(P) Boilerul electric: care sunt avantajele unei asemenea investiții?

Boiler electric

Atunci când vine vorba de soluții pentru a avea apă caldă în permanență, un boiler electric de la Utilul.ro este primul lucru la care se gândesc aproape toți proprietarii unui apartament sau ai unei case situate într-o zonă în care există probleme frecven

Atunci când vine vorba de soluții pentru a avea apă caldă în permanență, un boiler electric de la Utilul.ro este primul lucru la care se gândesc aproape toți proprietarii unui apartament sau ai unei case situate într-o zonă în care există probleme frecvente cu alimentarea la rețeaua națională.

Boilerele electrice au o mulțime de avantaje, așa că investiția într-un astfel de aparat se poate dovedi foarte profitabilă pe termen lung, nemaipunând la socoteală faptul că se amortizează într-o perioadă de timp destul de scurtă. Așadar, dacă și tu ai ajuns la acest articol pentru că nu ești încă foarte convins că acest produs ar putea fi alegerea excelentă (și) pentru locuința ta, îți prezentăm mai jos câteva avantaje ale sale.

Avantajele unui boiler electric

Comparativ cu centralele sau cu modelele pe gaz, boilerele electrice au câteva avantaje care le transformă în alegerea ideală pentru orice locuință:

Citește și
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării


● Sunt foarte versatile, cu alte cuvinte pot fi montate oriunde. Băi, bucătării, magazii, toate acestea sunt spații în care acest aparat poate fi alegerea perfectă pentru acoperirea necesarului zilnic de apă caldă;


● În cazul în care ești în căutarea unor boilere electrice ieftine, dar care să respecte cele mai înalte standarde de calitate, atunci ai ajuns unde trebuie: vezi aici mai multe modele de boilere care se pot plia pe toate buzunarele și exigențele;


● De asemenea, gama de aparate este foarte variată. La Utilul, de exemplu, ai la dispoziție cele mai bune produse de la Eldom, brand care și-a construit un nume pe această piață tocmai datorită calității produselor pe care le realizează. Mai exact, la Utilul găsești modele care pot fi montate deasupra chiuvetei, sub chiuvetă, pe pardoseală sau verticale, cu volume de la 15 la 150 de litri;


● Dacă alegi varianta verticală, montată pe perete, obții un raport foarte bun între capacitatea volumică a dispozitivului și spațiul pe care acesta îl va ocupa;


● Contrar credințelor adânc împământenite în mentalul colectiv, conform cărora un astfel de aparat consumă o cantitate foarte mare de energie electrică, eficiența sa energetică este, de fapt, optimă. Ca fapt divers, în acest moment, există pe piață și modele care pot asigura o reducere de până la 20% a consumului de energie;


● Dacă optezi pentru un astfel de aparat cu putere mai mare, atunci și timpul pe care îl vei aștepta până când apa va ajunge la temperatura dorită va fi mai scurt. În plus, unele modele vin la pachet cu un sistem digital de comandă, cu ajutorul căruia poți regla puterea de încălzire, temperatura sau intervalul orar în care apa caldă va fi disponibilă, în funcție de nevoile familiei tale.

● Randamentul este foarte mare, de aproximativ 99%. Apoi, dacă nu ai timp să mergi și să cumperi un model din magazinul fizic, este bine să știi că ai oricând la îndemână și opțiunea boilerelor electrice online, precum cele de pe Utilul.ro;


● Costurile de instalare sunt mici, comparativ cu cele pe care le presupune instalarea unei centrale sau a unui model pe gaz. De asemenea, nici costurile de întreținere și reparare nu sunt prea mari.

Boilerele electrice de la Utilul, cel mai bun raport calitate-preț
Așa cum aminteam, la Utilul găsești boilere electrice marca Eldom, unul dintre cele mai cunoscute branduri de pe piața internațională. Cu volume de la 15 la 150 de litri, acestea au o putere a rezistenței cuprinsă în intervalul 1.500 W-3.000 W.

În plus, cele mai recente modele de la Eldom au manta Eldom ECO, care asigură pierderi minime de căldură și oferă o eficiență cu aproape 30% mai mare.

Și nu uita, Utilul îți pune la dispoziție nu doar o gamă variată de boilere electrice la prețuri corecte, ci și informații și sfaturi oferite de o echipă de profesioniști, menite să te ajute să iei cea mai bună decizie. Descoperă și tu gama Eldom pe Utilul.ro!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund. Noi oportunități de investiții pentru români
(P) UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund. Noi oportunități de investiții pentru români

UniCredit Bank lansează platforma onemarkets Fund, aducând noi oportunități de investiții pentru piața românească, prin lansarea a 14 noi fonduri mutuale.

Opt cursuri și workshop-uri intensive și peste 20 de speakeri internaționali și români la GPeC SUMMIT 20-21 mai 2024
Opt cursuri și workshop-uri intensive și peste 20 de speakeri internaționali și români la GPeC SUMMIT 20-21 mai 2024

PRO TV și VOYO sunt parteneri media principali ai GpeC. Aflat la a 19-a ediție anuală, GPeC SUMMIT este considerat cel mai important eveniment de E-Commerce și Digital Marketing din CEE și se va desfășura în București pe 20-21 Mai.

(P) Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara
(P) Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara

Altex adaugă în rețeaua sa, de peste o sută treizeci de magazine, un nou magazin în Timișoara.

Recomandări
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul
Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul

Un oficial de rang înalt din Hamas a declarat pentru AP că grupul islamist militant este dispus să accepte un armistițiu de cinci ani sau mai mult cu Israelul.

 

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.