Cine este al doilea investitor de la Imperiul Leilor. Conduce o afacere de 16 milioane de euro

Cristina Bâtlan

Imperiul Leilor revine, la PRO TV, cu un nou sezon. Oameni de afaceri puternici își vor asuma rolul de investitori și vor susține business-uri la început de drum, dar vor încerca și să le arăte tinerilor antreprenori că dificultățile în afaceri pot fi depășite.

Al doilea leu care intră în Imperiul Leilor este Cristina Bâtlan, fondatoarea brandului de încălțăminte Musette.

Cristina Bâtlan este o leoaică prietenoasă, zâmbitoare, empatică, puternică, dar agilă în fața celorlalți lei atunci când propunerile i se potrivesc profilului ei. A intrat în lumea afacerilor la 19 ani, când și-a dat seama că nu va profesa ca avocat. A renunțat la cursurile Facultății de Drept si alături de Roberto Bâtlan a început să dezvolte o afacere cu materiale textile. De-a lungul anilor, și-au dat seama că business-ul lor trebuie să se dezvolte și au pus bazele grupului Musette – cel mai important brand românesc de încălțăminte. Musette are o echipa de peste 500 de membri, două fabrici, 28 de magazine în țară și străinătate și o cifră de afaceri de peste 16 de milioane de euro.

Despre prezența în show-ul Imperiul Leilor, Cristina Bâtlan spune că o privește ca pe o oportunitate de a întâlni tineri cu idei noi. ”Aș vrea să investesc într-o companie sau afacere în care nu ar trebui să mă preocup neaparat de bunul mers, ci să vin ca business angel, să întâlnesc oameni care știu cum se face lucrul acesta și să-l facă bine. Mă reinventez permanent, așadar, am nevoie de inspirație în business-ul meu actual, dar și în viața mea de zi cu zi”, a spus fondatoarea Musette.

Citește și
imperiul leilor
„Imperiul Leilor” revine la Pro TV. Cine este primul investitor din sezonul 2

Cristina Bâtlan are un mesaj și pentru cei care vin în emisiune să găsească finanțare pentru visul lor: ”Le-aș sugera să fie pragmatici, să încerce să-și pună la punct planul de afaceri, să-și cunoască cifrele. Mi-aș dori să avem în față oameni și poveștile lor, povești adevărate. Mă preocupă tendințele în zona de lifestyle, sănătate, mediu și sustenabilitate. În materie de trenduri sunt foarte la curent cu ce se întâmplă la nivel mondial. Mi-ar plăcea să fiu invitată într-o afacere în domeniu, să mă implic precum o fac în propria mea companie”, a spus aceasta.

PRO TV pregătește noul sezon Imperiul Leilor, show-ul adresat celor care au deja un business sau o idee cu potențial și își doresc să-și vadă visul finanțat, va fi în curând, la PRO TV.

Despre Imperiul Leilor

Imperiul Leilor este o emisiune adresată celor care vor să se lanseze în lumea afacerilor. Tinerii antreprenori au șansa să-și prezinte ideile și afacerile în fața unor investitori de calibru. Emisiunea are la bază un format de televiziune produs cu succes în peste 30 de țări: Statele Unite ale Americii, Germania, Spania, Portugalia, Japonia, Australia sau Israel. Peste tot, această emisiune a revigorat lumea antreprenoriatului și a transformat visele în realitate.

Imperiul Leilor – Investeşte în tine!
 
Citește și...
Cristina Bâtlan, fondatoarea Musette, despre cum a creat un brand internațional şi de ce s-a distrus industria modei la noi
Cristina Bâtlan, fondatoarea Musette, despre cum a creat un brand internațional şi de ce s-a distrus industria modei la noi

Cristina Bâtlan, fondatoarea Musette și noul jurat de la „Imperiul Leilor”, a explicat în emisiunea "Interviurile lui Vitalie" cum poţi să creezi un brand internațional în România și de ce s-a prăbușit industria de modă românească.

„Imperiul Leilor” revine la Pro TV. Cine este primul investitor din sezonul 2
„Imperiul Leilor” revine la Pro TV. Cine este primul investitor din sezonul 2

Imperiul Leilor revine la PRO TV cu un nou sezon și aduce în prim plan investitori puternici, care își asumă rolul de a inspira și a oferi speranță în vremuri confuze tinerilor antreprenori.

Mohammad Murad, după ce a bătut palma pentru 2 milioane €: „E cea mai ieftină investiție din ultimii 5 ani

Imperiul Leilor. Cine e Alexandru Ion, tânărul care și-a transformat pasiunea pentru jocuri în afacere profitabilă

Ce spune tânărul care a vrut 3 milioane de euro din partea Leilor
Ce spune tânărul care a vrut 3 milioane de euro din partea Leilor

"M-am uitat la emisiune de două ori și mi-a plăcut foarte mult, de-asta am vrut și eu să particip."

Recomandări
Polonia acceptă sistemele Patriot germane pe teritoriul său, după mai multe ezitări. Bateriile, extrem de contestate de Rusia
Polonia acceptă sistemele Patriot germane pe teritoriul său, după mai multe ezitări. Bateriile, extrem de contestate de Rusia

Polonia a anunţat, marţi, că va accepta pe teritoriul său sistemele de apărare antiaeriană Patriot oferite de Germania, pe care anterior a sugerat să fie transferate în Ucraina.

Senatorul american democrat Warnock câştigă în turul doi la alegerile din Georgia
Senatorul american democrat Warnock câştigă în turul doi la alegerile din Georgia

Senatorul american democrat Raphael Warnock a câştigat, marţi, în turul doi din Georgia.

Ultima imagine cu actrița Kirstie Alley în viață. Ce mesaj înduioșător transmitea vedeta
Ultima imagine cu actrița Kirstie Alley în viață. Ce mesaj înduioșător transmitea vedeta

Ultima imagine cu actrița Kirstie Alley în viață. Ce mesaj înduioșător transmitea vedeta