Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Controversele stârnite de Strategia Națională de Educație Parentală. Paragraful care a indignat Biserica

Strategia Națională de Educație Parentală, pusă în dezbatere de Ministerul Educației, a stârnit reacții de indignare și acuzații din partea unor instituții importante, precum Academia Română, Biserica Ortodoxă și cea Catolică.

Două paragrafe privind definirea familiei ca o "constelație de idei" și "promovarea diversității" sunt în vizor. Academia susține că renunțarea la tradiție ar fi un act de trădare națională. De cealaltă parte, specialiștii în educație parentală, care au elaborat proiectul, spun că el este un pas pentru îmbunătățirea educației în familiile românești.

"Familia este mai degrabă un produs socio-cultural, „o constelaţie de idei, imagini şi terminologii" creată şi recreată permanent de practicile socio-culturale" - acesta este unul dintre paragrafele din Strategia de Educaţie Parentală care au încins spiritele.

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al Patriarhiei: "Nu se poate accepta o strategie de genul acesta, care propune modificarea noţiunii de familie, jucându-se cu natura acestei instituţii milenare cum e familia, pe care o descrie ca pe o constelaţie de idei şi care poate lua oricând orice formă."

"Proiectul echivalează cu o încercare, asemănătoare celor din statele cu regimuri totalitare internaţionaliste sau globaliste, de obţinere a ceea ce s-a numit mereu „omul nou", fără familie, fără naţionalitate, fără ţară, fără identitate", potrivit Academiei Române.

Citește și
academia romana
Academia se opune proiectului oficial de "Strategie de Educaţie Parentală"

Documentul a fost elaborat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale Pentru Copil, cofinanţat de Elveţia şi definitivat de UNICEF.

Daniela Gheorghe, unul dintre realizatorii proiectului, psiholog de copii: "Familia modernă nu mai este doar mamă, tata şi copilul. Câteodată familia modernă e o familie divorţată, o familie recompusă, câteodată e doar un părinte, familia monoparentală, familia modernă, dacă stăm să ne gândim, îşi lasă copilul acasă şi se duce la muncă în străinătate. Nu aveam asta în urmă cu 100 de ani. La asta ne referim, că familia trebuie să ţină pasul cu modificările din societate."

Cel de-al doilea paragraf contestat se referă la "promovarea diversităţii".

Conform strategiei, "Stilurile parentale trebuie revizuite din perspectiva relaționării cu copii și înlăturării stereotipiilor de gen".

Coaliţia pentru Familie a transformat, însă, acest paragraf într-o postare publică, în "comportamentul heterosexual şi homosexual vor fi prezentate ca două alegeri valide de viață, fără nici o diferenţă între ele."

Iar forma aceasta a devenit virala.

Daniela Gheorghe: "Eu cred că e o paranoia ceea ce se întâmplă acum, pur şi simplu nişte oameni care nu au citit cu atenţie şi care sunt răuvoitori. Noi ne referim în general la diferenţele culturale, la diferenţele religioase, ne referim la acceptarea diferenţelor şi anume la copilul cu dizabilităţi."

Vasile Bănescu, purtător de cuvânt al BOR: "Diversitate asta înseamnă. când vorbim despre diversitate şi alternative la familie, vorbim despre familii homosexuale, vorbim despre diversitate sexuală."

Francisc Doboș, purtător de cuvânt al Bisericii Catolice Române: "În spatele principiului diversităţii, tocmai pentru că se folosesc cuvinte foarte cuminţi, am parcurs acel draft care e îmbibat de acea ideologie gender, care este contrara principiilor creştine".

Eugen Ilea, vicepreşedintele federaţiei asociaţiilor de părinţi:  "Nu cred că este necesară o strategie naţională de educatre parentala, care să impună un mod de educare a copiilor".

Daniela Gheorghe, unul dintre realizatorii proiectului, psiholog de copii: "Pedepsirea copilului prin bătaie este o practică normală. astea sunt practicile tradiţionale la care noi ne referim şi care au fost transmise din generaţie în generaţie."

În urma reacţiilor apărute în spaţiul public, ministerul a decis să retragă acest document de pe site, spunând că va organiza un nou grup de lucru care va rescrie strategia, iar noua varianta va fi pusă în dezbatere publică.

Ministerul a precizat, de asemenea, că se dezice de forma actuală a proiectului.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult