Alfabetizarea matematică în România: 36% dintre elevi nu pot rezolva „probleme reale”. „Pare că se rupe ceva la gimnaziu”

×
Codul embed a fost copiat

Mai mult de o treime dintre elevii români nu pot folosi ce au învățat la matematică în probleme care mimează situații reale. Este concluzia dură a primului raport național de alfabetizare matematică.

Acesta arată și deprecierea majoră a rezultatelor la teste, din clasa a cincea până la sfârșitul liceului.

Ministrul Educației crede că lecțiile abstracte, făcute în grabă, le creează copiilor o reacție de respingere și așteaptă de la profesorii de „științe reale”, să conecteze materia la exemple din viața curentă.

Problemă: Într-o săptămână la loto este extras numărul 3. Ce șanse sunt ca săptămâna următoare să fie extras numărul 3? Mai mari, mai mici sau egale?

Citește și
elevi A doua sansă
Școlile în care elevii de clasa I au colegi și de 50 de ani. ”Nu am fost deloc la școală”

Răspunsul corect e că șansele să obții același număr sunt egale, de fiecare dată.

Această soluție a fost ratată de 92% dintre respondenții primei testări a alfabetizării numerice, în care au intrat peste 9.700 de elevi români. La nivel general, proporția analfabetismului numeric printre elevi este de 36%.

15% au chiar dificultăți importante în a rezolva probleme care țin atât de ce au învățat la școală, cât și de aplicarea informațiilor în viața curentă. Asta înseamnă că, pe termen lung, nu pot evolua academic, de pildă să urmeze o facultate, și nici nu pot dezvolta o carieră și abilități de valoare pe piața muncii.

Dragoș Iliescu, co-autorul raportului: „La finalul claselor primare, România stă mult mai bine decât ne-am aștepta. Pare că se rupe ceva la gimnaziu și să se accelereze la liceu. Plecau de la un analfabetism funcțional de 20-25% și ajungem la aproape la 50% în liceu, cu un reviriment în clasele a XI-a și a XII-a, probabil motivat de atenția suplimentară pe care o dau elevii bacalaureatului care va să vie”.

Daniel David, ministrul Educației: „Ce facem aici, dăm mai multe ore de matematică? Eu cred că, în sistemul actual, cu mai multe ore de matematică, nu câștigăm nimic! Profesorii buni de matematică ar trebui să vină să ne propună o regândire a modului cum facem matematică la liceu”.

Iată încă o problemă, cu „miez” în algebra de clasa a patra. Luăm rețeta unei prăjituri cu 6 ouă.

Deschideți frigiderul și constatați că aveți 5 ouă. Cum procedați? 

Elev: „Reducem din fiecare cantitate”.

Elev: „Regula de trei simplă”. 

Performanța acestei clase a doua de mate-info e peste media națională, dar sunt și într-un oraș mare. Cei mai importanți factori care trag în jos performanța matematică sunt mediul de proveniență și statutul economico-social.

În mediul rural, unde sunt și cele mai sărace familii, iar instruirea părinților e slabă, aproape 60 % dintre elevi au scoruri mediocre. Culmea, pregătirea profesorului de la clasă și meditațiile influențează foarte puțin rezultatele testelor.

Contează enorm și „frica” de matematică ori - dimpotrivă- încrederea copilului că se descurcă la teste.

Daniela Vasile, profesoară de matematică: „Am văzut lecții care încep așa - definiție! Dreapta este mulțimea numerelor... scrie pe tablă și copilul în caiet. De aici vine această anxietate a elevului”.

Rezultatele testării sunt similare la băieți și la fete, la fel ca la toate testările internaționale.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
FOTO “Mi s-au oferit 200.000 de euro pe lună pentru a deveni escortă de lux”. Ce s-a întâmplat cu una dintre cele mai de succes sportive
Citește și...
Bernie Sanders, atacat după ce a apărat o parte din moştenirea dictatorului Fidel Castro
Bernie Sanders, atacat după ce a apărat o parte din moştenirea dictatorului Fidel Castro

Bernie Sanders, favorit în cursa pentru învestitura democrată pentru alegerile prezidenţiale americane, a fost luni ţinta unor atacuri după ce a apărat o parte din moştenirea dictatorului cubanez Fidel Castro, potrivit AFP.

Școlile în care elevii de clasa I au colegi și de 50 de ani. ”Nu am fost deloc la școală”
Școlile în care elevii de clasa I au colegi și de 50 de ani. ”Nu am fost deloc la școală”

În 13 ani, peste 170.000 de români, majoritatea cu un trecut tulbure, care i-a împiedicat să meargă la scoală, au primit a doua şansă şi au învăţat să scrie şi să citească.

”100 de ani în 100 de zile”. 1961 - România se află în plin proces de alfabetizare, dar și de îndoctrinare
”100 de ani în 100 de zile”. 1961 - România se află în plin proces de alfabetizare, dar și de îndoctrinare

1961 este anul despre care vorbim astăzi în cadrul campaniei Știrilor Pro TV "100 de ani în 100 de zile".

Avocata lui Adrian Severin:
Avocata lui Adrian Severin: "A ţinut cursuri de analfabetizare cu deţinuţii"

Adrian Severin poate fi eliberat din închisoare, deşi nu a ispăşit decât un sfert din pedeapsa de patru ani de detenţie pe care a primit-o pentru luare de mită şi trafic de influenţă.

Campanie de alfabetizare marca McDonald's: 20 de milioane de carti vor fi puse in Happy Meals. FOTO
Campanie de alfabetizare marca McDonald's: 20 de milioane de carti vor fi puse in Happy Meals. FOTO

Lantul american de fast-food McDonald's va demara o campanie de alfabetizare, in cadrul careia va distribui 20 de milioane de carti alaturi de meniurile Happy Meal in Statele Unite.

Recomandări
A fost ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale din 2025. Deciziile finale vor veni de la CCR
A fost ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale din 2025. Deciziile finale vor veni de la CCR

Cu doar câteva ore înainte de termenul-limită de depunere a candidaturilor la sediul BEC, s-a înscris în cursa pentru Cotroceni și președinta POT, Ana Maria Gavrilă.

”Corupția ucide” și în Serbia. Sute de mii de sârbi au ieșit în stradă, nemulțumiți de ”anii de dictatură și corupție”
”Corupția ucide” și în Serbia. Sute de mii de sârbi au ieșit în stradă, nemulțumiți de ”anii de dictatură și corupție”

350.000 de sârbi - după estimarea organizatorilor - au participat sâmbătă la unul din cele mai mari proteste antiguvernamentale din istoria acestei țări.

Trei dintre cele mai mari agenții de rating la nivel internațional consideră că economia României este foarte nesigură
Trei dintre cele mai mari agenții de rating la nivel internațional consideră că economia României este foarte nesigură

Încă o agenție de rating transmite semnale îngrijorătoare pentru economia României. De data aceasta, este vorba despre Moody's, care a revizuit perspectiva țării noastre de la „stabilă” la „negativă”.