Cazul Caracal. Gheorghe Dincă, condamnat definitiv la 30 de ani de închisoare

×
Codul embed a fost copiat

Curtea de Apel Craiova a decis, marţi, în cazul Caracal, condamnarea definitivă a inculpatului Gheorghe Dincă, la 30 de ani de închisoare, conform Agerpres.

Potrivit deciziei instanţei, Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile formulate de părţile civile Măceşanu Tudoriţa Mariana şi Măceşanu Ion, împotriva sentinţei penale nr. 134 din data de 23.09.2022, pronunţate de către Tribunalul Olt în dosarul nr. 54/104/2020, şi a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Direcţia Teritorială Olt şi părţile civile Mocanu (fost Melencu) Monica Georgeta, Iordache Stelian, Ciobanu (fostă Iordache) Cătălina Constanţa, Negroiu Roxana Ionelia împotriva aceleiaşi sentinţe.

„Desfiinţează în parte sentinţa penală nr. 134 din data de 23.09.2022, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 54/104/2020 şi rejudecând: Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 30 de ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi şi pedepsele accesorii aplicate inculpatului Dincă Gheorghe în pedepsele componente pe care le repune în individualitate. În baza art. 396 alin. 1 şi 2 C. proc. pen. condamnă inculpatul Dincă Gheorghe la pedeapsa de 30 de ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat", se menţionează în decizia Curţii de Apel Craiova.

Instanţa a majorat pedeapsa aplicată inculpatului Risipiţeanu Ştefan, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, de la 7 ani închisoare la 12 ani închisoare. "În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.p. şi art. 72 C.p., pentru ambii inculpaţi, deduce în continuare măsura arestării preventive de la data de 23.09.2022 la zi", se mai spune în decizia de marţi a Curţii de Apel Craiova, care este definitivă.

Pe 15 ianuarie 2020 a fost înregistrat la Tribunalul Olt rechizitoriul trimis de DIICOT prin care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpaţi din cazul "Caracal", Gheorghe Dincă (pentru infracţiunile de trafic de persoane, trafic de minori, viol - două fapte, omor calificat - două fapte, profanare de cadavre - două fapte) şi Ştefan Risipiţeanu (pentru infracţiunea de viol).

Citește și
gheorghe dinca - 1
Sentință record în cazul lui Gheorghe Dincă, „monstrul din Caracal". Pedepse cumulate de 108 ani | FOTO
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Tribunalul Olt a hotărât, în 23 septembrie 2022, ca Gheorghe Dincă să execute pedeapsa maximă de 30 de ani de închisoare, din care să fie dedusă perioada reţinerii şi arestării preventive. El a fost reţinut pe 27 iulie 2019 şi apoi arestat preventiv.

Ştefan Risipiţeanu fusese condamnat, de Tribunalul Olt, la pedeapsa de şapte ani de închisoare pentru viol faţă de victima Luiza Melencu.

Totodată, instanţa Tribunalului Olt îl obligase pe Gheorghe Dincă la plata unor daune morale de 500.000 euro faţă de mama Alexandrei Măceşanu şi a unor daune morale de 100.000 către mama Luizei Melencu şi o altă persoană din familia fetei, precum şi la daune morale de 10.000 de euro faţă de o altă parte civilă din dosar. Dincă a fost obligat şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum total 750.000 lei, din care suma de 744.129,55 lei în timpul urmăririi penale.

Instanţa Tribunalului Olt mai dispusese confiscarea butoiului în care are au fost arse corpurile victimelor.

Gheorghe Dincă, acuzat că le-a ucis pe Luiza Melencu şi Alexandra Măceşanu în locuinţa sa din Caracal

La începutul anchetei DIICOT, Gheorghe Dincă a susţinut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani, pe data de 25 iulie 2019 şi, ulterior, i-a incinerat corpul într-un butoi din curtea casei sale. De asemenea, el a afirmat că a ucis-o şi pe Luiza Melencu, de 18 ani, dispărută în luna aprilie 2019, iar resturile corpului le-ar fi aruncat la marginea unei păduri de lângă Caracal.

Ulterior, el şi-a schimbat declaraţia, în sensul că nu ar fi ucis-o pe Luiza Melencu, iar fata ar fi fost luată din casa lui de alte persoane.

În urma unei expertize ADN efectuate de INML s-a stabilit că fragmentele osoase găsite în cenuşa din butoiul metalic de la domiciliul lui Gheorghe Dincă aparţin Alexandrei Măceşanu, cu o probabilitate de 99,93%.

INML a efectuat o altă expertiză a fragmentelor osoase descoperite lângă o pădure din Caracal, însă specialiştii nu au reuşit să stabilească cui aparţine ADN-ul. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Gheorghe Dincă ar putea ieși din închisoare mai devreme. După cât timp poate fi liber
Gheorghe Dincă ar putea ieși din închisoare mai devreme. După cât timp poate fi liber

Gheorghe Dincă, autorul crimelor din Caracal și cel care a înspăimântat România, a fost condamnat, în primă instanță, la 30 de ani de închisoare.    

Sentință record în cazul lui Gheorghe Dincă, „monstrul din Caracal
Sentință record în cazul lui Gheorghe Dincă, „monstrul din Caracal". Pedepse cumulate de 108 ani | FOTO

După mai bine de trei ani, Tribunalul Olt a stabilit vineri sentința în teribilul caz de la Caracal, care a îngrozit o țară întreagă.

Trei ani de la cazul Caracal. Care este stadiul dosarului
Trei ani de la cazul Caracal. Care este stadiul dosarului

Pe 26 iulie se împlinesc trei ani de la apariția informațiilor șocante în cazul Caracal, când Alexandra Măceșanu suna la 112. Gheorghe Dincă încă nu a fost condamnat.

Care e pedeapsa maximă pe care o poate primi Gheorghe Dincă
Care e pedeapsa maximă pe care o poate primi Gheorghe Dincă

La trei ani de la cazul Caracal, Gheorghe Dincă, judecat pentru răpirea şi uciderea Alexandrei Măceşanu și a Luizei Melencu, şi-ar putea afla sentinţa pe 12 august, a anunţat Tribunalul Olt.  

Final de proces pentru Gheorghe Dincă. De ce nu poate fi condamnat pe viață pentru crimele din Caracal
Final de proces pentru Gheorghe Dincă. De ce nu poate fi condamnat pe viață pentru crimele din Caracal

Procesul lui Gheorghe Dincă, individul judecat pentru uciderea a două adolescente la Caracal, în 2019 a ajuns la final. Procurorul a cerut o condamnare de 30 de ani de închisoare.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.