuana sau specii industriale), nu conțin THC (substanță psihoactivă care dă efecte euforice), fiind perfect legale și sigure pentru consum de către persoanele de orice vârstă! Cu toate că nu au în componență aceste substanțe active, ele conțin mulți alți nutrienți, precum acizi omega sau aminoacizi esențiali. Iată câteva motive pentru care aceste seminte cannabis sunt recomandate în orice dietă:

Citește și
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București


1. Au foarte multe proteine


Proteinele de origine vegetală, denumite și fitoproteine, sunt ușor de digerat și sunt absorbite mai rapid decât cele de origine animală. Mai mult, în seminte de cannabis putem întâlni toți cei 9 aminoacizi esențiali, pe care corpul uman nu îi poate produce, fiind necesar să îi luăm din mediul extern.


2. Au un conținut ridicat de acizi grași Omega


Cu toate că semințele de cannabis sunt foarte mici ca dimensiuni, acestea sunt niște veritabile "bombe de sănătate", având în compoziție mulți acizi grași Omega-3 și Omega-6, esențiali pentru sănătatea organismului nostru. De asemenea, în semințe de cannabis pot fi întâlniți mai mulți acizi grași decât în nuci, semințe de in sau de chia!


3. Sunt recomandate în multe diete


Datorită compoziției bogate în nutrienți, semințele de cannabis sunt foarte sățioase. Din acest motiv, se recomandă celor care doresc să piardă câteva kilograme, fiind ideale ca snack-uri între mese. În plus, conțin multe vitamine și minerale, precum zinc, magneziu, fier, calciu, fosfor și potasiu!


4. Ajută în tratamentul și prevenția problemelor cardiace


Acizii grași Omega sunt foarte buni pentru sistemul circulator, ajutând la scăderea tensiunii și prevenind formarea de cheaguri. Mai mult, prezența argininei în semințele de cannabis, alături de acidul gamma linoleic conduce la dilatarea vaselor de sânge, prevenind astfel atacurile de cord.


5. Au un gust plăcut și pot fi integrate în orice rețeta


Având un gust plăcut și o aromă asemănătoare cu cea a nucilor, aceste mici seminte de cannabis îmbogățesc orice rețetă. De asemenea, pot fi consumate ca atare, decojite, sau presărate pe deasupra checurilor, fursecurilor, salatelor și iarturilor.

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Lansarea noului Lexus LBX
(P) Lansarea noului Lexus LBX

Lansăm în România un model revoluționar marca Lexus. Noul LBX este un crossover compact, care redefinește standardele în clasa sa, oferind un echilibru perfect între exigențele vieții urbane și aventura în natură.

(P) Zilele Enayati Medical City aduc împreună profesioniștii pentru schimb de cunoștințe și colaborare în medicină
(P) Zilele Enayati Medical City aduc împreună profesioniștii pentru schimb de cunoștințe și colaborare în medicină

Acest eveniment de prestigiu își propune să reunească profesioniști medicali din întreaga țară în cadrul unor sesiuni științifice de excepție și dezbateri de ultimă oră în domeniul medical privat.

(P) Altex dă startul campaniei Black Friday de primavara
(P) Altex dă startul campaniei Black Friday de primavara

Altex, liderul pieței electro-IT din România, dă startul evenimentului devenit tradiție, Black Friday de Primavara, care începe joi, 18 aprilie.

Recomandări
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi
Ursula von der Leyen avertizează: Putin îşi concentrează atacurile hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat vineri că Rusia îşi concentrează atacurile sale hibride asupra Finlandei, prin trimiterea de migranţi, informează AFP.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran
Reacţii prudente ale oficialilor politici, după exploziile de la Isfahan în conflictul Israel-Iran

Oficiali politici îndeamnă în primele reacţii - foarte pruente - după riposta Israelului în Iran, la ”evitarea unei escaladări”, relatează AFP.