Ieșeanul care a ținut un coif vechi de 2.500 de ani în pod nu poate fi recompensat pentru că nu l-a declarat în 72 de ore

×
Codul embed a fost copiat

Ieșeanul care ținea un coif corintic vechi de cel puțin 2.500 de ani în pod nu va putea fi recompensat cu 30% din valoarea tezaurului pentru nu l-a declarat în termen de 72 de ore, conform legii. Artefactul este evaluat la peste 400.000 de euro.

 

Coiful de războinic a fost găsit de bărbatul din comuna ieșeană Alexandru Ioan Cuza în timp ce se scălda în râul Siret în vara anului 2014, iar de atunci l-a ținut în podul casei, până la descinderea polițiștilor din Neamț, scrie Ziarul de Iași.

Interesant este că, potrivit legii, autorii descoperirilor întâmplătoare au dreptul la o recompensă bănească de 30% din valoarea tezaurului, calculată în momentul acordării recompensei, iar în cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepţională, se poate acorda şi o bonificaţie suplimentară de până la 15% din valoarea bunurilor.

Valoarea acestora este stabilită de experţi acreditaţi de Ministerul Culturii, care evaluează bunul de patrimoniu.

Citește și
Descoperire incredibilă la Ierusalim, cu o vechime de circa 2.000 de ani - 6
Descoperire incredibilă la Ierusalim, cu o vechime de circa 2.000 de ani. GALERIE FOTO
Hanul cu Tei se vinde cu 1,6 milioane€. Clădirea, cumpărată de Ilie Dumitrescu în 2004

Coiful corintic de bronz datând din secolul V î.H. a fost evaluat la prima vedere la peste 400.000 de euro, dar este posibil ca valoarea acestuia să fie mult mai mare, data fiind raritatea sa.

Un coif similar a fost vândut cu 200.000 de dolari la New York, acum câțiva ani, dar cel descoperit în Iași se află la o distanță mult mai mare de zona de origine, astfel încât valoarea sa este cel puțin dublă.

Problema ieșeanului este că beneficia de această recompensă, care putea ajunge și la 200.000 de euro, dacă declara descoperirea coifului în termen de 72 de ore.

Iar el spune că a făcut-o, dar polițistul satului nu a știut unde să-l îndrume.

”Am găsit coiful pe la ora 14, apoi în jur de ora 15 am mers la postul de poliţie. Am arătat şefului de post ce am găsit. Acesta mi-a spus că nu nu ştie ce este. I-am dat idea că aş putea duce coiful la muzeul de la Ruginoasa, poate iau vreo răsplată pe el… Ştiam că statul îţi oferă ceva dacă găseşti un lucru de valoare, istoric. Mi-a spus că nu ştie ce să zică. Drept urmare, am dus coiful acasă. L-am pus în pod”, a povestit bărbatul.

Culmea este că la percheziţia casei sale făcută în urmă cu câteva zile s-au prezentat mai mulţi anchetatori, printre ei aflându-se şi şeful de post respectiv.

“I-am reamintit că am fost la el cu coiful. A ridicat din umeri”, a mai spus ieșeanul.

 

Ar fi încercat să-l vândă imediat după ce l-a descoperit

 

Pe de altă parte, polițiștii care se ocupă de caz sunt fermi: bărbatul nu va primi nicio recompensă.

”Avea obligaţia de a declara bunul găsit în 72 de ore. Aşa prevede legislaţia. Artefactul a fost găsit în urma unei autosesizări a Poliţiei Patrimoniu din Neamţ”, a declarat comisarul Vitalie Josanu, din cadrul IPJ Neamţ.

Mai mult, ieșeanul este parte din dosarul penal deschis pe seama coifului corintic. Imagini cu artefactul antic au apărut prima dată pe Facebook în 2014, imediat după ce a fost găsit.

Atunci, un profesor din Roman a aflat din întâmplare de coif și a distribuit poze cu acesta încercând să-i afle valoarea.

Coiful a rămas în podul ieșeanului pentru că acesta nu s-ar fi înțeles pur și simplu la preț cu profesorul din Roman.

În decembrie 2020, un alt pasionat de antichități, tot din Roman, a distribuit din nou imagini cu artefactul vechi de 2.500 de ani, la fel pentru a-i afla valoarea.

Acum au intrat pe fir și polițiștii, care au luat urma tezaurului și au descins la mai multe adrese din Roman și la casa din Iași a bărbatului care l-a găsit.

Coiful a fost predat de IPJ Neamț celor de la Complexul Muzeal Naţional „Moldova” din Iaşi, iar o comisie specială se ocupă acum de restaurarea lui. Ulterior, coiful care face parte din patrimonial național al României, va fi expus la Muzeul de Istorie din incinta Palatului Culturii din Iași.

 

Ce spun experții despre însemnătatea coifului

 

Profesorul universitar Vasile Cotiugă, specialist în arheologie, apreciază că valoarea coifului ar putea ajunge până la 400.000 de euro, dublu faţă de alte coifuri similare de pe site-urile de licitaţie din întreaga lume.

Valoarea este atât de mare, explică profesorul, fiindcă artefactul este într-o zonă în care n-ar trebui să existe în mod normal.

„Valoarea lui creşte pentru că nu este în zona corintiană, este descoperit la o distanţă foarte mare şi implicit valoarea sa este mult mai mare. Dacă pe piaţa antichităţilor s-au vândut astfel de coifuri cu 200.000 de euro, dublaţi suma pentru cel de la Iaşi, pentru că atestă faptul că în zonă, aici, a existat un comerţ cu grecii tocmai din perioada respectivă”, a explicat Vasile Cotiugă

Şi nu doar comerţ, spune acesta. Este atestat şi faptul că războinicii greci au ajuns în această zonă, ceea ce înseamnă că au venit cel mai probabil de la porturile din Marea Neagră şi au discutat în regiunea Iaşului aspecte politice.

Mai mult, luptătorii respectivi este posibil să fi mers ca o gardă a negustorilor greci ce se îndreptau spre zona Brad, la cetatea Zargidava, o cetate getică importantă care a avut legături documentate cu lumea grecească.

„Înseamnă că Siretul a fost o arteră importantă de circulaţie încă de atunci şi de aceea avem descoperiri importante de acolo. Valoarea este cu atât mai importantă pentru noi, istoricii, fiindcă atestă un comerţ într-o perioadă în care - cu adevărat - comunităţile getice din această parte de Est de Carpaţi formau probabil entităţi politice clare. Nu veneau altfel negustorii în teren fără a şti unde vin, fără să ia legătură cu autorităţile militare sau locale”, a completat istoricul.

 

Articol recomandat de sport.ro
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Presa din Spania a reacționat imediat după ce Simona Halep a aflat că joacă cu Paula Badosa în primul meci de la revenire
Citește și...
Descoperire arheologică importantă în Timișoara. Rămășițele a sute de oameni arși pe rug, găsite pe un șantier
Descoperire arheologică importantă în Timișoara. Rămășițele a sute de oameni arși pe rug, găsite pe un șantier

Arheologii au reluat săpăturile pe şantierul viitoarei centuri de sud a Timişoarei, iar printre descoperiri s-au numărat un cimitir de incineraţie, cel mai mare din Banat, ce datează din epoca neolitică, mai multe morminte, bijuterii şi vase ceramice.

Descoperire incredibilă la Ierusalim, cu o vechime de circa 2.000 de ani. GALERIE FOTO
Descoperire incredibilă la Ierusalim, cu o vechime de circa 2.000 de ani. GALERIE FOTO

O echipă de arheologi israelieni a descoperit un sistem subteran unic, având o vechime de 2.000 de ani, cioplit în rocă, în apropierea Zidului de Vest din Ierusalim, a anunţat marţi Autoritatea pentru Antichităţi din Israel (IAA), conform Xinhua.

Un fragment dintr-un templu vechi de 2.000 de ani, descoperit întâmplător în Cluj
Un fragment dintr-un templu vechi de 2.000 de ani, descoperit întâmplător în Cluj

Un fragment arhitectural din piatră care făcea parte dintr-un templu roman vechi de peste 2.000 de ani a fost găsit, din întâmplare, pe o stradă din Cluj-Napoca.

Recomandări
Arma NATO care va tranzita România pentru a ajunge în Ucraina. MApN îi va asigura combustibilul
Arma NATO care va tranzita România pentru a ajunge în Ucraina. MApN îi va asigura combustibilul

Între timp, apărarea Ucrainei suferă din cauza stocurilor tot mai mici de muniție. Un ajutor substanțial este pe drum din Finlanda, stat care a aderat la NATO anul trecut.

PSD și PNL s-au înțeles: Cătălin Cîrstoiu va fi candidatul comun al Coaliției la Primăria Capitalei
PSD și PNL s-au înțeles: Cătălin Cîrstoiu va fi candidatul comun al Coaliției la Primăria Capitalei

După aproape aproape ore de discuții, coliția de Guvernare a decis luni seară că medicul Cătălin Cîrstoiu este candidatul PSD-PNL pentru Primăria Capitalei.

Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri
Bani europeni pentru înființarea centrelor de colectare, refuzați de primării. Câmpurile au devenit „magnet” pentru deșeuri

Peste 1.900 de primării ar fi putut să ia bani europeni prin PNRR pentru înființarea așa-numitelor centre de colectare cu aport voluntar.