(P) 3 piese de mobilier pe care să pui un accent deosebit în amenajarea locuinței și locul ideal de unde să le achiziționezi


Ultimul update: Joi 14 Noiembrie 2019 13:40
Data publicarii: Joi 14 Noiembrie 2019 13:32
Categorie: a
advertorial 1

Există persoane cărora le place să-și doteze întregul apartament cu mobilă comandă și persoane care preferă să-și achiziționeze piesele preferate una câte una și să le dispună în așa fel încât totul să se integreze ca într-un puzzle.

 

Indiferent de alegere, ambele abordări sunt corecte și atât piesele de mobilă realizate pe comandă cât și cele de mobilă online achiziționate separat sunt o investiție ideală atâta timp cât reflectă stilul și personalitatea proprietarului.

Există însă și câteva piese de mobilă pe care oricât ți-ar plăcea să fii de inventiv, ar fi bine să le alegi corect de la început pentru a obține o încăpere perfect ordonată și bine pusă la punct până în cele mai mici detalii. Pentru aceasta am realizat o listă cu câteva din aceste piese de mobilier, iar ca să-ți fie mai simplu să le achiziționezi, le-am selectat pe toate din același loc, magazinul online Genarom.

Genarom este un magazin ce cuprinde aproximativ 14.000 de piese de mobilier din care cele mai multe dintre ele sunt pe stoc și pot fi livrate rapid către cumpărători. Iar cele care nu se găsesc în depozitul magazinului pot fi aduse în anumite intervale de timp direct de la producători.

La Genarom, majoritatea pieselor de mobilier fac parte din colecțiile de mobilă Black Red White și Szynaka Meble din Polonia, dar tot aici poți găsi electrocasnice incorporabile de la mărcile Teka Și Bosch. Genarom dispune și de un showroom localizat în București pe Splaiul Unirii la numărul 197.

3 Piese de mobilier esențiale oricărui apartament modern

 

#1 O bucătărie pe comandă, complet amenajată

Chiar dacă faci parte din categoria celor care preferă să-și achiziționeze piesele de mobilier una câte una și apoi să le îmbine în combinații unice, cel puțin când vine vorba de bucătărie este mai bine să optezi pentru o bucătărie pe comandă.

Chiar dacă nu umpli fiecare colț din încăpere cu mobilă și electrocasnice, posibilitatea de a proiecta configurația dorită a bucatariei în CAD urmată de stabilirea formatului final se poate face în showroom-ul Genarom și ajută enorm pentru echiparea bucătăriei în mod corespunzător încă din faza inițială a proiectului.

Totodata cu ajutorul bucatariilor expuse in showroom-ul Genarom, te poti decide mai usor asupra tipurilor de manere,a decorurilor de material sau a fronturilor de bucatarie, precum si gradul de accesorizare.

#2 O canapea statement care să dea culoare camerei

Îți plac piesele de mobilă import? Atunci ce părere ai de o canapea Genarom de trei locuri într-o culoare vibrantă care să devină punctul focal din încăperea în care este amplasată?

Într-o cameră cu pereți albi, draperii și perdele albe și podea deschisă la culoare, o canapea de culoare verde, mov, albastru sau bej atrage toate privirile și transformă interiorul într-un setting desprins parcă dintr-un film sau o revistă. În plus, pentru că dimensiunile sale sunt destul de modeste, această canapea arată bine nu doar în camera de zi, ci și într-un dormitor sau un hol generos ca suprafață creând încă un spațiu de odihnă și relaxare.

Canapeaua Genarom este fabricată din materiale durabile, de cea mai bună calitate și este prevăzută cu ladă de depozitare pentru lenjerie, dar și un sistem de extindere pentru a putea fi transformată în pat și a fi folosită în locul acestuia în dormitoarele de dimensiuni mici sau în camerele copiilor unde se urmărește maximizarea suprafeței libere.

#3 Un dressing încăpător care să dea impresia de ordine

La aspectul dezordonat dintr-o cameră cel mai mult contribuie hainele împrăștiate, încălțămintea și accesoriile lăsate la voia întâmplării. Iar atunci când moda este pasiunea ta, fără un dressing încăpător care să poată adăposti toate lucrurile în care ai investit este pur și simplu imposibil să oferi locuinței un aspect îngrijit.

Din fericire însă, dressing-uri și dulapuri foarte încăpătoare există din plin pe site-ul Genarom și partea cea mai bună este că unele dintre ele pot fi customizate în așa fel încât să se potrivească la materiale și culori cu restul mobilei din apartament. În plus, aceste piese de mobilier se remarcă printr-un design inteligent, gândit în așa fel încât să se profite la maxim de spațiul disponibil din încăperi și să se poată amplasa chiar și în colțurile camerei folosindu-se totul până la ultimul centimetru liber. Remarcam in acest sens linia de dressing KADIR, care incep de la o latime minima de 1.50 m si se pot modula din 10 in 10 cm, pana la dimensiunea de 2.60 m.

 

 

 

Sursa:

VIDEO PROTVPLUS.RO