Medicul din București ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente care apoi a murit poate da din nou consultaţii

62429689

Medicul anchetat după ce ar fi uitat o compresă în abdomenul unei paciente care a făcut septicemie şi a murit a contestat măsura preventivă şi restricţiile impuse iar instanţa a decis, joi, că poate da consultaţii, dar nu poate opera.

„Soluţia pe scurt: admite contestaţia formulată de către contestatorul inculpat Gogescu Gabriel împotriva încheierii pronunţate în data de 10.06.2024 (...). Desfiinţează în parte încheierea penală contestată şi rejudecând, modifică obligaţia instituită în sarcina inculpatului (...) în sensul că dă posibilitatea acestuia să desfăşoare consultaţii în calitate de medic în clinica privată Gral Medical, menţinând interdicţia în privinţa desfăşurării activităţii de chirurgie. Menţine celelalte dispoziţii ale încheierii penale contestate", se arată în decizia de joi a Tribunalului Dâmboviţa.

În urmă cu trei zile, Judecătoria Târgovişte a decis înlocuirea arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar şi a impus mai multe obligaţii, printre care şi restricţia de a profesa.

IPJ Dâmboviţa a anunţat luna trecută că poliţiştii au efectuat percheziţii la o unitate medicală din Bucureşti şi la domiciliul unui medic de 69 de ani din Voluntari, în cadrul unei anchete care îl vizează pe un doctor care a operat o femeie din localitatea Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la septicemie şi decesul femeii. IPJ Dâmboviţa anunţa, la acel moment, că medicul este cercetat pentru ucidere din culpă.

„Din investigaţiile efectuate s-a stabilit că, la data de 5 decembrie 2022, bănuitul, în timp ce ar fi efectuat o intervenţie chirurgicală în zona abdomenului, ar fi uitat o compresă care ar fi condus la dezvoltarea unei septicemii şi, ulterior, la decesul pacientei, o femeie de 73 de ani, din Dragomireşti", mai anunţa, la acel moment, IPJ Dâmboviţa.

Citește și
Decizie definitivă ÎCCJ: Horațiu Potra rămâne în arest preventiv, iar fiul și nepotul său, în arest la domiciliu
Decizie definitivă ÎCCJ: Horațiu Potra rămâne în arest preventiv, iar fiul și nepotul său, în arest la domiciliu

Articol recomandat de sport.ro
Gimnasta cu 10 pe linie la școală a devenit „regină” la bârnă: „Iubesc ceea ce fac”
Gimnasta cu 10 pe linie la școală a devenit „regină” la bârnă: „Iubesc ceea ce fac”
Citește și...
Decizie definitivă ÎCCJ: Horațiu Potra rămâne în arest preventiv, iar fiul și nepotul său, în arest la domiciliu
Decizie definitivă ÎCCJ: Horațiu Potra rămâne în arest preventiv, iar fiul și nepotul său, în arest la domiciliu

Mercenarul Horaţiu Potra rămâne în arest preventiv, iar fiul şi nepotul său în arest la domiciliu, a decis, miercuri, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a respins contestaţiile celor trei. Decizia este definitivă.

Instanţa admite cererea de reabilitare judecătorească a lui Nuţu Cămătaru. Decizia nu este definitivă
Instanţa admite cererea de reabilitare judecătorească a lui Nuţu Cămătaru. Decizia nu este definitivă

Curtea de Apel Bucureşti a admis, miercuri, cererea de reabilitare judecătorească, depusă în 6 martie 2025 de Ion Balint, cunoscut sub numele de Nuţu Cămătaru. 

Caz revoltător în Prahova. Un adolescent, judecat pentru viol,  ar fi încercat să intimideze victima și martorii din proces
Caz revoltător în Prahova. Un adolescent, judecat pentru viol, ar fi încercat să intimideze victima și martorii din proces

Caz revoltător în Prahova. Un adolescent de 17 ani, judecat pentru viol și șantaj, ar fi încercat să intimideze victima și martorii din proces pentru a scăpa de acuzații.

Recomandări
ISW: Putin se simte amenințat de propriul regim. Decretul prin care încearcă să se pună la adăpost
ISW: Putin se simte amenințat de propriul regim. Decretul prin care încearcă să se pună la adăpost

Vladimir Putin se simte amenințat din interiorul propriului regim, motiv pentru care a trecut în subordinea armatei două instituții majore de securitate ale Rusiei, apreciază Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Robert Negoiță a scăpat de controlul judiciar și poate reveni la Primăria Sectorului 3. Decizia instanţei este definitivă
Robert Negoiță a scăpat de controlul judiciar și poate reveni la Primăria Sectorului 3. Decizia instanţei este definitivă

Tribunalul Bucureşti a admis joi o plângere formulată de primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, şi a dispus revocarea măsurii controlului judiciar în dosarul legat de construirea fără avize legale a unor străzi peste conducte de gaze.

Piața auto din România explodează: 110.000 de mașini electrice și hibride vor fi înmatriculate în 2026. Vedetele anului
Piața auto din România explodează: 110.000 de mașini electrice și hibride vor fi înmatriculate în 2026. Vedetele anului

Sunt tot mai multe mașini prietenoase cu mediul pe străzile României, iar în acest an înmatriculările vor atinge un nivel record, de 110.000 de unități.