Cine este românul care a spionat pentru Rusia. Politicianul arestat pentru trădare urmărea obiective militare NATO din Tulcea

×
Publicitate

Un român a fost arestat pentru acuzația că a spionat pentru Rusia obiective militare din Tulcea, care aparțin armatei române sau NATO.

Suspectul este din Ploiești și a vrut să candideze la primărie anul acesta. Alexandru Piscan este acuzat de trădare.

Curtea de Apel București a decis, joi seară, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Alexandru Piscan pentru trădare în formă continuată.

Tânărul politician este acuzat că începând din anul 2022 ar fi supravegheat unele obiective militare românești sau aparținând NATO, amplasate în proximitatea municipiului Tulcea. A colectat informații cu caracter militar, a făcut fotografii cu tehnică militară de luptă și deplasarea personalului în zona de graniță cu Ucraina, pe care le-ar fi transmis către diplomați din cadrul ambasadei Rusiei din România.

Ancheta în acest caz este făcută de procurorii DIICOT care i-au percheziționat casa lui Alexandru Piscan și au ridicat mai multe probe.

La strângerea probelor pentru infracțiunea de trădare au participat și ofițeri SRI, polițiști ai Direcția Operațiuni Speciale, dar și ofițeri militari din cadrul Direcției Generale de Informații a Apărării din cadrul Ministerului Apărării.

Conform datelor oferite chiar de el pe conturile de social media, Alexandru Piscan a aboslivit o facultate privată, este din Ploiești însă locuiește în București. Anul acesta a candidat pentru a doua oară ca independent pentru Primăria Municipiului Ploiești, însă în urmă cu câteva luni își anunțase retragerea.

Articol recomandat de sport.ro
"Dă-o naibii de treabă!" David Popovici, efervescent după calificarea în finala de la 200 m: "Mâine, bubuială!"
"Dă-o naibii de treabă!" David Popovici, efervescent după calificarea în finala de la 200 m: "Mâine, bubuială!"
Citește și...
Fostul șef al SRI Florian Coldea, la DNA. Surse: Este suspect într-un dosar de trafic de influență

Generalul în rezervă Florian Coldea, fostul șef al Serviciului Român de Informații, a fost chemat la sediul DNA.  

Dosarul azilelor groazei a ajuns abia după un an la tribunal. Frații Godei și 28 de suspecți, trimiși în judecată

După aproape un an de cercetări, dosarul azilelor groazei din Ilfov a fost trimis în judecată. 30 de suspecți, între care și proprietarii firmelor care adminsitrau căminele, vor fi judecați pentru trafic de persoane.  

Alina Gorghiu, după transferul judecătoarei din dosarul 2 Mai: Este o uşurare că această procedură îşi va urma cursul fără ea

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a făcut precizări în legătură cu transferul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, din dosarul accidentului 2 Mai, de la Judecătoria Mangalia la Judecătoria Constanţa.

Recomandări
Economia României, pe minus în prima jumătate a anului 2026. PIB-ul s-a contractat cu 0,8%

În primul semestru din 2026, PIB-ul României s-a redus cu 0,8% comparativ cu perioada similară din 2025, pe seria brută. Pe seria ajustată sezonier, scăderea a fost de 1,6%.

Scandal în Costinești. Turiștii s-au certat cu jandarmii, pentru că nu i-au lăsat să intre pe plaja unde a fost găsită drona

Autoritățile au ridicat, pentru expertiză, drona aeriană, găsită joi în vecinătatea unui dig, în Costinești. Aparatul de zbor a ajuns în mare și a plutit în derivă, până la 15 metri distanță de mal.

Vom avea temperaturi ridicate cel puțin până la jumătatea lunii septembrie. Când vor crește șansele de ploaie

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat estimările pentru următoarele patru săptămâni (17 august – 14 septembrie 2026), realizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF).