Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții.
Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții.
Cursa pentru Primăria Generală a Capitalei intră în linie dreaptă. Primarul în funcție, Nicușor Dan, și-a depus oficial candidatura pentru încă cinci ani de mandat și a cerut sprijinul ca să aibă de partea sa și Consiliul General.
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a declarat că trimiterea sa în judecată pentru comiterea infracţiunii de folosire a funcţiei pentru favorizarea unor persoane reprezintă un „caz penibil”.
Parchetul General anunţă, joi, continuarea urmării penale în Dosarul Mineriadei faţă de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Peter.
Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a avertizat cu privire la o apocalipsă nucleară dacă Rusia va continua să fie presată de Occident, într-un discurs rostit joi la Minsk şi preluat de presa belarusă.
Un preot de 60 de ani din Satu Mare este acuzat că a abuzat doi tineri dintr-un centru social. Interceptările și mărturiile obținute de autorități redau groaza victimelor.
Două producții de succes - „The Fall” și „The Bridge” - pot fi urmărite de pe platforma VOYO. Fiecare dintre aceste seriale aduce în prim-plan actori cunoscuți și îndrăgiți.
A mers la spital pentru un diagnostic corect, dar ce i-a spus medicul a șocat-o. Ce ”tratament” i-a recomandat
Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.
Familia, prietenii și cei care o urmăreau în mediul online pe Eva Evans sunt în stare de șoc după anunțul morții sale.
Un război între Rusia lui Vladimir Putin și NATO se va încheia cu „înfrângerea inevitabilă” a Moscovei, a declarat joi ministrul polonez de externe Radosław Sikorski.
Peste două tone de pești au dispărut dintr-o fermă piscicolă din județul Mureș. Suspecții, 12 indivizi au fost reținuți după o serie de percheziții.
Un urs de talie mare a fost rănit grav de o mașină pe autostrada A1, în apropierea localității Oarda, județul Alba, și cum leziunile erau mult prea severe animalul a fost eutanasiat.
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, deschiderea unui punct de trecere a frontierei de stat la Beba Veche (România) - Kubekhaza (Ungaria).
O şoferiţă din Dolj a făcut un scandal monstru când poliţiştii au tras-o pe dreapta pentru un control de rutină.
Tătuțu apelează la un prieten vechi. Îl va ajuta sau îl va lăsa în groapă?
Liniștea nu s-a așternut peste spălătoriile auto din București odată cu venirea serii. Au fost cozi uriașe până târziu în noapte, pentru că șoferii au ținut morțiș să scape de noroiul așezat pe mașini.
Un oficial de rang înalt din Hamas a declarat pentru AP că grupul islamist militant este dispus să accepte un armistițiu de cinci ani sau mai mult cu Israelul.
O femeie din Portland a câștigat 1 milion de dolari după ce a găsit un bilet de loterie ascuns într-o caserolă. Femeia avea obiceiul de a cumpără mai multe bilete, pe care le depozita acolo, însă uita să verifice dacă a câștigat sau nu.
O fetiţă de nici doi ani a murit după ce a ingerat biluţe magnetice. Familia fetiţei este din România, dar este stabilită de 12 ani în Germania.
Zona Demilitarizată (DMZ) dintre Coreea de Sud şi Coreea de Nord, intens apărată militar şi monitorizată de Comandamentul ONU, este locul în care merg lideri mondiali, dar şi peste jumătate de milion de turişti pe an.
Doi cai care s-au dezlănțuit pe străzile din Londra după ce au fost „speriați de constructori care mutau moloz” sunt în „stare gravă”.
Un polițist din Maramureș, verificat la intrarea în tură, a fost depistat pozitiv la droguri. Imediat a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Ucrainenii vor primi în orele următoare rachete pentru apărarea aeriană, muniții, vehicule blindate şi armament antitanc.
Un report în valoare de peste 9,25 milioane de lei (1,85 milioane de euro) se înregistrează la Noroc, informează Loteria Română.
Se apropie vacanța de Paște a elevilor. Potrivit programului anunțat de MInisterul Educației, elevii vor avea vacanță în Săptămâna Patimilor și se vor întoarce la școală în a treia zi de Paște.
Un student de la Cambridge a fost torturat până la moarte deoarece a fost confundat cu un spion străin în Cairo, în 2016.
Parchetul European efectuează joi percheziţii în mai multe locaţii din judeţul Brăila, în cadrul unei anchete privind o fraudă de peste o jumătate de milion de euro cu fonduri pentru agricultură, produsă de un funcţionar şi familia sa.