Reacția jurnaliștilor francezi la imaginile în care Victor Micula își spală roțile de la Lamborghini cu șampanie
Imaginile cu Victor Micula, fiul cunoscutului om de afaceri Viorel Micula, care își spală roțile mașinii cu șampanie scumpă au ajuns și în presa franceză.
Acesta s-a filmat recent în timp testa „care dintre cele doua șampanii (Moet Chandon și Cristal) spală mai bine roțile de la Lamboghini”. Înregistrarea a fost ștearsă de pe contul de TikTok al lui Victor Micula, însă apare în continuare pe contul de Instagram.
Filmarea a ajuns și în presa franceză, care critică gestul tânărului fiu de milionar.
„În timp ce milioane de oameni din întreaga lume suferă de foame, unii îşi expun bogăţia făcând lucruri foarte şocante. Este cazul acestui om, Victor Micula, fiul unui om de afaceri român al cărui imperiu se ridică la aproape 210 milioane de dolari”, scrie publicația Oh My Mag.
Jurnaliștii francezi scriu spun că imaginile amintesc de cele publicate pe contul de Instagram Rich Kids, unde copiii de milionari își expun averile online.
„Ultima sa postare a geneat foarte multe comentarii, pentru că îl vedem curățând roțile mașinii sale sport, un SUV Lamborghini Urus, cu șampanie - și atenție, nu orice tip, ci faimoasa șampanie Moët & Chandon! Și, de parcă o sticlă nu ar fi suficientă, el a deschis o a doua sticlă de șampanie, numită Cristal”, mai scriu francezii, care precizează că imaginile au adunat peste 180.000 de vizualizări.
Victor Micula a fost pus sub urmărire penală în luna octombrie, alături de patru polițiști din Oradea, care i-ar fi permis, în 2018, să participe la o percheziție, îmbrăcat în uniforma Poliției. De asemenea, oamenii legii i-ar fi dat acestuia acces la baza de date a Poliției Române.
Sursa: StirilePROTV
Etichete: lamborghini, sampanie, Victor Micula,
Dată publicare:
19-11-2020 10:26