George, aplicația bancară cu cel mai mare rating din România, a trecut de 1 mil. de utilizatori activi. De ce se numește așa

29-10-2020 07:00

George

George, prima platformă de banking inteligent din România a trecut de un milion de utilizatori activi. BCR a explicat de ce se numește celebra aplicație cu funcții inovatoare, simplu „George”.

La doi ani de la lansare, aplicația George a ajuns la un milion de utilizatori activi. 1 milion de oameni care au acceptat pariul BCR, banca aflată în spatele platformei, de a face zi de zi un alt fel de banking: mai simplu, mai personal și primul cu adevărat 100% online.

Poate și de aceea George este acum aplicația bancară cu cel mai mare rating din România, în magazinele App Store și Google Play.

George este primul produs de tip fintech operaționalizat de o bancă în România. A fost creat într-un hub de inovaţie de la Viena, cu contribuția tinerilor IT-iști români și este încontinuu redezvoltat la nivel local de experții BCR. Aceste eforturi, la care participă atât echipe de IT, design, psihologi și sociologi comportamentali cât și clienți, sunt continue și încearcă permanent să anticipeze viitorul în banking.

BCR explică și una dintre marile dileme ale tuturor fanilor George: cum s-a ajuns, totuși, la acest nume. În urmă cu 100 de ani, faimosul pionier american, Lawrence Sperry, a revoluționat aviația, după ce a inventat primul pilot automat, care a fost denumit George. “Lasă-l pe George s-o facă” avea să devină în scurt timp o expresie plină de încredere. Încredere în tehnologia care îți poate face viața mai ușoară și mai bună. Autopilotul George definește cel mai bine, de doi ani, ce poate face bankingul digital de la BCR. 

Ce știe să facă George

 

În primul rând, îți oferă o bancă 100% digitală. De doi ani, mii de români îl deschid pe George, în cel mult 10 minute, comandându-și acasă un card personalizat, disponibil în patru culori super cool. Nu e nevoie decât de un telefon, tabletă sau calculator conectat la internet și de un click pe pagina bcr.ro/george.

Inspirat din Social Media, George arată și se poartă ca orice altă platformă de socializare: te poți autentifica prin FaceID sau amprentă, caută prin tranzacții la fel de simplu ca orice motor de căutare, are o arhivă uriașă de până la șapte ani și un store super tare, în care găsești inclusiv un magazin online de haine si accesorii George, funcționează cu comenzi simple ca drag&drop, poate fi personalizat cu fotografii, culori, te asistă în urmărirea și categorisirea cheltuielilor, te poate conecta prin chat cu un expert bancar, te ajută să faci plăți rapid prin scanare de IBAN, cod de bare sau către prieteni prin câteva atingeri de ecran.

De la lansare până în prezent, BCR a introdus în George nu mai puțin de 200 funcționalități, disponibile exclusiv digital, dintre care cele mai importante sunt: creditul online George, refinanțarea creditelor de la alte bănci fără niciun drum la bancă, amânarea ratelor online, George Pay (plata contactless cu orice dispozitive cu funcție NFC: telefon, ceas, brățări), plăți instant 24/7, management carduri, inclusiv cu schimbare cod PIN, George Moneyback – program de loializare, cu bani înapoi de la peste 100 de comercianți recunoscuți), depozite și conturi de economii online, asigurări online, top-up instant de bani în conturile tale, notificări de tip push și multe altele.

Prin George, BCR a devenit prima bancă din România care a oferit o experiență digitală end-to-end pentru orice potențial utilizator de servicii bancare. Că ești sau nu client al unei bănci, oricine are la dispoziție online, din confortul de acasă, un pachet complet de servicii financiare, același pe care l-ar găsi și într-o sucursală bancară fizică.

 

Sursa: StirilePROTV


VIDEO PROTVPLUS.RO