ANIMAȚIE GRAFICĂ. Metoda prin care 6 români au devenit proprietarii a 1600 de mașini

×
Codul embed a fost copiat

O bandă de țigani români a speriat din nou Vestul. O grupare de peste 40 de persoane este acuzată că a comis sute de jafuri în Occident.

Carabinierii italieni au sechestrat joi peste 1600 de mașini, din 10 țări europene, printre care și România, despre care spun că au fost folosite de infractori pentru comiterea ilegalităților. 

Operațiunea de amploare s-a desfășurat simultan în zece țări din Europa, respectiv Italia, România, Spania, Germania, Franţa, Bulgaria, Austria, Elveţia, Ungaria şi Polonia.

Cele peste 1600 de mașini, a căror valoare totală este estimată la 13 milioane de euro, erau înmatriculate pe numele a șase persoane de naționalitate română.

Mașinile erau folosite la comiterea de furturi și jafuri, victimele fiind în principal persoane în vârstă.

Citește și
carabinieri Italia
Un român din Italia a sunat la poliție pentru că-l bătea soacra. Ce au descoperit carabinierii
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Carabinierii italieni au precizat într-o declaraţie că, după mai mult de doi ani de investigaţii, au reuşit să dovedească 102 furturi şi jafuri comise de 42 de suspecţi români de etnie romă.

 

Cum operau hoții

 

Ca mod de operare, suspecţii studiau împrejurimile din maşină şi se opreau lângă un trecător pentru a-l întreba încotro ar trebui să meargă pentru a ajunge într-un anumit loc. În acel moment o femeie cobora din maşină şi, mimând că ar dori să îmbrăţişeze victima, îi sustrăgea acesteia un ceas sau alte obiecte de valoare.

Ţintele erau de obicei persoane în vârstă, mai precizează poliţia, adăugând că suspecţii au obţinut astfel milioane pe care le-au cheltuit pe maşini de lux şi vile cu care se lăudau pe reţelele de socializare.

În urma operaţiunii poliţiei, opt persoane au fost plasate în arest preventiv pentru a fi judecate şi una în arest la domiciliu. Unii suspecţi au fost reţinuţi în Spania şi Marea Britanie pe baza unor mandate de arestare europene.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
Român înjunghiat în gât de patronul său italian. Colegii au sărit să-l apere
Român înjunghiat în gât de patronul său italian. Colegii au sărit să-l apere

Un român de 47 de ani stabilit în orașul italian Cherasco a fost înjunghiat în gât de patronul său italian. Ceilalți angajați au sărit în ajutorul victimei.

Un român din Italia a sunat la poliție pentru că-l bătea soacra. Ce au descoperit carabinierii
Un român din Italia a sunat la poliție pentru că-l bătea soacra. Ce au descoperit carabinierii

Un român din Bologna a sunat la poliție să reclame că este bătut de soacra lui, însă a ajuns chiar el în arest.

Român condamnat la închisoare pe viață în UK. Ce i-a făcut celui mai bun prieten
Român condamnat la închisoare pe viață în UK. Ce i-a făcut celui mai bun prieten

Un român a fost condamnat la închisoare pe viaţă de judecătorii din Anglia, după ce anul trecut, în decembrie, şi-a omorât în bătaie prietenul din copilărie.

Recomandări
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu
Dosarul Mineriadei. Petre Roman şi Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet. Iliescu, audiat la domiciliu

Fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu şi fostul director SRI Virgil Măgureanu au fost citaţi, joi dimineaţa, la sediul Parchetului General, pentru a li se aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei.

VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.