Mesajul Vioricăi Dăncilă, după protestul de pe holurile Parlamentului
Întrebată la ieşirea din plenul Parlamentului cum comentează protestul mai multor persoane pe holul Parlamentului, în timpul discursului său din plen, Dăncilă a răspuns: "Este dreptul lor".
Ea a adăugat ulterior: "Într-un moment atât de important se recurge la astfel de lucruri".
Premierul Viorica Dăncilă a fost prezentă, miercuri, în plenul Parlamentului, pentru a prezenta stadiul procesului de pregătire pentru preluarea de către România a preşedinţiei semestriale a Consiliului Uniunii Europene în ianuarie 2019.
Mai multe persoane au protestat, miercuri, pe holul Parlamentului, faţă de modificarea Codului de procedură penală, în timpul discursului din plen al premierului Viorica Dăncilă.
Cele nouă persoane au strigat: "Cuib de hoţi şi mafioţi!"; "DNA să vină să vă ia!", "Ruşine să vă fie!", "Viorica, fă ceva, Dragnea, dă-ţi demisia!". Protestatarii au refuzat să plece şi s-au aşezat pe covor pentru a nu fi evacuaţi de angajaţii Parlamentului.
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!