Romania, te iubesc! Lacrimi pe paine
Ce le daruim copiilor nostri? Este o problema la care ar trebui sa ne gandim in fiecare zi. In Ocna Sibiului, intr-o cocioaba murdara, o familie traieste de pe-o zi pe alta. Patru copii sunt crescuti in conditii greu de imaginat.
Acum trei ani mancau pita goala, acum mananca biscuiti cu apa. O poveste sfasietoare despre conditia unei familii de la marginea societatii.
Ce este mai important, dragostea parinteasca pe burta goala sau confortul material lipsit de parintii naturali? O tema de reflectie pentru noi, toti cei care am putea face ceva pentru cei de langa noi.
Imaginile prezentate de ProTV in 2007 au induiosat o tara intreaga. La marginea statiunii Ocna Sibiului, intr-un decor de ev mediu, cateva familii incearcau sa supravietuiasca.
Oli isi crestea copiii asa cum putea si credea de cuviinta, tarandu-i dupa ea peste tot, in cautare de hrana. Barbatul plecat la cersit in Spania uitase sa trimita ceva si acasa, daca acasa se putea numi bordeiul fara adresa, murdar, rece, mic cat o cusca, mirosind cumplit si, mai ales, intunecos ca un mormant.
La prima vedere, situatia la Ocna pare sa se fi schimbat in bine. Cateva casute noi au rasarit in fata bordeielor dupa ce oamenii au fost la cersit, in Spania. Sotul lui Oli s-a intors acasa, au mai facut un copil. Acum au patru.
Aflam insa ca nu pentru toata lumea cersitul in Spania a insemnat si o viata mai buna pentru copiii. Familia Ghera e la fel. Desi Ion a fost plecat in Spania, nu a adus acasa nimic. A plecat sarac si s-a intors cu saracie. Mama e acum cu bebelusul in sat. Tatal recunoaste ca sunt la cersit. De copiii cei mari spune ca sunt la scoala. Doar Adela, care are 4 ani, este acasa cu tatal ei. Acolo, in cocioaba din Ocna Sibiului, si papusile sufera de saracie.
Nascuti in zodii nefaste, veniti pe lume la marginea societatii. O comunitate care isi cerseste dreptul la ziua de maine si care a depins dintotdeauna de mila altora. Copiii inca nu o stiu, dar, in ciuda afectiunii parintilor, sunt pur si simplu o sursa de venit. Unelte de cersit de la oameni si de la stat. A recunoscut-o Oli acum trei ani, o recunoaste si sotul, acum.
Solutia de a-i da spre adoptie este refuzata de parinti, chiar daca au facut-o altii inaintea. Vecina de deal, care traieste tot in grota de huma si care a realizat ca micutii ei au alte sanse. Au fost dati in plasament in urma cu cativa ani. Acum trei ani traia la fel. De pe-o zi pe alta. Si-a dat insa seama ca nu poate oferi nimic.
Intre drama parintilor ce nu se pot desprinde de copii si situatia materiala precara sta neputinta de a recunoaste dreptul la un trai omenesc. Un cerc bolnav. Nu se pot desprinde de copii din dragoste, dar in acelasi timp aceasta dragoste parinteasca ii tine pe cei mici flamanzi si lipsiti de orice posibilitati de viitor.
Asa ca se chinuie si acum, fara ajutor, fara speranta, fara planuri. Cei mici invata de la parinti doar disperarea si neputinta de a gasi o cale care sa-i salveze de la un destin previzibil.
Deocamdata, Dumnezeu a fost bun, i-a tinut sanatosi. Societatea insa e neputincioasa. Langa ei, intr-o alta coliba stau alti 6 copii, ai caror parinti traiesc tot din alocatia minorilor. Autoritatile dau din umeri. Desi nu e nevoie de anchete sociale sofisticate care sa demonstreze mizeria in care traiesc, nimeni nu ia concret nicio masura.
Dar se poate observa cum in maghernita de la marginea satului cresc patru copii, patru suflete. Noi insa ne ambitionam sa credem ca peste trei ani n-o sa-i gasim tot acolo. Nu in aceeasi mizerie si lipsa de posibilitati, cu un maine incert, fara nici o raza de speranta.
