Un medic din Italia i-a vândut badantei românce toate bunurile lui. De ce i-a cerut pe un Porsche Carrera doar 150 de euro

Porsche 911 Carrera RS 2.7 2
iStock

Un chirurg la pensie din Ancona i-a vândut la un preţ de nimic toate bunurile sale româncei care avea grijă de mama sa, pentru a evita plata pensiei alimentare.

Fostul chirurg, în vârstă de 75 de ani, a pus la cale un plan pentru a deveni insolvabil, ceea ce i-ar fi permis să nu le mai plătească pensie alimentară soţiei şi copiilor. Italianul a făcut o vânzare fictivă către badanta româncă ce avea grijă de mama sa şi pe care o considera „un membru al familiei”, potrivit Il Messaggero.

Medicul i-a vândut femeii locuinţa sa din Ancona, descrisă de presa italiană drept „un mega apartament”, pentru 44.000 de euro. Mercedes-ul i l-a dat pentru doar 100 de euro, iar un Porsche Carrera, pe 150 de euro. În acest fel, bărbatul a rămas fără bunuri şi nu a mai fost obligat să-i achite soţiei pensia alimentară, la care avea deja restanţe uriaşe. Banii plătiţi de româncă i-ar fi fost daţi, de altfel, tot de medic, provenind dintr-un cont pe care italianul i-l făcuse încă din 2001.

Cazul a ajuns acum în faţa judecătorilor, după ce fosta soţie a italianului s-a plâns justiţiei. Ea speră să recupereze sumele restante, demonstrând că vânzarea a fost fictivă.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Citește și
sindromul italia
Dramele româncelor care îngrijesc bătrâni în Italia și intră deseori în depresie. ”Îmi spune că e umilitor”
Hanul cu Tei se vinde cu 1,6 milioane€. Clădirea, cumpărată de Ilie Dumitrescu în 2004

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Citește și...
Sindromul Italia: Multe românce devin victimele celor pe care îi îngrijesc. Umilințele prin care trec
Sindromul Italia: Multe românce devin victimele celor pe care îi îngrijesc. Umilințele prin care trec

Puţine românce au cunoştinţe medicale şi mai puţine cunosc limba, atunci când încep să îngrijească bătrâni în casele italienilor.

Dramele româncelor care îngrijesc bătrâni în Italia și intră deseori în depresie. ”Îmi spune că e umilitor”
Dramele româncelor care îngrijesc bătrâni în Italia și intră deseori în depresie. ”Îmi spune că e umilitor”

Campania Știrilor PRO TV „Sindromul Italia" vă prezintă povestea româncelor plecate să îngrijească bătrâni în peninsulă.

De la badante în Italia, româncele ajung la psihiatrie. Specialiștii străini au venit în țară pentru a studia sindromul
De la badante în Italia, româncele ajung la psihiatrie. Specialiștii străini au venit în țară pentru a studia sindromul

Imaginați-vă că vă vedeți familia o dată la 4 ani. Că vă strângeți în brațe copiii după aproape o jumătate de deceniu. În tot acest timp, ei „cresc" în fotografii.

Recomandări
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă
Opoziția austriacă, despre Schengen: Poziția guvernului austriac faţă de extinderea Schengen este ruşinoasă

Opoziţia guvernului Austriei faţă de extinderea spaţiului Schengen prin includerea României şi a Bulgariei este ruşinoasă, incorectă şi ineficientă, a declarat Walter Baier, cap de listă al Partidului Stângii Europene. 

Putin, despre alegerile din Rusia: „O campanie electorală civilizată și în deplină concordanță cu legile”
Putin, despre alegerile din Rusia: „O campanie electorală civilizată și în deplină concordanță cu legile”

Vladimir Putin și-a sărbătorit luni seară victoria electorală în Piața Roșie, înțesată de ruși. Liderul de la Kremlin a marcat cu o baie de mulțime și împlinirea a zece ani de la anexarea ilegală a Crimeei.

Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri
Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri

Peste 1.900 de primării ar fi putut să ia bani europeni prin PNRR pentru înființarea așa-numitelor centre de colectare cu aport voluntar.