(P) Medoptic te ajută să îți recapeți vederea

operatie la ochi
medoptic

Sănătatea ochilor este foarte importantă. Aceasta ar trebui menținută constant pentru că altfel poate provoca afecțiuni asupra întregului organism și, implicit, poate influența în mod negativ activitățile zilnice.

În cazul în care nu sunt îngrijiți corespunzător sau nu sunt feriți de factori externi dăunători, ochii pot suferi diverse afecțiuni.

Desigur, sunt situații în care afecțiunile apar pe fond genetic, prin transmiterea lor de la părinți la copii.

O afecțiune oculară tot mai întâlnită în ultima vreme este astigmatismul. Acesta este practic o imperfecțiune a curburii globului ocular ce are drept consecință o vedere neclară atât pentru aproape, cât și pentru distanță. Astigmatismul poate fi atât miopic cât și hipermetropic. În cazul persoanelor care suferă de astigmatism, imaginea nu se formează pe retină, cum ar fi normal, ci în cu totul alte zone din interiorul ochiului.

Simptome

 

Citește și
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

Persoanele ce suferă de astigmatism ar trebui să facă un control de specialitate la un medic oftalmolog în cazul în care au simptomele specifice: vedere încețoșată sau distorsionată și de aproape și la distanță, dureri de cap, stări de oboseală, disconfort ocular și înroșire, dacă întâmpină dificultăți în a vedea clar noaptea, dacă pentru a vedea mai clar au tendința de a strânge din ochi sau dacă schimbă des poziția capului pentru a vedea mai clar.

Atenție însă, un diagnostic corect îl poate da numai un medic specialist în cadrul unei consultațîi oftalmologice, unele simptome pot fi asociate și altor afecțiuni.

Corectarea astigmatismului prin chirurgia refractivă

 

Sunt două metode prin care se poate corecta astigmatismul: prin purtarea unor ochelari de vedere (sau a lentilelor de contact) sau printr-o intervenție chirurgicală.

Clinica oftalmologică Medoptic realizează operații pentru corectarea astigmatismului și nu numai. Cu ajutorul unui echipament de ultimă generație și cu o echipă de specialiști bine instruiți, Medoptic dispune de toate resursele necesare pentru ca viitorii pacienți să obțină rezultate sigure și cu o precizie de neegalat.

În ceea ce privește operația în sine, aceasta se realizează rapid și nu este una dureroasă. În primul rând, specialistul îi face pacientului măsurătorile necesare: keratorefractometrie cu și fără cicloplegic, presiune intraoculară, fund de ochi, topografie corneană și se testează filmul lacrimal. Intervenția este realizată într-o sală de operație, unde pacientul este întins pe un pat operator și este acoperit de câmp steril. Apoi se folosește câte un retractor pentru fiecare ochi pentru ca aceștia să rămână deschiși și se pregătește suprafața corneană.

Urmează aplicarea tratamentului laser care durează doar câteva secunde, în funcție de dioptria corectată, timp în care pacientul fixează cu privirea o lumină roșie. La finalul intervenției, se aplică o lentilă terapeutică ce trebuie purtată timp de 7 zile.

Recuperarea este foarte ușoară și rezultatele încep a se vedea imediat. După o lună de la intervenție, vederea este mai clară, iar după maxim 3 luni revine la valorile normale.

Pe site-ul oficial al Clinicii Medoptic se pot citi mai multe informații în legătură cu acest tip de operație ochi și chiar se poate face o programare pentru diverse sfaturi medicale. În această perioadă în care se încearcă evitarea răspândirii coronavirusului, echipa Medoptic stă în continuare la dispoziția publicului prin video-call, în urma unei programări făcute online.

Informațiile oferite sunt cu caracter general, nu sunt sfaturi oferite de medici avizați și se recomandă consulatrea unui specialist în domeniu.

Articol recomandat de sport.ro
Starul din Premier League care le-a lăsat însărcinate pe soție și pe amantă în aceeași perioadă a devenit tată pentru a șasea oară
Starul din Premier League care le-a lăsat însărcinate pe soție și pe amantă în aceeași perioadă a devenit tată pentru a șasea oară

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) 3 motive pentru care ar trebui să alegi firma de închirieri auto Carnova
(P) 3 motive pentru care ar trebui să alegi firma de închirieri auto Carnova

Într-un oraș plin de viață cum este Bucureștiul ai nevoie de serviciile profesionale ale unei firme de închirieri auto. Carnova este partenerul tău în materie de rent a car și se asigură că ai parte de servicii de top.

(P) National Golf & Country Club anunță un parteneriat strategic cu LOFT Group
(P) National Golf & Country Club anunță un parteneriat strategic cu LOFT Group

National Golf & Country Club, comunitatea de golf de elită, situată într-unul din cele mai frumoase resorturi din țară și la mai puțin de 37 km de București, are plăcerea de a anunța înființarea unui parteneriat strategic cu prestigiosul LOFT Group.

 

(P) Eleganță și funcționalitate în mobilierul de living: importanța pieselor componente
(P) Eleganță și funcționalitate în mobilierul de living: importanța pieselor componente

Camera de living este un spațiu central în orice locuință, având o importanță deosebită în definirea atmosferei și confortului dintr-un cămin.

 

Recomandări
Ministrul Sănătății anunță că se lucrează la o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat
Ministrul Sănătății anunță că se lucrează la o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

Alexandru Rafila, a declarat joi, în contextul acuzaţiilor care i se aduc medicului Cătălin Cîrstoiu, că ar trebui făcută o declaraţie pe proprie răspundere a medicilor care lucrează în instituţiile publice, că nu direcţionează pacienţi la privat.

Percheziții ale Parchetului European la instituții publice din Botoșani privind o fraudă de 160.000 € care implică fonduri UE
Percheziții ale Parchetului European la instituții publice din Botoșani privind o fraudă de 160.000 € care implică fonduri UE

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (România) efectuează astăzi percheziţii în mai multe locaţii.

Românii blocați în Dubai din cauza inundațiilor, supărați pe autoritățile române: Niciun receptor ridicat, nu au făcut nimic
Românii blocați în Dubai din cauza inundațiilor, supărați pe autoritățile române: Niciun receptor ridicat, nu au făcut nimic

236 de români blocați de aproape două zile pe Aerportul din Dubai lovit crunt de inundații au revenit joi dimineață în țară.