Sute de voluntari s-au adunat la Constanța, ca să construiască 8 locuințe unor familii nevoiașe
Your browser doesn't support HTML5 video.
Casele sunt destinate unor familii cu o situaţie materială modestă şi care astfel îşi pot vedea visul îndeplinit: cel de a avea o locuinţă decentă. Oamenii muncesc cot la cot cu voluntarii, unii dintre ei veniţi de la sute de kilometri. Lucrările au început pe 1 octombrie, iar casele ar trebui să fie gata pe 5 octombrie. La ridicarea locuinţelor lucrează peste 240 de voluntari, dar şi membrii familiilor care urmează să beneficieze de imobile.
Corneliu Ulici, prezentantor „Visuri la cheie”: „Eu am aflat că printre voluntari sunt şi oameni care au fost la „Visuri la cheie” şi cred că motivul pentru care sunt aici e acela că primeşti şi simţi să dai mai departe şi cred că e la fel şi cu ceilalţi care sunt prezenţi aici, cred că sunt oameni care simt…”
Valentin Ionaşcu: „Vor să se angajeze, să se angajeze într-un efort pentru alţi oameni şi e momentul care motivează pe toată lumea."
Familiile au fost alese în urma unor anchete sociale şi vor plăti o rată de 300 lei pe lună, timp de 20 ani, fără dobândă, iar Habitat for Humanity nu va avea niciun profit. Banii obţinuţi astfel sunt folosiţi exclusiv pentru construcţia altor locuinţe.
Printre cei care vor beneficia de una dintre locuinţe este şi Oana, în vârstă de 32 de ani. Femeia creşte singură o fetiţă de nouă ani şi lucrează ca îngrijitor la Liceu Tehnologic din Cumpăna.
Corneliu: „Vrei să mergi în continuare pe şantier? Vrei să vii şi la noi, la Visuri la Cheie?” Oana: „Da, da sigur, dacă se poate…” Corneliu: „Perfect! Uite câţi voluntari adunăm pentru echipă.”
Ciprian Vlaicu, arhitect „Visuri la cheie”: „Pentru a doua zi de lucrări e foarte bine, foarte bine, Sper că lucrurile o să avanseze din ce în ce mai rapid, aşa că peste 5 zile vom avea nişte case terminate şi gata să primească familiile.”
Cristina Joia, designer interior „Visuri la cheie”: „Construieşti, iubeşti, te gândeşti la ceilalţi, dăruieşti împreună. Şi se aseamănă cumva cu emisiunea Visuri la cheie.”
Familiile din Cumpănă se vor putea muta la începutul anului viitor. Până atunci, casele vor fi conectate la utilităţi, iar autorităţile locale vor construi şi un drum de acces.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!