Klaus Iohannis: Parlamentarii au datoria de a pune în aplicare ce au promis cetăţenilor. Le cer rezultate
Preşedintele a apreciat că este nevoie ca agenda legislativă să fie permanent adaptată nevoilor reale ale cetăţenilor. Iohannis a făcut apel la clasa politică să privească spre viitor şi să arate că îi respectă pe români.
”Anul acesta şi anii următori sunt ani de construcţie, de aceea e nevoie ca agenda legislativă să fie permanent adaptată, nu doar programelor electorale, ci mai ales nevoii reale a cetăţenilor. Sunt multe reforme legislative care nu au fost încă demarate. Parlamentarii au datoria de a pune în aplicare ce au promis cetăţenilor. Nu le cer să vorbească despre asta, ci le cer rezultate. De vorbit e uşor, însă oamenii vor să vadă mai puţin scandal şi mai multă cooperare. Nu îi interesează cine strigă mai tare. Fac un apel către toate partidele, atât din coaliţia de guvernare, cât şi cele din opoziţie, să privească spre viitor şi să arate că îi respectă pe români”, a afirmat preşedintele, potrivit News.ro.
”Vedem cum varianta Delta, mult mai contagioasă, duce la o accelerare a ratei de infectare, inclusiv în ţara noastră. Un context dificil, care însă poate fi şi o bună oportunitate pentru clasa politică de a demonstra că are maturitatea, voinţa şi responsabilitatea de a garanta siguranţa şi prosperitatea românilor. Simpla retorică nu îşi are rostul. În contextul pandemiei, sunt conştient că ritmul reformelor nu este mereu cel aşteptat, dar sunt multe subiecte importante, fundamentale pentru viitorul României, al căror succes va fi foarte greu de atins fără dialog şi cooperare”, a subliniat Iohannis, enumerând punerea în practică, printr-un nou cadru normativ, a Proiectului „România Educată”, revizuirea îndelung aşteptată a legilor justiţiei,pregătirea viitorului buget, toate necesitând implicare, dialog şi coordonare.
”În domeniul justiţiei şi al statului de drept, agenda publică a fost ocupată de câteva aspecte importante, precum desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi necesitatea unui cadru normativ care să aşeze sistemul judiciar pe baze solide”, a continuat preşedintele, precizând că acestea sunt şi rămân obiective foarte importante, a căror îndeplinire nu mai poate trena.
El a amintit că a cerut constant Parlamentului un act de legiferare exercitat cu responsabilitate atât faţă de cetăţeni, cât şi faţă de Constituţie.
”Prin votul dat în anul 2020, cetăţenii s-au exprimat fără echivoc pentru repunerea Parlamentului şi a autorităţii acestuia pe o direcţie clară, creând premisele unor reforme mult aşteptate în diverse domenii cu impact asupra vieţii cetăţenilor. Obiectivele ambiţioase anunţate în campania electorală, precum şi cele stabilite de Coaliţie trebuie să rămână reperele activităţii Parlamentului şi ale guvernării, iar realizarea acestora este supusă unei evaluări permanente din partea românilor. În economie sunt semne promiţătoare şi, încă de anul trecut, au fost regândite mecanismele care să facă posibilă o creştere sănătoasă, ancorată în primul rând în investiţii. Suntem în mod cert pe direcţia corectă, dar nu este suficient să ne raportăm doar la cifre, la statistici. Este nevoie de mai multă empatie, de mai multă implicare şi de rezultate concrete pentru oameni”, a declarat Klaus Iohannis.
”Creşterea de preţuri există, este reală şi afectează mulţi români”, a afirmat preşedintele, adăugând că pentru ei, trebuie pregătite soluţii.
”Şi aici cred că este sarcina în primul rând a Guvernului, a miniştrilor şi a autorităţilor locale să transforme în beneficii pentru cetăţeni cifrele din statistici – care, repet, sunt bune şi arată o direcţie corectă. Mai multe investiţii, în special în sănătate şi infrastructură, mai multe locuri de muncă, încurajarea afacerilor, absorbţia de fonduri europene, protejarea veniturilor - acestea sunt coordonatele de la care guvernanţii nu trebuie să se îndepărteze”, a explicat Klaus Iohannis.
Preşedintele a ţinut să precizeze că ”perioada luptelor electorale s-a încheiat, guvernarea nu este despre competiţia dintre un partid sau altul, nu este despre competiţiile din interiorul partidelor sau cele dintre un lider sau altul”. ”Guvernarea şi legiferarea sunt despre a face politici publice pentru români. Niciunul dintre partidele de la guvernare nu trebuie să uite acest lucru. Niciun lider politic nu trebuie să uite că puterea se exercită pentru români, nu pentru vreun interes vremelnic de partid. Dincolo de viziunile diferite, fireşti, asupra unui proiect sau altul, este fundamental ca toate partidele din arcul guvernamental să dea dovadă de maturitate şi responsabilitate şi să ajungă la un numitor comun atunci când miza este de o importanţă capitală pentru români. De aceea, îmi doresc să văd de la partidele aflate la guvernare un bun exemplu de eficienţă, de dialog şi de democraţie. Şi când spun democraţie, mă refer şi la un mod democratic de funcţionare în primul rând în propriile formaţiuni politice. Alegerile interne din partide nu sunt despre a înlocui prin orice mijloace un lider cu un alt lider, ci sunt despre competiţie de proiecte, despre dezbateri care să conducă la modernizare, eficientizare şi înnoire, în aşa fel încât rezultatul final să fie atingerea unui nivel şi mai bun de reprezentare a românilor. Ştiu că în coaliţie există multă dorinţă de a guverna bine şi multe intenţii lăudabile. O parte dintre rezultate se văd deja. Însă mai sunt destule de învăţat din ce nu a mers bine în ultimii ani. Inclusiv opoziţia are multe de învăţat şi noi, cu toţii, trebuie să fim mai implicaţi să livrăm rezultate şi să ducem la capăt reformele pe care le-am promis”, a declarat Iohannis.
În opinia sa, Parlamentul creează o punte între societate şi legile ţării, de aceea premisele actuale pot conduce la acele reforme profunde de care ţara noastră are nevoie, iar domeniile justiţiei, educaţiei, sănătăţii, administraţiei publice au nevoie să fie aşezate pe baze solide.
”Cu puterea de care dispune prin Constituţie, responsabilitatea Parlamentului este una pe măsură. De aceea, în speranţa unei sesiuni parlamentare cu reuşite notabile, solicit întregii clase politice, tuturor membrilor Parlamentului şi ai Executivului cumpătare, echilibru şi deschidere la dialog!”, a afirmat Iohannis în finalul discursului.