Arnold Schwarzenegger spune că raiul este o fantezie: „Nu ne vom mai revedea după ce murim”

Arnold Schwarzenegger
Getty

Actorul Arnold Schwarzenegger, fost guvernator al statului american California, vorbeşte cu multă sinceritate despre încercările şi dificultăţile din viaţa sa într-un nou documentar în trei părţi, "Arnold", informează site-ul revistei People.

În acelaşi documentar, starul american de origine austriacă a vorbit şi despre ceea ce înseamnă pentru el raiul şi moartea.

Actorul de 75 de ani a abordat aceste teme după ce colegul său de breaslă Danny DeVito, în vârstă de 78 de ani, i-a adresat o întrebare despre viitor, în timpul unui conversaţii publicate în Interview Magazine, transmite Agerpres.

"Asta îmi aduce aminte de o întrebare pe care mi-a adresat-o Howard Stern: 'Spuneţi-mi, domnule guvernator, ce se întâmplă cu noi după ce murim?'. I-am spus: 'Nimic. Vei fi la doi metri sub pământ. Oricine îţi spune altceva e un mincinos'", a răspuns Arnold Schwarzenegger.

"Nu ştim ce se va întâmpla cu sufletul şi cu toate acele lucruri spirituale, în care eu nu sunt un expert, dar ştiu că trupul, aşa cum ne vedem acum între noi, nu ne vom mai revedea niciodată în acest fel", a continuat starul hollywoodian.

Deşi a recunoscut că moartea este un subiect cu care nu se simte confortabil, fostul campion de culturism a declarat că raiul, după părerea sa, reprezintă "o fantezie".

"Când oamenii îşi spun 'îi voi revedea în rai', sună bine, însă realitatea este că nu ne vom mai revedea după ce murim. Asta este partea tristă. Ştiu că unii oameni se simt confortabil cu subiectul morţii, nu însă şi eu", a adăugat actorul american.

Dezvăluind că a pierdut "15 prieteni în ultimii 20 de ani" din industria culturismului, Arnold Schwarzenegger a dezvăluit că i-a acordat raiului o nouă definiţie.

"Pentru mine, raiul este locul în care eu plasez o persoană pe care o iubesc foarte mult, care este amabilă, generoasă, care a avut un impact în viaţa mea şi în vieţile altor oameni. Îi păstrez într-un loc din mintea mea, ca şi cum ar sta în primul rând al tuturor prietenilor pe care i-am avut. Şi mereu ai un sentiment plăcut atunci când te gândeşti la ei", a adăugat starul.

Potrivit sinopsisului oficial, acest serial documentar "prezintă parcursul lui Arnold Schwarzenegger de la o localitate rurală din Austria până la cele mai înalte eşaloane ale visului american" şi conţine interviuri acordate de acesta alături de "prieteni, duşmani, colegi de distribuţie şi observatori".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Gigi Becali, păcălit de turci! De ce nu va plăti Galatasaray milionul în plus cerut de patronul FCSB pe Moruțan
FOTO | Gigi Becali, păcălit de turci! De ce nu va plăti Galatasaray milionul în plus cerut de patronul FCSB pe Moruțan
Citește și...
Cynthia Elisoa, tânăra din Madagascar care și-a găsit jumătatea în Moldova, și impresionat antrenorii de la „Vocea României”
Cynthia Elisoa, tânăra din Madagascar care și-a găsit jumătatea în Moldova, și impresionat antrenorii de la „Vocea României”

Cynthia Elisoa are 30 de ani și vine din Chișinău. Tânăra s-a născut în Madagascar, dar la vârsta maturității a cunoscut un cetățean moldovean de care s-a îndrăgostit și a decis să se stabilească în Republica Moldova.

David Beckham face publică o filmare în care-și sărută pe gură fiica de 12 ani. Gestul care i-a dezgustat fanii VIDEO
David Beckham face publică o filmare în care-și sărută pe gură fiica de 12 ani. Gestul care i-a dezgustat fanii VIDEO

David Beckham și-a sărutat pe gură fiica în vârstă de 12 ani, în timp ce copila îl machiază înainte de show-ul de modă susținut de Victoria la Paris. Gestul său a stârnit ample dezbateri între fanii săi, unii catalogându-l drept ”dezgustător”.

Kim Kardashian, aşa cum nu ai mai văzut-o. Cum a fost surpinsă de paparazzi. FOTO
Kim Kardashian, aşa cum nu ai mai văzut-o. Cum a fost surpinsă de paparazzi. FOTO

Kim Kardashian a fost văzută purtând un look inspirat de filmul Barbie, în timp ce a ieșit la plimbare, joi în New York City.

Recomandări
Drogul de 50 de ori mai mortal decât heroina care invadează Europa. „Noroc că l-am tras cu cocaină, aia m-a ținut în viață”
Drogul de 50 de ori mai mortal decât heroina care invadează Europa. „Noroc că l-am tras cu cocaină, aia m-a ținut în viață”

„Europa trebuie să se pregătească pentru o invazie de fentanil”, avertizează Comisia Europeană. Drogul, mai puternic de 50 de ori decât heroina, care a omorât până acum zeci de mii de oamenii, se produce deja în țările Uniunii Europene.  

Pachetul de măsuri fiscale afectează parțial Pilonul 2 de Pensii. Unii angajați vor avea pensia mai mică, dacă nu vor alege
Pachetul de măsuri fiscale afectează parțial Pilonul 2 de Pensii. Unii angajați vor avea pensia mai mică, dacă nu vor alege

Pachetul de măsuri fiscale afectează parțial pilonul 2 de pensii. Angajații din IT ar urma să nu mai plătească automat pentru pensia privată, obligatorie din salariul lor brut. Iar acești bani sunt investiți și înmulțiți în timp.

O persoană misterioasă a dat târcoale trupului lui DJ Lalla. Detaliul care ridică semne de întrebare privind decesul
O persoană misterioasă a dat târcoale trupului lui DJ Lalla. Detaliul care ridică semne de întrebare privind decesul

Noi informații apărute în cazul sfârșitului tragic al Laurei Roșca, zisă și DJ Lala, adâncesc misterul morții artistei. O cameră de supraveghere din zona în care a fost descoperită tânăra a surprins o persoană suspectă. Poliția încearcă să o identifice.